Actrița la care Carmen Tănase se uită ca într-o oglindă – Anca Dinicu
Toată lumea cunoaște iubirea de-o vară, probabil ai adunat și tu câteva până acum. Vara este anotimpul iubirii, fără „dar” și „poate” – a dragostei față de aproape și față de sine. În această perioadă a anului, majoritatea oamenilor sunt mai relaxați, mai deschiși și mai dornici să cunoască și să înțeleagă viața.
Ne dorim, parcă mai mult ca niciodată în an, să creăm conexiuni profunde. Suntem atrași ca un magnet de ceilalți și totodată, de noi înșine. Ieșim puțin mai mult din zona de confort, în speranța că vom găsi răspunsurile îndelung căutate.
Vara este anotimpul vacanțelor. De la mic la mare, toată lumea așteaptă cu nerăbdare cea mai lungă vacanță din an. Probabil de aici vine și relaxarea amintită mai sus. În această perioadă, oamenii se transformă în exporatori, iar entuziasmul alungă orice teamă sau nesiguranță. Prin urmare, nu doar colindăm țara în sus și-n jos, nu organizăm un maraton de excursii peste tot prin lume, ci mergem cu, curaj chiar și mai departe de atât (sau mai aproape). Intrăm în inima noastră, punem întrebări și ne ascultăm.
“Știi că e treaba aia să te iubești pe tine ca să poți să iubești și pe cei din jur, dar eu nu prea cred chestia asta.” – Anca Dinicu
Anca Dinicu, invitată în podcastul Fain&Simplu, privește vara ca pe anotimpul tuturor posibilităților. Poți avea parte atât de relaxare, iubire, liniște, cât și de aventură, momente memorabile și pline de umor.
Despre iubire, Anca Dinicu are propria teorie, iar dacă ești curios să afli mai multe, așează-te confortabil și dă play la episodul trei din seria Funny&Simplu!
O să auzi în premieră povestea „La mare cu tataie”. O scurtă istorioară de vară demnă de un show de stand up! Trebuie ascultată și savurată! Cu siguranță îți vei lua porția de râs pentru o săptămână întreagă.
Spre finalul conversației, Anca face la rugămintea lui Mihai Morar o listă cu recomandări de vară care să-ți aducă râsul și bună dispoziția mai aproape de tine. Așadar, dacă te întrebai ce citește, ascultă, urmărește sau vizionează Anca vara asta, continuă lectura și vei afla.
Citește Fain&Simplu: Ce îți recomandă Anca Dinicu
Pentru că vara este despre iubire și relaxare, Anca Dinicu îți recomandă o carte pe cât de lejeră pe atât de plină de sens. O lectură faină, numai bună de luat cu tine în vacanță.
„De vară, de vacanță. Nu ne ducem pe Demonii – Feodor Mihailovici Dostoievski, că e vremea de șezlong.” – Anca Dinicu
Ziua în care am început să mă iubesc cu adevarat – Serge Marquis
Maryse, unul din personajele principale ale cărții, este un neuropediatru eminent. Femeie frumoasă și inteligentă, convinsă că are întotdeauna dreptate, este pusă în încurcătură de propriul copil. Charlot, are întrebări și vrea răspunsuri.
Care este sensul vieții când ai parte de greutăți? Unde se ascunde iubirea când ai de făcut față intimidărilor, prostiei, spaimei de celălalt? Și ce este egoul, chestia aia de care pare să sufere toata lumea?
Romanul se concentrează pe iubirea de sine, apelând la o poveste de viață extraordinară, profundă, luminoasă și emoționantă.
Dacă totuși îți dorești ceva mai provocator, poți alege a doua recomandare a Ancăi. Mai în glumă, mai în serios, cartea „Demonii” a lui Feodor Mihailovici Dostoievski, este una dintre preferatele actriței de comedie.
Demonii – Feodor Mihailovici Dostoievski
Roman politic, dramă psihologică și tragedie la scară largă. „Demonii” este adesea considerat o alegorie profetică a consecințelor catastrofale ale nihilismului moral apărut în anii 1860 în Rusia, sub influența modernității occidentale. Despre ce este vorba?
Un oraș fictiv de provincie este cuprins de haos când devine centrul unei tentative de revoluție orchestrată de tânarul conspirator amoral Piotr Stepanovici Verhovenski, fiul unui liberal de modă veche. Acesta nu acționează singur ci alaturi de Nikolai Stavroghin, un moșier rafinat și misterios, cu o latură întunecată. Împreună se folosesc de de inginerul Kirillov, care crede că prin sinucidere poate deveni Dumnezeu, de fostul student Satov, care-și trădează convingerile revoluționare devenind slavofil, și de oricine altcineva pentru a face scandal. Rezultatul? Crimă și tragedie.
În continuare, Anca Dinicu îți recomandă să mergi la teatru. Alege să ieși din casă și pentru altceva decât muncă, ieși afară pentru suflet. Lasă-te în mâna artiștilor care își dedică întreaga viață scenei, din dorința pură de a bucura privitorii. Trăiește emoția la cu totul alt nivel alături de actorii din piesa „Desculț în parc”, la Teatrul de Comedie, începând cu luna spectembrie. În ceea ce privește restul recomandărilor de pe lista de vară a actriței, te invităm să urmărești episodul 082 integral.