Întrebarea „De ce?” poate salva vieți

Întrebarea „De ce?” poate salva vieți

Paul Avram, invitat în podcastul Fain&Simplu a mărturist că întrebarea „De ce” i-a salvat viața. Cum? Prin simplul fapt că l-a făcut să fie atent la el.

Toată viața a făcut lucruri care nu-i plăceau pentru a primi iubirea și aprecierea tatălui. După moartea părintelui său, Paul a continuat să muncească timp de cinci ani cu aceeași nefericire în suflet. Efort după efort până într-o zi când întrebarea „De ce” i-a venit în minte. Atunci și-a dat seama că tot ce a făcut a fost în zadar. Nu era dorința lui reală să facă performanță în domeniul în care activa ci își dorea doar apreciere.

„Eu munceam și munceam și mă dădeam cu capul de pereți. Îmi luam sarcini și executam tot felul de chesti ca la un moment dat să-mi zic…băi de ce fac asta? Asta m-a salvat pe mine toată viața, întrebarea asta.” – Paul Avram Tukaram

Pentru Paul, un simplu mulțumesc din partea tatălui său, l-ar fi scutit de anii petrecuți lucrând fără sens.

Din fericire, acesta și-a dat seama ce era greșit în viața lui și a acționat. Nu a stat blocat în trecut sau în regrete și a început să facă ce simțea cu adevărat. Și-a ascultat corpul, a aflat care este dorința lui cea mai mare și a pornit la drum.

Întrebarea „De ce?” poate salva vieți

Punându-ți întrebări despre tine, vei găsi cele mai profunde răspunsuri la curiozitățile pe care le ai de ani de zile. Mai mult decât atât, întrebarea „De ce?” îți aduce:

1. Crește conștiința de sine – În general, ne place să credem despre noi că suntem perfecți. Nu este așa! Oamenii fac greșeli tot timpul. Nimeni nu s-a născut învățat în toate aspectele vieții. Întrebarea „De ce?” te aduce la un pas mai aproape de realitate, de prezent, dacă ești sincer cu tine.

2. Deschide ușa către cunoaștere – Poate vrei să fii un vânzător bun și nu știi ce să faci. Te gândești la ce nivel ești acum și cum să ajungi un profesionist. Pune-ți întreabarea: de ce vreau să fiu mai bun? De ce nu reușesc să fac asta? Abia după poți începe să cauți mai multe informații despre profesia ta. Restul întrebărilor vor veni natural, la fel și răspunsurile. Cum așa? Pentru că fundația este cea corectă.

Nu ezita să începi! Dacă simți că ceva nu este așa cum îți dorești puneți întrebări. Frica este doar o barieră în mintea ta. Fii tu, onest și iubitor. Nu te judeca când răspunsurile întârzie să apară. Până la urmă este ceva nou pentru tine. Ai răbdare și încredere în proces.