Cum să fii arhitectul propriei tale vieți: 5 sfaturi utile

Cum să fii arhitectul propriei tale vieți: 5 sfaturi utile

Fiecare dintre noi este responsabil pentru propriul destin și are puterea de a deveni arhitectul propriei sale vieți. Într-o lume în care suntem adesea influențați de factori externi, este esențial să înțelegem că putem modela și construi propriul nostru drum spre fericire și împlinire. Dacă ești curios să afli cum poți devii arhitectul propriei tale vieți aruncă o privire asupra sfaturilor de mai jos. S-ar putea să-ți ofere momentul de „aha!” de care ai nevoie pentru a începe.

Cum să fii arhitectul propriei tale vieți: 5 sfaturi utile

Să fii arhitectul propriei tale vieți implică să iei decizii conștiente și să acționezi într-un mod deliberat pentru a-ți construi viața într-un mod care să corespundă valorilor, pasiunilor și obiectivelor tale. Pas cu pas, iată ce ar fi bine să bifezi:

1. Credința

Primul pas în a deveni arhitectul propriei tale vieți este să decizi că ești capabil să-ți creezi propriile circumstanțe de viață. Încearcă să-ți aduci aproape gândul că ai control asupra tuturor alegerilor pe care le faci. Dacă acum viața ta nu arată așa cum îți dorești poți alege să o transformi după bunul plac.

Să spunem că acum lucrezi într-un loc în care simți că nu ești apreciat. Parcă oricât de tare te-ai strădui, meritele tale nu-ți sunt recunoscute. Ei bine, ești capabil să-ți creezi un plan de ieșire din această situație. Poți analiza piața și găsi locul de muncă la care să mergi real de drag.

Dacă te afli într-un mariaj nu tocmai ideal, ai capacitatea de a schimba acest lucru. Fie alegi să începi, alături de partenerul tău, terapia de cuplu, fie poți opta pentru divorț, dacă lucrurile nu-și mai găsesc sensul.

Învață să te privești cu adevărat în oglindă și să vezi forța care zace în tine. Începe să crezi în puterea ta de a alege. Într-adevăr, simplul fapt de a alege nu-ți rezolvă neajusurile din viață, însă îți deschide calea spre ceea ce-ți dorești. Crede că poți, iar apoi începe să iei măsuri în acea direcție.

Dacă ești dispus să crezi și să faci munca grea, atunci vei ajunge să trăiești viața aia faină și simplă pe care ți-o dorești.

2. Alege cum să răspunzi la lucrurile pe care nu le poți controla

Fie că ne place sau nu să recunoaștem, există o mulțime de lucruri în viață asupra cărora nu avem control. Un exemplu foarte bun, deși poate extremist, este moartea unei persoane dragi. Atunci când cineva pleacă din lumea noastră nu ne anunță, nu ne cere voie. Ea doar pleacă și noi nu putem opri asta. Nu avem control asupra unei astfel de situații. Ei bine, acesta este unul din momentele în care puterea alegerii este esențială și definitorie pentru parcursul vieții tale. Poți alege să păstrezi gustul amar și să trăiești gravitând în jurul său sau poți alege să reînvi. Ce înseamnă să renaști în această situație? Să accepți ce nu poți controla și să decizi să preiei controlul asupra răspunsului tău.

Acestea fiind spuse, vom sublinia faptul că:

Indiferent de ce se întâmplă, poți alege cum să reacționezi la lucrurile care sunt dincolo de controlul tău.

3. Proiectează-ți viața

Dacă ai cumpăra o bucată de teren cu gândul de a-ți construi o casă splendidă, probabil nu ai angaja doar un arhitect care să facă toată treaba ci ai începe să-ți pui amprenta, punând tu însuți umărul la treabă. Desigur, angajarea unui arhitect înseamnă să ai garanția unei bune execuții sub aprobarea ta. Practic să obți casa perfectă, casa proiectată de tine și executată de un profesionist. Ei bine, cam așa este și cu construcția propriilor noastre vieți.

Citește și: De ce vizualizarea este puternică pentru creierul tău?

Așadar, pune mâna pe jurnal sau pe o bucată de hârtie și începe-ți schița! Cu ceva creativitate, cu o doză de visare și unele strategii, poți veni cu un plan extraordinar pentru a-ți proiecta viața pe care ți-o dorești. Cu cât mai exact trasezi liniile, cu atât ești mai aproape ca viața de vis să prindă contur în realitate. Poate ți se pare un sfat banal sau nerealist însă amintește-ți primul punct. De cele mai multe ori, eșecul este dat de propriile limitări. Așadar, cu cât crezi mai tare că este posibil, cu atât ești mai aproape.

Pune-o în scris, creează un plan și începe să fii arhitectul propriei tale vieți.

Probabil ai citit sau ai auzit în nenumărate rânduri despre oameni care nu aveau nimic și care peste noapte, punându-și în minte schimbarea, au reușit să atingă succesul. Poate ai crede ca mulți alți că au avut noroc sau că au fost pure coincidențe ale sorții, acele excepții care confirmă regula. Ei bine, nu! Norocul nu are legătură cu succesul ci decizia de a avea succes, alături de imaginație, voință pură și muncă grea. Așadar, nu mai zăbovi și începe să lucrezi la cel mai fain proiect al tău, viața ta!

4. Vânează oportunitățile

Dacă ai o dorință sau un vis, atunci află ce oportunități pot exista pentru a realiza acel vis. Atenție la cuvinte: caută oportunitatea! De ce spunem astfel și nu altfel? Pentru că oportunitățile nu doar apar și te lovesc în față, trebuie să le cauți. Nu rămâne așadar doar la stadiul de planificare, ci treci la acțiune. Fiecare pas pe care îl faci contează. Învață din reușitele și eșecurile tale și folosește-le ca oportunități de creștere și dezvoltare personală. Amintește-ți că poți fii sursa de informare de care ai nevoie pentru a performa.

5. Începe! Dă-ți voie să faci primul pas

Dacă haosul a pus stăpânire pe viața ta atunci probabil expresia: „Nu am timp de nimic!” îți este cunoscută. „Vreau să scriiu o carte, însă nu am timp!”, „Vreau să deschid un business, dar nu am timp!”, „Vreau să văd un trup fit și sănătos atunci când mă uit în oglindă, însă nu am timp de sport, de hidratare, de mâncat sănătos, de relaxare, de acele activități pentru bucurarea sufletului” – iar exemplele pot continua. Oprește-te în fața unei oglinzi și observă-te! De cât timp ești blocat în acest punct? Cât timp a trecut de când stai în același loc? Este timpul să te miști.

Unul dintre elementele cheie pentru a-ți trăi viața pe care ți-o dorești și de a-ți atinge potențialul maxim ca arhitect al propriei tale vieți, este să începi ceva sau să faci ceva. Fă un prim pas, fie el unul mic de furnică. Startul te face să te simți bine. Să mergi în direcția corectă și să acționezi pentru a-ți construi viața pe care vrei să o ai este o fațetă a fericirii pe care o cauți.

BONUS: 6. Restul depinde de tine

Din câte știm, avem o singură viață. Ce alegi să faci cu ea? Te poți mulțumi cu mai puțin, cu o viață mediocră sau poți alege o viață plină, bogată, magnifică. În orice caz, este bine să știi că cea din urmă vine doar atunci când ești cu adevărat responsabil de ceea ce se întâmplă în viata ta. La urma urmei, alegerea este a ta și a fost întotdeauna. Tu ești arhitectul propriei tale vieți!

Mădălina Costache