Cum să fii tu – 4 căi simple de urmat

Cum să fii tu – 4 căi simple de urmat

Fiecare om este unic! Este important să știi și să crezi asta cu tot sufletul. Poate îți pare un stereotip, însă realitatea chiar așa este. Oriunde te afli acum, uită-te puțin în jurul tău. O observi poate asemănări între unii și alți, poate la vestimentație sau păr, însă în suflet, fiecare este diferit. Autenticitatea nu ar trebui îngropată din cauza fricii. Dacă ai ajuns pe acest articol este lipede că simți nevoia de schimbare. Vrei să știi cine ești și cauți o hartă care să te aducă mai aproape de realitatea ta. Cum să fii tu? Adevărul este că ai nevoie doar de un strop de curaj. Restul vor veni natural pe măsură ce îți dai voie să simți, să gândești și să acționezi după bunul plac.

“Viața e prea scurtă și prea valoroasă pentru a căuta un lac de multă lume care să-ți spună bravo!” – Carla’s Dreams

Probabil unul din motivele principale care te oprește din a fi tu este teama. Nu vrei să superi pe nimeni, nu vrei să fii arătat cu degetul, judecat sau ignorat. De asemenea, simți nevoia de apreciere, vrei ca oamenii din jurul tău să te vadă și să te iubească. Oricare este gândul care îți pune bariere, tu acționezi potrivit lui fără să-I ceri socoteală.

Alegi să stai în umbră, tăcut și liniștit, deși simți nevoia să vorbești sau să încerci să faci lucruri diferite. Totodată, poți alege să fii în centrul atenției, când de fapt, tot ce vrei este o discuție profundă cu cineva. Nu te judeca, foarte mulți oameni fac asta. Copiază ce văd în jur sau acționează după cum cred ei că ceilalți ar accepta, fără mari bătăi de cap.

“A pretinde că ești ceea ce nu ești mi se pare pierdere de timp. Cea mai mare libertate și eliberare, în general, este în a te accepta.” – Carla’s Dreams

Precum spunea și Carla’s în podcastul Fain&Simplu, să încerci să fii altcineva decât ești este o pierdere de timp. Mai cu seamă, o pierdere mare de energie dată la schimb cu frustrarea, anxietatea și stresul constant. Când nu ești tu, nu ești cu adevărat liber sau împlinit. Nu trăiești, doar exiști printre alți pământeni (care cel mai probabil fac același lucru). Partea bună este că ai făcut un pas înainte! Ai început să-ți dorești să fii real tot timpul și cauți cum să fii tu. Felicitări!

Așa cum am spus la început, tot ce ai nevoie este un strop de curaj. Îndrăznește! Nu o să mori din asta. Nimic cu adevărat rău nu o să ți se întâmple. Gândește-te că bucuria resimțită o să merite tot efortul. Efort? Ce efort? Da, trebuie să muncești ca să ștergi cu buretele anii de reprimare. Ai adunat în bagaj, zeci de metode, gânduri și vorbe pe care să le folosești în preajma oamenilor. A devenit cumva un obicei să fii altcineva, așadar este necesar să faci curat. Înainte de a afla cum să fii tu, gândește-te și notează-ți momentele în care nu ai fost. O să te ajute! Ai încredere!

Cum să fii tu – 4 căi simple de urmat

1. Ce iubești? Gândește-te profund la asta. Poți fi tentat să spui că nimic, însă nu este așa. În haosul din jur, sigur găsești măcar un lucru, o acțiune sau un om demn de iubit.

2. Cum să fii tu când nu-ți recunoști valoarea?

Asigură-te că realizările tale nu sunt aruncate în coșul de gunoi. Fii recunoscător pentru lucrurile bune pe care le-ai făcut. Apoi, gândește-te ce ai făcut concret pentru succes și de ce le vezi ca realizări.

  • Ce comportament ai manifestat pentru a ajunge la succes? Ai fost calm, cool și adunat, sau încrezător și înflăcărat? Gândirea la comportamentul tău va dezvălui cine ești cu adevărat.
  • Ce zici de acțiunile tale? Ai luat inițiativa, ai colaborat sau ai descoperit ceva diferit de toți ceilalți? Află ce fel de persoană ești; un lider, un adept sau un jucător de echipă?
  • Ai planificat lucrurile sau ai fost spontan? Ce strategii ai folosit pentru a avea succes?

3. Ce scop ai?

Acesta este probabil cel mai greu lucru de făcut, însă nu imposibil. Fii sincer cu tine, notează ce-ți place să faci și de ce. Ce-ți aduce bucurie, ce te face să adormi fericit seara? Când ai râs ultima dată din tot sufletul? Fă chestia aia, din nou și caută să o duci la un alt nivel. Poți! Nici să nu îndrăznești să spui că nu!

4. Trăiește viața pe care o visezi! Gândește-te că orice ai face o să ai succes. Astăzi începi să înveți limba engeză, iar mâine poți fii ghid turistic într-o țară străină. Joacă-te cu imaginația pentru moment și află ce viață vrei să trăiești, apoi fă pași reali către acolo. Se poate! Barierele sunt doar în mintea ta, ascultă podcastul cu Alex Benchea și Răzvan Nedu. O să înțelegi de ce spunem asta.