Cele 7 atitudini ale meditației mindfulness

sursă foto: Unsplashed.com

Meditația Mindfulness este practica şi starea prin care alegem în mod conştient să trăim în prezent, să observăm gândurile şi emoţiile noastre şi să fim în contact cu corpul nostru și, în cele ce urmează îți vom prezenta cele 7 atitudini ale meditației mindfulness.

Mindfulness este o calitate pe care fiecare ființă umană o posedă deja, nu este ceva care trebuie dezvoltat. Trebuie doar să înveți cum să o accesezi, iar cel mai des este folosită mediația.

Mindfulness poate însemna aproape orice activitate practicată cu regularitate, care ne induce o stare de linişte şi relaxare. Dar și care ne pune în contact cu senzaţiile din corpul nostru şi ne ajută să fim martori la gândurile noastre în loc să le analizăm.

Beneficiile practicii Mindfulness

Când medităm suntem conștienți, reducem stresul, îmbunătățim performanța, obținem perspectivă și conștientizare prin observarea propriei minți și ne creștem atenția asupra bunăstării altora.

Meditația Mindfulness ne oferă un moment în viața noastră în care putem suspenda judecata și dezlănțui curiozitatea noastră naturală cu privire la funcționarea minții. Abordând experiența noastră cu căldură și bunătate – față de noi înșine și față de ceilalți.

Unul dintre primele lucruri care se observă atunci când începem să medităm este cât de activă este mintea noastră, cantitatea de gânduri care vin și pleacă.

Meditația înseamnă a observa, a deveni conștient de modul în care funcționează mintea. Dar și a învăța să te separi de ceea ce gândești și simți.

Cele 7 atitudini ale meditației mindfulness

Ca o consecință a practicii continue a mindfulness-ului, atitudinile noastre vitale se modifică și se îmbogățesc, conducându-ne la o stare de mai mare seninătate și bunăstare.

Acceptarea face parte din cele 7 atitudini ale meditației mindfulness.

Este vorba de a permite realitatea prezentului orice ar fi ea, fără a i se opune. Nu este resemnare, ci doar recunoașterea realității prezente. În acest fel ne simțim în ton cu viața, în contact cu adevăratul nostru sine.

Scapă de atașamente

Atașamentul este produsul ego-ului și se ciocnește de o caracteristică de bază a realității: impermanența. Nimic din lumea materială, fizică, mentală, emoțională și spirituală nu rămâne stabil pentru mult timp. Meditând învățăm să ne detașăm și ne abandonăm experienței.

Abține-te de la a judeca.

Mintea emite judecăți automat la orice oră, despre sine și despre ceilalți. Devenind conștienți de asta și încetând să ne identificăm cu aceste judecăți. Câștigăm empatie, ne îmbunătățim relațiile și ne simțim mai liberi.

Mintea începătorului.

Dezvoltarea mindfulness-ului și a meditației ne pune în avantajul celui care vede lucrurile pentru prima dată. Învățăm să observăm totul cu curiozitatea cercetătorului, a copilului dornic de a învăța și de a descoperi lucruri care în mod normal erau trecute cu vederea înainte. Ziua noastră își schimbă culoarea și sensul.

Dragostea trebuie să pătrundă în întregul proces de observare a realității.

Realitatea trebuie să fie ceva care ne este foarte drag, pentru că prezentul este ceea ce trebuie să trăim. Astfel, simțim că prezentul ne este oferit cadou. Și, ca orice cadou, este mereu neașteptat și inedit, lucru pe care trebuie să-l dezvăluim.

Răbdarea e cheia

Înțelegem și acceptăm că, uneori, lucrurile, așteptările, ajung când trebuie să ajungă, nu înainte. Pentru a face acest lucru, este suficient să fii total deschis în orice moment.

Ai încredere în tine.

Este mult mai bine să avem încredere în intuiția noastră și în propriile impresii. Chiar dacă putem face „greșeli” pe parcurs, decât să căutăm îndrumări în afara noastră. Învățăm să avem încredere și să ne dezvoltăm propria înțelepciune înnăscută. În acest sens îți recomandăm și Cum să ai mai multă încredere în tine. 7 metode care te ajută să-ți crești încrederea în sine