Vision board sau panoul de vise este o modalitate excelentă de a rămâne conectat la obiectivele tale. Cu puțină creativitate, așezându-ți visele pe panou, vei avea mereu în față scopul pentru care lucrezi zi de zi. Crezi că este un obicei copilăresc? Află că nu este chiar așa. Privind zilnic la lista ta de dorințe, vei fi surprins cât de repede vei aduna toate bifele.
Dacă lenea te oprește din a începe treaba, uită-te la următoarele trei beneficii ale panoului de vise. S-ar putea să-ți găsești energia pentru a te apuca de treabă.
Vision Board: 3 beneficii
1. Un vision board îți crește motivația
Gândește-te la câteva lucruri care te inspiră să fii cea mai bună versiune a ta. Pot fi oameni, invenții, locuri de pe pămân, citate sau orice îți ridică nivelul de entuziasm. Caută pe internet sau prin reviste imagini reprezentative, pune mâna pe foarfecă și taie. Ai grijă ce culori folosești. Vrei energie și poftă de viață, nu? Negru, maro, gri sau alte culori închise s-ar putea să nu te ajute. Notează cuvinte cheie pentru visul tău, scrie propoziții întregi dacă te simți creativ și adaugă-le pe panou.
2. Un vision board te menține concentrat asupra scopului tău
Panoul de vise îi dă voie minții tale să folosească creativitatea pentru a reprezenta vizual cele mai mari obiective ale tale. Deși un vision board funcționează mult mai bine pentru scopurile pe termen lung, acesta poate fi util și pentru cele mai apropiate în timp. Gândește-te bine ce alegi să pui pe perete. Unde simți că ai nevoie de un plus de concentrare și motivație?
Pe măsură ce reușești să-ți atingi câte o dorință, nu o elimina încă de pe panou. Pune o bifă simpatică lângă ea. Asta te va ajuta să păstrezi bucuria și satisfacția mai mult timp în viața ta. Ghici ce urmează? Motivația crește pe măsură ce aduni un număr mai mare de bife, iar dorința de a face o colecție din ele nu se va lăsa așteptată. Pregătește-te! O să-ți placă!
3. Un vision board te ajută să rămâi hotărât
De câte ori nu ai început cu entuziasm ceva, iar după două zile ai abandonat drumul? Gândește-te la sport, au fost momente în care motivația de a începe un stil de viață activ te-a cuprins? Ai fost repede la sală, ți-ai făcut abonament pe un an de zile, ți-ai comandat cel mai bun echipament, ai mers o săptămână întreagă fără să te plângi, dar după… lenea a apărut. Să te încalți ca să ieși din casă părea ceva fantastic de greu. Gândul că trebuie să faci duș după antrenament te-a făcut să te așezi mai confortabil în canapea. Știm! Nu te judecăm pentru asta și nici tu n-ar trebui să o faci. Este normal să ne pierdem hotărârea la un moment dat.
Un paniu de vise este unealta cea mai bună pentru a rămâne ancorat în visul tău măreț. Dacă ai posibilitatea, pune-l cât mai aproape de biroul tău de lucru. Când oboseala, stresul sau demotivarea îți bat la ușă, nu deschide! Respiră cu ochii închiși până numeri la douăzeci, după privește cu atenție la panoul făcut cu mâinile tale. Zi după zi, concentrarea, motivația și productivitatea vor crește cât vezi cu ochii. Fără să-ți dai seama vei ajunge acolo unde îți dorești. Încearcă! N-ai nimic de pierdut. Spor și multă creativitate să ai!