În ciuda crezurilor populare, pauzele ajută productivitatea. Ai nevoie de ore sau zile în care să pui pe pauză anumite aspecte din viața ta. Dacă vrei să ajungi sănătos și plin de energie să-ți bifezi scopurile cele mai înalte, atunci trebuie să cunoști cele șapte tipuri de odihnă. Având grijă să le introduci pe toate în rutina ta, cu siguranță experiențele prin care vei trece vor fi cu mult mai satisfăcătoare.
7 tipuri de odihnă și importanța lor
1. Odihna fizică
Până acum, probabil ai experimentat epuizarea fizică. Momentele în care nu-ți poți ține ochii deschiși sau în care nu te poți opri din căscat sunt uneori inevitabile. O soluție la îndemână ar fi să te bagi la somn cu ceva timp mai devreme decât de obicei. Sau poți introduce somnul la prânz, precum o făceai în copilărie. Cu toate acestea, nu mereu ne putem permite acest tip de pauză, cunoscută drept „odihnă fizică pasivă”.
Vestea bună este că odihna fizică mai are o componentă activă la care poți apela oricând. Acest tip de odihnă constă în activități de recuperare precum stretching, masaje și yoga.
Spre deosebire de somn, “odihna fizică activă” nu este necesară din punct de vedere tehnic pentru funcționarea zilnică. Poți trăi ani de zile fără întinderi musculare, dar fără somn cu siguranță nu ajungi prea departe. Cu toate acestea, odihna fizică activă ajută la îmbunătățirea circulației și flexibilității organismului. Profesioniștii recomandă să-ți iei astfel de pauze de câteva ori pe săptămână.
2. Odihna mentală
Oboseala mentală poate lua o mulțime de lucruri. Spre exemplu: lipsa ideilor sau incoerență în vorbire. Nu ți s-a întâmplat să fii la birou și să nu poți da un răspuns pertinent la solicitarea unui client? Pentru a evita astfel de momente nu tocmai plăcute, trebuie să faci un efort conștient de a-ți opri creierul în timpul zilei.
O modalitate grozavă de a face acest lucru este să programezi pauze scurte la fiecare două ore pentru a face o plimbare, a mânca ceva sau a practica respirația conștientă.
Astfel de pauze reamintesc corpurilor noastre să încetinească ritmul. Iar astfel, noi câștigăm energia necesară pentru a mai face față la încă două ore de muncă după aceea.
3. Odihna senzorială
Din lista celor șapte tipuri de odihnă, aceasta s-ar putea să-ți pară total necunoscută. Ia-ți o secundă pentru a cerceta camera în care ești. Câte lumini sunt aprinse? Te uiți în ecranul unui computer? Dacă da, pentru cât timp? Există vreun zgomot de fundal? Miroase a ceva deosebit?
Indiferent unde te afli — la birou, la o cafenea sau acasă — lucrurile de această natură îți pot copleși simțurile. Dacă nu depui un efort conștient pentru a ține sub control acești stimuli, s-ar putea să te trezești cu o supraîncărcare senzorială.
Pentru a-ți odihni puțin simțurilor, dă-ți câteva momente de liniște. Închide ochii și concentrează-te doar pe respirație. Lasă telefonul sau laptopul de-o parte din când în când pentru a-ți reîncărca bateriile.
4. Odihnă Creativă
Unii oameni ar spune că nu folosesc creativitatea în viața lor de zi cu zi, așadar ce sens ar avea pauza? Dacă te regăsești printre aceștia, ia-ți un moment în care să te gândești mai bine. Cel mai probabil vei fi surprins cât de des apelezi la ea inconștient.
Dacă vrei să ai această armă bine ascuțită în desaga ta, ar fi bine să iei în calcul odihna. A-ți oferi o resetare creativă înseamnă ceva diferit pentru fiecare. Pentru unii s-ar putea rezuma la o plimbare prin parc sau la o drumeție prin pădure. Alții poate preferă să citească o carte de ficțiune. În orice caz, aceste activități nu sunt de neglijat pentru bunăstarea ta. Luându-ți când și când pauze de la creativitate, elimini presiunea de a crea și chiar aduni inspirație pentru perioada următoare.
5. Odihnă emoțională
Gândește-te la următorul scenariu: tocmai ai ajuns acasă după o zi lungă și grea de muncă, doar pentru a fi întâmpinat de un copil mic care plânge și de o bucătărie goală.
Pleci la cumpărături cu cel mic alături. Fix în momentul în care prichindelul se împiedică și cade, iar plânsul lui atrage atenția întregului magazin, șeful te sună și te roagă să-l ajuți în seara asta cu un raport important. Fără să-ți dai seama spui pur și simplu da, de parcă nu ai avea nimic altceva de care să ai grijă. Ți s-a întâmplat vreodată?
O modalitate excelentă de a experimenta odihna emoțională este să-ți iei o vacanță de la „da”. Cum poți afce asta fără să arunci un „nu” în fața cuiva? Simplu! Spune: „Mă voi gândi la asta” ori de câte ori reacția ta instinctivă este să spui „da”. Încercă timp de o săptămână și vezi ce se întâmplă.
Odihna emoțională este unul dintre cele mai importante tipuri de odihnă. Mai ales pentru persoanele a căror muncă sau viață de zi cu zi este grea din punct de vedere emoțional. Aceasta include terapeuții, activiștii, profesorii și — ai ghicit — părinții!
Odihna emoțională oferă creierului tău o pauză extrem de necesară și poate fi realizată pur și simplu luându-ți câteva momente de liniște pentru tine. Un exemplu foarte bun de urmat în acest sens este Ada Condeescu.
Aceasta i-a mărturisit lui Mihai Morar la Fain & Simplu Podcast că a învățat, de când este mamă, să-și ia timp pentru sine. Doar așa a observat că poate fi mama de care copii ei au nevoie. Pentru mai multe detalii, urmărește episodul integral.
6. Odihna socială
Introvertiții știu cât de obositoare poate fi socializarea. Pentru a-ți lua o astfel de pauză, nu trebuie neapărat să te izolezi în casă pentru câteva zile. Este suficient să echilibrezi ieșirile zgomotoase cu cele mai așezate.
O modalitate ușoară de a face diferența între cele două este să faci o listă cu toți oamenii din viața ta alături de care ți se pare ușor să fii în preajmă. Acei oameni care te încarcă cu entuziasmul lor și care îți oferă sprijin și iubire necondiționată.
Apoi, fă o a doua listă cu toate persoanele pe care le găsești epuizante, solicitante sau pur și simplu obositoare pentru a-ți petrece timpul. Nu te judeca pentru alegerile tale, este firesc să ai preferințe. Chiar și prietenii tăi au, fie că o spun sau nu.
În continuare, depune un efort conștient pentru a maximiza timpul petrecut cu primul grup de oameni și pentru a limita timpul pe care îl petreci socializând cu cei din urmă. O să fii uimit de impactul acestei mici schimbări.
7. Odihna spirituală
Indiferent de apartenența ta religioasă (sau lipsa acesteia), toți oamenii trebuie să se simtă conectați la ceva mai mare decât ei înșiși.
Odihna spirituală este capacitatea de a te conecta dincolo de tărâmurile fizice și mentale. Mai cu seamă de a simți un sentiment profund de iubire, apartenență și scop.
Dacă te simți puțin deconectat de restul lumii, atunci s-ar putea să ai nevoie de o mică repornire spirituală. Poți începe cu pași mici, de exemplu să-ți spui rugăciunea înainte de culcare sau să porți o discuție onestă cu acel ceva sau cineva măreț. De asemenea, ai putea practica meditația pentru câteva minute, dimineața sau seara. Odihna spirituală poate fi obținută și prin dedicarea unui timp voluntariat în comunitatea ta sau participând la ceva care te face să simți că pui umărul la ceva mai mare decât tine.
Acestea au fost cele șapte tipuri de odihnă de care ar fi bine să te îngrijești de acum înainte. Începe cu cele cunoscute și fă pași reali spre a le bifa și pe restul. Merită!