Fain & Simplu x Sibiu: reIUBIRE

În cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu, ȘTIINȚA și CREDINȚA și-au dat întâlnire la Fain & Simplu x Sibiu.

Fain & Simplu x Sibiu: reIUBIRE

Pe 21 aprilie 2024, Fain & Simplu a ajuns, în PREMIERĂ, într-unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa, 𝗦𝗶𝗯𝗶𝘂.

Deși presupun demersuri diferite, știința și credința au la bază aceeași dorință profund umană: de a ne cunoaște, de a înțelege lumea și locul nostru în ea. Iar la Sibiu, cei prezenți au putut vedea cât de apropiate sunt cele două de fapt.

Fain & Simplu x Sibiu: reIUBIRE

Fain & Simplu x Sibiu: Prima sesiune

Prof. univ. dr. Daniel David, rector în cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca

Vezi aici prima apariție a lui Daniel David la Fain & Simplu podcast.

Conferința Fain & Simplu x Sibiu a început oficial cu două întrebări-cheie, de la care începe întreaga noastră evoluție, adresate publicului de către Prof. univ. dr. Daniel David:

• Care sunt valorile cardinale după care îți ghidezi viața și cum ți le formulezi?

• Câte lucruri congruente cu acestea faci în fiecare zi?

De la acestea, începe cu adevărat desăvârșirea noastră pentru că ne învață cum să:

  • trăim o viață autentică;
  • gestionăm trăirile inconfortabile, cum ar fi pierderea;
  • trăim o viață mai plăcută, cu sens și semnificații;
  • construim stima de sine;
  • ne formulăm o perspectivă realistă asupra fericirii;
  • nu lăsăm disonanțele să ne controleze viața.

Putem deci afirma: Primul pas în dezvoltarea ta personală, emoțională și spirituală, ar fi găsirea acestor valori cardinale. Apoi, doar lasă-le să îți coloreze viața!

Fain & Simplu x Sibiu: reIUBIRE

Vezi aici prima sesiune:

Fain & Simplu x Sibiu: A doua sesiune

Părintele Necula, invitatul de suflet al conferințelor Fain & Simplu

“Nimeni nu mi-a revelat mai bine prezența lui Dumnezeu decât știința.” Părintele Necula

În cea de-a doua sesiune a conferinței Fain & Simplu x Sibiu, Părintele Necula, cel mai cunoscut preot ortodox contemporan, ne-a arătat de ce Iisus e întotdeuna sursa tăriei și curajului nostru.

Cuvinte de suflet menite să ne ajute să găsim liniștea în această lumea a zgomotului:

  • “Adevărata căutare e a Învierii, nu a morții.”
  • “Singura bogăție pe care nu o putem recupera e timpul.”
  • “Tandrețea este medicamentul fundamental în situații de criză.”
  • “Ca să nu ai frică, trebuie să înveți să îl păstrezi pe Dumnezeu.”
  • “Să cauți în tine ce se oglindește apoi în frumusețea lui Dumnezeu.”

Descoperă mai jos toate aparițiile Părintelui Necula la Fain & Simplu podcast:

Fain & Simplu x Sibiu: reIUBIRE

Mulțumim tuturor celor prezenți!

Ați fost martorii unui eveniment unic care i-a adus împreună pe cel mai citat psiholog din România și pe cel mai cunoscut preot ortodox contemporan.

Vezi și:

P.S. Dacă nu ai apucat să prinzi loc la acest eveniment, nu fii trist. Povestea Fain & Simplu merge mai departe și promite noi surprize.

Mădălina Costache

Vrei să vii la următoarea întâlnire a comunității Fain & Simplu?