Iată că am revenit! Mai jos regăsești completarea listei de sfaturi pentru a alege fericirea, chiar și atunci când pare o misiune imposibilă. Dacă ai testat cel puțin una din cele cinci menționate în prima parte, probabil ți-ai dat seama că nu este atât de greu pe cât pare să aduci fericirea în viața ta. Așadar, caută și de această dată să alegi conștient una sau mai multe dintre ideile de mai jos. Desigur, doar pe acelea cu care rezonezi. După cum am spus, s-ar putea ca nu toate să ți se potrivească, iar asta este în regulă.
Acum, ești gata să alegi fericirea?
15 sfaturi pentru a alege fericirea – PARTEA 2
Sfatul #6 – Mișcă-ți corpul.
Cercetările sugerează că exercițiile fizice regulate îți pot îmbunătăți sănătatea mintală și bunăstarea. Probabil știi asta deja, însă din diverse motive, n-ai apucat să treci și la practică. Ei bine, a sosit timpul să-ți miști corpul spre fericire. Ori de câte ori simți că tristețea sau angoasa te curpind, ridică-te și fă câțiva pași. Mergi în parc sau plimbă-te prin oraș. 20 – 30 de minute de mișcare îți vor crește nivelul endorfinelor, iar fericirea va reveni în viața ta pentru câteva ore bune.
Sfatul #7 – Cheltuiește-ți banii pe micile plăceri.
Cercetarea asupra modului în care banii influențează fericirea este fascinantă. De exemplu, cheltuirea banilor pe experiențe mici, cum ar fi o întâlnire săptămânală la prânz cu un prieten, îți va oferi mai multă bucurie decât articole materiale noi, cum ar fi un televizor sau o mașină.
Sfat #8 – Fă complimente.
Despre puterea uimitoare a complimentelor am scris acum ceva vreme, link direct aici. Așadar, nu-i de mirare că se află în lista noastră de sfaturi pentru a alege fericirea. Prin urmare, caută să ieși din vâltoarea gândurilor, să-ți îndrepți atenția spre frumosul din jurul tău și să comunci. Fă complimente de calitate aproapelui tău. De exemplu, spune-i casierului de la magazin cât de mult apreciezi ajutorul lui, atunci când îți bagă produsele în pungă. Sau scrie o recenzie utilă a podcast-ului sau cărții tale preferate.
Sfatul #9 – Nu mai rumina.
A rumina înseamnă că ești angajat în gândire circulară. Iar a alege fericirea înseamnă a nu mai rumina. Cum poți face asta? Ei bine, scrierea în jurnal este o modalitate excelentă de a opri acest obicei nesănătos. Poți de asemenea vorbi cu un prieten apropiat sau punându-ți un emoțiile, gândurile într-o activitate creativă.
15 sfaturi pentru a alege fericirea (chiar și atunci când este dificil) – PARTEA 2
Sfat #10 – Alege somnul.
Studiile arată că lipsa de somn nu este bună pentru sănătatea ta fizică sau emoțională. Când ești lipsit de somn, toate sarcinile sunt mai dificile și tind a fi realiazate fără pic de entuziasm. Așadar, caută să-ți bifezi orele de somn pentru a fi mai fericit și productiv.
Sfat #11 – Cheltuiește-ți bani pe alții.
S-a demonstrat că oamenii care cheltuiesc bani pentru alții raportează mai multă fericire. Poți face acest lucru prin donații caritabile sau, de ce nu, achitând prânzul unui coleg de muncă. Oricum ai alege să faci asta, ține cont ca gestul tău de bunătate să aducă un plus în relația cu respectiva persoană.
Sfatul #12 – Alege activități care favorizează o stare de flux.
Ai devenit vreodată atât de cufundat într-o activitate încât să uiți de timp și de tine? Dacă da, atunci ai experimentat o stare de flux. Mihaly Csikszentmihalyi – un cercetător și scriitor care a popularizat acest concept – a numit fluxul „secretul fericirii”. Încercă să găsești o activitate care să te ajute să experimentezi această stare.
Citește și: 8 noi abilități de învățat pentru o viață mai fericită
Sfat #13 – Adoptă un animal.
Dacă nu ai deja un animal de companie, alege să adopți unul. Potrivit studiilor conexiunea cu un animal îți crește garantat nivelul de fericire. Spre exemplu, timpul petrecut cu un câine, aduce după sine integrarea unor obiceiuri noi, sănătoase, benefice în viața ta. Dacă ai un câine, vei ieși afară să faci mai mult exerciții, să fii mai conectat social și să experimentezi momentul prezent mai des.
15 sfaturi pentru a alege fericirea (chiar și atunci când este dificil) – PARTEA 2
Sfatul #14 – Practică meditația bunătății iubitoare
Greater Good descrie „practicarea bunătății ca fiind una dintre cele mai directe căi către fericire”. Cercetările sugerează că oamenii amabili tind să fie mai fericiți în relațiile lor și cu traiectoria generală a vieții lor. O modalitate simplă de a cultiva bunătatea în viața ta este să începi practica meditației bunătății iubitoare. Aceasta implică trimiterea de bunăvoință, bunătate și căldură către ceilalți prin repetarea în tăcere a unei serii de mantre. Mai multe detalii aici.
Sfatul #15 – Savurează experiențele.
În loc să te gândești la ce urmează, încearcă să trăiești în momentul prezent. De exemplu, în loc să-ți faci liste de „To Do” mentale, în timpul cinei, angajeză-te în conversații profunde cu parenerul tău. De asemenea, fă tot posibilul să mănânci încet, conștient de fiecare îmbucătură. Acest lucru îți va face masa și conversația mai plăcute, deoarece savurezi experiența. Iar asta aduce după sine fericirea.
Citește și: 25 de recomandări: CÂND TE SIMȚI FERICIT – s-ar putea să-ți fie de ajutor, acum că ai învățat cum să-ți aduci emoția fericirii aproape.
Mădălina Costache