6 întrebări de pus când ai o zi bună

Ce întrebări aș putea să-mi pun, atunci când totul este perfect?” – Ei bine, ar fi câteva demne de luat în considerare atunci când ai o zi bună.

6 întrebări de pus când ai o zi bună

Majoritatea dintre noi, luăm inițiativa asupra gândurilor și emoțiilor noastre doar atunci când avem o zi rea. Poate că scoți unele instrumente pe care le-ai învățat în terapie sau faci ceva auto-analiză scriind într-un jurnal. Dar când lucrurile merg foarte bine? Poate fi ușor (automat, chiar) să navighezi prin acele vibrații bune fără să te gândești sau să lucrezi la sănătatea ta mintală, iar asta este o greșeală de evitat.

Atunci când lucrurile par să meargă din ce în ce mai bine, când ai o zi bună sau un șir de zile bune, atunci începe munca aia faină. De ce? Simplu: poți obține mai multă claritate atunci când lucrurile sunt grozave pentru că poți intra mai adânc în profunzimea ta. Când te simți bine, poți ajunge să-ți pui întrebări cu adevărat relevante și ajutătoare în călătoria ta, spre deosebire de momentele în care faci eforturi doar să treci peste zi.

Dacă nu ai mai făcut asta până acum, am pregătit pentru tine șase întrebări ajutătoare. Începe cu acestea și lasă-te purtat de energia bună pe care o primești pentru a descoperii mai multe.

6 întrebări de pus când ai o zi bună

1. Pentru ce sunt recunoscător?

Ai observat vreodată că atunci când te afli într-un spațiu pozitiv, ți se întâmplă mai multe lucruri bune? Sigur, ar putea fi o ~manifestare~ sau ar putea fi că ești mai pregătit să vezi bunătatea din jurul tău. Așa că profită de această mentalitate minunată și începe (sau continuă) o practică de recunoștință. Notează tot ce-ți trece prin minte atunci când te gândești la recunoștință.

Când te simți bine, poate fi ușor să pierzi din vedere această practică importantă. Dar ai încredere că vei dori să te uiți înapoi la această listă data viitoare când te vei simți mai puțin grozav.

2. Care sunt lucrurile pe care vreau să mi le amintesc să le fac atunci când mă simt supărat, frustrat sau stresat?

Ar putea exista lucruri pe care le faci organic atunci când ești într-o dispoziție bună. Poate îți suni prietena/prietenul cea/cel mai bun sau poate te răsfeți cu desertul preferat. Oricare ar fi, notează-l! Scrie în agenda ta sau undeva la vedere orice îți ridică energia. Îți va fi de mare folos să le implementezi în zilele mai puțin bune.

  • De ce insistăm pe crearea unui jural sau pe notarea efectivă a lucrurilor, situațiilor, emoțiilor, gândurilor pe hârtie? De multe ori, stările noastre rele provind dintr-un aparent blocaj în rutină. Ajungem să credem că nimic bun nu se mai întâmplă, nimic nou care să ne facă inima să tresare. Ușor, ușor pierdem sensul vieții din vedere. Notând fiecare zi, bună sau rea, cu învățăturile de vigoare, poți vedea și-ți poți reaminti cu ușurință că nu totul este pierdut. Vei vedea că timpul se dilată în funcție de stările tale, însă realitatea va spune că ai zile rele, atâtea câte ai și bune. Viața ta este presărată cu de toate și este minunat așa!
6 întrebări de pus când ai o zi bună
6 întrebări de pus când ai o zi bună

3. Cum vorbesc cu mine atunci când mă simt bine?

Nu este de mirare că monologul nostru interior tinde să fie mult mai frumos în zilele noastre bune decât în zilele noastre rele. Dar căutarea unei dovezi reale în acest sens te poate ajuta să corectezi acea conversație individuală data viitoare.

Petrece câteva minute de câteva ori în fiecare zi, acordându-ți gândurilor și recunoscând cum gândești atunci când ai o zi bună. Cum vorbești cu tine? Ce fel de limbaj folosești? Ce spui sau gândești când te uiți în oglindă? Cum te face acest lucru să te simți în general?

Dacă poți, notează fizic câteva dintre lucrurile frumoase pe care le gândești sau ți le spui în aceste zile. În acest fel, vei avea câteva cuvinte pozitive pregătite pentru a contracara narațiunea mai puțin faină care tinde să-ți umple capul în zilele posomorâte.

4. Ce s-a întâmplat ieri?

Astăzi ai o zi bună? Dacă da, felicitări! Acum, îți amintești ce sa întâmplat chiar înainte de această bijuterie de zi? Ce a condus la acest moment de fericire și ușurință emoțională? Ia-ți câteva clipe și gândește-te.

Poate că ai dormit mai bine sau rutina ta de seară a fost punctată în întregime. Sau poate ai petrecut noaptea trecută făcând ceva ce-ți place cu adevărat. Poate ai ales să citești sau să stai ore în telefon cu un vechi prieten, în loc să te pierzi în fața ecranelor pe rețelele de socializare.

Dacă poți identifica unele lucruri care ar fi putut duce la acest moment, atunci încercă să-ți spargi rutina viitoare într-un mod care să ducă la și mai multe zile bune.

6 întrebări de pus când ai o zi bună
6 întrebări de pus când ai o zi bună

5. Ce a mers bine astăzi?

În această notă, ce se întâmplă astăzi care evocă aceste vibrații bune? Indiferent dacă ai o zi bună sau o zi excelentă, este util să observi orice a contribuit la starea ta de bine. Așa vei observa care sunt lucrurile mici din viața ta, care cte fac fericit.

Și, ai ghicit, aceste informații vor veni în ajutor data viitoare când vei fi într-o dispoziție mai proastă. Poți încerca să le replici, iar sufletul tău, te asigurăm că nu va rămâne indiferent.

6. Ce altceva mai simt?

Să te simți bine este minunat, așa că, prin toate mijloacele, bucură-te de bunătatea zilei tale. Dar dacă există ceva specific prin care ai lucrat, acesta ar putea fi, de asemenea, un moment bun pentru a săpa mai adânc și a aborda orice ai lăsat deoparte în timp ce operezi în modul de supraviețuire.

Întrebă-te: „Ce alte sentimente, mai specifice, pot identifica?

S-ar putea să apară și alte lucruri pentru tine – poate chiar unele lucruri pe care nu ai avut capacitatea mentală sau emoțională de a le descoperii. Acesta poate fi deosebit de util dacă ești în terapie și te prezentați la ședință gândindu-te: Totul este minunat! Nu am ce să vorbesc! De fapt, uneori, atunci se întâmplă cea mai bună muncă.

Nu ignora niciodată puterea unei zile bune.