Ce sunt, cum și de ce să practici Koan-urile Zen

Ce sunt, cum și de ce să practici Koan-urile Zen

Koan-urile Zen sunt ghicitori sau puzzle-uri pe care budiștii Zen le folosesc în timpul meditației. Acestea îi ajută să dezlege adevăruri mari despre lume și despre ei înșiși.

Un koan este o mică poveste de vindecare, o conversație, o imagine sau un fragment dintr-un cântec. Ceva care este tot timpul prezent cu tine, orice ai face. Prima idee a unui koan este să înveți să-ți iubești viața. Așa îți va fi mai ușor să-i iubești și pe ceilalți, aceasta fiind cea de-a doua idee a acestei practici.

Koan-urile Zen nu explică cu adevărat lucrurile. În schimb, îți arată uși deschise. Trebuie doar să treci prin ele. Înainte de a explica, cum să practici koan-urile Zen trebuie să știi un lucru.

Există cerul, pământul, pădurile de sequoia, pelicanii, râurile, șobolanii și orașul San Francisco. Tu faci parte din toate acestea. Cu toții facem parte. În țara koan-urilor, pentru tot ce există și se întâmplă în viața ta, tu ești scopul. Nu există nimic pentru nimeni altcineva. Doar viața ta contează.

Există multe koan-uri. În momentul în care iei contact cu unul, acesta te prinde și nu-ți mai dă drumul. În acest fel știm că un koan te alege pe tine, nu tu alegi koan-ul. Puterea koan-ului nu ține cont de opiniile din exterior. Dacă niciun koan nu te-a prins până acum, iată unul pe care ai putea să-l încerci:

Koan-urile Zen, exemplu: Moneda pierdută în râu se găsește în râu.

Cum lucrezi cu acest koan?

1. Nu încerca prea mult.

Doar repetă puțin cuvintele koan-ului pentru tine.

[Moneda perdută în râu se găsește în râu.]

Te alături unei conversații atemporale și formezi o relație cu koan-ul. Astfel, poți lăsa totul să se întâmple fără să îți faci griji pentru asta.

2. Permite-i koan-ului să pătrundă în viața ta.

Gândește-te la asta ca la o joacă. Toată lumea își dorește să dezvolte meditația ca abilitate, dar construirea unei abilități înseamnă să sacrifici timp și să depui efort. Nu te gândi la asta. Gândește-te că meditația a fost creată pentru tine. Este ceva personal. Ceva în viața ta care se va ridica pentru a găsi moneda care a fost pierdută. Cu siguranță nu va fi ceea ce te aștepți să fie.

3. Experimentează.

Cazi în koan, fă greșeli, încearcă să-l înțelegi, găsește-i virtuțile. Nu poți abandona koan-urile Zen. Pune-ți întrebări: „Este aceasta o monedă?” „Este cu adevărat ceva pierdut?”

4. Orice parte a koan-ului este tot koan-ul.

Mintea ta își imaginează tot felul de lucruri – monede, pierdute și găsite, comori ascunse sau râul care curge mereu. Pierderea care apare este în sine un fel de monedă. În orice stare te afli, moneda o să aștepte mereu acolo pentru a fi găsită. Singurul lucru pe care îl poți face este să începi să observi.

5. Ai încredere în tine.

Cel mai important lucru este să nu judeci, să critici, să evaluezi sau să găsești greșeli în orice apare în mintea ta. Aceasta include și modul în care te descurci cu koan-ul. Trebuie să te folosești de compasiunea individuală.

În concluzie, niciun moment al vieții nu este nedemn de noi sau greșit. Fiecare ființă are o comoară care nu a fost niciodată pierdută. Asta se întâmplă doar în mintea noastră. Este bine să te bucuri de koan-urile Zent. Să le lași să devină o parte din tine. Tu doar să-ți savurezi viața. S-ar putea să o faci bine.