Teama de irelevanță se dezvoltă în timp. Pe măsură ce îmbătrânim, suntem din ce în ce mai predispuși să simțim această frică. De unde provine? Teama de a deveni mai puțin relevant este o anxietate autoimpusă. Cu alte cuvinte, singuri ne punem eticheta! Nu trebuie ca cineva să spună sau să facă ceva anume pentru ca noi să simțim astfel.
A fi irelevant înseamnă a nu fi important. Când simți că cineva nu te vede, nu te ascultă, nu te apreciază, tinzi să crezi că te consideră neimportant. Sentimentul nu este deloc plăcut. Ochii critici sau lipsiți de interes real pot fi foarte dureros de privit. Când știi că depui eforturi pentru a fi cea mai bună versiune a ta, lipsa de atenție poate naște frustrări. Este normal.
Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO, vorbește despre teama poporului român în podcastul Fain & Simplu. Acesta spune că românii au mai multe frici, printre care și teama de a nu fi relevant.
„Românii se confruntă cu foarte multe frici istorice, spre exemplu Legenda Meșterului Manole, dar și cu multe contemporane.” – Mircea Geoană
Ce este Legenda Meșterului Manole?
Această legendă a fost spusă în peste 200 de variante, însă povestea de bază este aceeași:
Negru Vodă, alături de „nouă meșteri mari/ Calfe și zidari/ Și Manole zece/ Care-i și întrece”
caută loc „Pe Argeș în gios/Pe un mal frumos”, pentru a ridica „Mănăstire naltă/ Cum n-a mai fost alta”.
Meșterii lucrau din greu ziua pentru a face un lucru trainic, însă tot ce construiau era în zadar.
Se spune că, odată cu căderea nopții, se surpa tot ce zideau peste zi. Aici, apare în scenă Manole, care, în vis, primește soluția salvatoare. Acesta trebuie să sacrifice prima femeie care va veni să aducă bucate „la soț/ ori la frate”. Doar așa mănăstirea va rămâne în picioare.
Din păcate pentru Manole, soția sa Ana, este cea care sosește prima. Deși îl imploră pe Dumnezeu să o întoarcă din drum, nimic nu poate împiedica sacrificiul.
„Iar Manea oftă/ și se apucă/ Zidul de zidit/ Visul de-mplinit.”
Astfel, construcția a fost finalizată. Manole, rămas pe acoperiș, după ce schelele au fost îndepărtate, din porunca voievodului, pentru ca niciodată să nu mai ridice „altă mănăstire/ pentru pomenire/ mult mai luminoasă/ și mult mai frumoasă”, își construiește, precum ceilalți meșteri, aripi din „sindrili ușoare”.
Tema sacrificiului este adânc înrădăcinată în cultura poporului român.
Legende precum cea a lui Manole, despre monumente care rezistă timpului doar cu prețul unui sacrificiu, sunt la toate popoarele.
Alte povești care au impactat poporul român
Pe lângă această legendă cunoscută la scară largă, mai sunt și altele care ne definesc ca popor. Felul în care ne trăim viața și modul în care dăm sens momentelor importante pentru noi s-au născut și din:
- „Traian și Dochia”
- Baladele: „Miorița”, „Dolca”, „Salga” – Mitul Mioritic
- Mitul Erotic „Zburătorul”
- Mitul Marii Călătorii
Teama de irelevanță, cea mai mare frică a poporului român
Avem multe frici istorice ca popor, însă Mircea Geoană spune că:
„Dacă aș da un răspuns, bazat doar pe instinct, este că teama centrală a românilor e teama de irelevanță” – Mircea Geoană
România este o țară frumoasă, bogată în resurse, cu oameni extrem de talentați, muncitori și perseverenți. Cu alte cuvinte, „avem de pune pe masă!” însă noi ne încăpățânăm să vedem asta.
„Avem sentimentul că jucăm la o ligă mult mai mică decât am putea să jucăm. Mai mult, că ne pierdem oportunitățile.” – Mircea Geoană
Cei care astăzi au ales să rămână în țară și să construiască familii puternice și afaceri de succes vor recunoaștere. Tinerii care au tras mai tare decât alte generații se simt îndreptățiți să primească mai mult.
„Există o frustrare între așteptări și realitate. Asta poate duce doar la o lipsă de sens.” – Mircea Geoană
Pornind de la teama de irelevanță, generația mai tânără și nu numai, ajunge să-și piardă direcția și să capete frustrări. Probabil nu îți este necunoscut acest sentiment de dezorientare.
Încă din școală simțim că nu ne găsim locul, iar când ieșim în lume, parcă este și mai rău. Puțini sunt cei ce știu exact ce au de făcut. Foarte puțini sunt cei care își cunosc rostul și scopul în viață. Nu te panica! Nu se întâmplă doar cu tine sau doar cu poporul român.
Teama de irelevanță – ce poți face pentru a-i diminua efectele?
„Prieteni, trebuie să ne simțim mai bine în haina noastră. Suntem o țară mare, o țară importantă care are o cultură veche. Nu e nimic greșit când scrie România pe pașaportul tău! Dacă am avea un pic mai multă încredere în forțele proprii…” – Mircea Geoană
Un prim pas este să-ți crești încrederea în tine. Începe să cauți ceva ce-ți place, la tine și la cei din jur. Caută o activitate care te împlinește. Adună în jurul tău oameni la fel de pasionați și dezvoltați împreună ideilie. O să vezi schimbarea în timp!
“Un popor care nu-și cunoaste trecutul e condamnat să-l repete” – Nicolae Iorga
Nu rămâne blocat în trecut! Trăiește în prezent și lucrează pentru un viitor mai bun. Învață din greșelile celor ce-au fost cândva pe pământurile noastre. Tu poți face diferența! Prin acțiunile tale de astăzi, poți creea un mâine mai bun.