Convingerile de sine negative pun limite inutile pe ceea ce o tu crezi că valorezi.
Credința greșită conform căreia o persoană trebuie să „repare” ceva despre ea însăși înainte de a fi acceptată are adesea nuanțe de teamă de abandon. Îți recomandăm să citești despre cele 5 răni din copilăriei și despre cum le poți exlora în siguranță, pe site-ul nostru.
Atunci când sunt în joc convingerile de sine negative, ele pot menține o persoană „blocată” în zona de confort. Sau, totodată, aceasta se poate mulțumi cu mai puțin decât merită.
Cum ne vedem pe noi înșine și cum ne „angajăm” cu lumea nu se întâmplă întâmplător. Credințele inconștiente sunt învățate în copilărie în funcție de condiționare. Modul în care un copil învață să se gândească la el însuși este adesea un produs al modelării și imitației. Părinții și îngrijitorii lor își modelează propriile convingeri de sine, iar copilul învață și se adaptează în consecință.
Convingerile de sine negative: 3 dintre cele mai comune limitări și modul în care te afectează
Nu sunt suficient de bun.
Aceasta este una dintre convingerile de sine negative, care de obicei afectează multe domenii ale vieții unei persoane. Această credință limitativă este o distorsiune cognitivă care este adesea învățată devreme în viața unei persoane. Dacă ai copilărit într-un mediu abuziv și invalidant, probabil le-ai cărat după tine ani de zile, până ai ajuns adult. Nu ar trebui să fie prea greu de imaginat că, dacă un copil crește auzind că este inutil sau alte critici abuzive și crude, acest lucru poate modela modul în care copilul se vede pe sine. Acest lucru poate duce la un model de limitare a convingerilor de sine.
Dacă un copil este învățat să creadă în mod greșit că nu este „destul de bun”, acest lucru se poate transforma într-o vârstă adultă de perfecționism, dependență de muncă, amânare sau comportamente de auto-sabotare. Asta fie pentru a încerca să depășească sentimentul nedemn, fie pentru a „valida” presupusa lor lipsa de valoare prin angajarea în modele de auto-înfrângere.
Sunt bine. Nu am nevoie de ajutor.
Această distorsiune cognitivă se ascunde în spatele negării și ego-ului, ambele menținând această distorsiune în joc. Un adevăr greu este că toți vom avea nevoie de ajutor și sprijin la un moment dat în viața noastră. Dacă o persoană a fost condiționată în copilărie să creadă în mod greșit că:
“a cere ajutor sau a avea nevoie de sprijin emoțional este un semn de slăbiciune” – acest lucru poate condiționa inevitabil un model de comportament bazat pe ego.
Sub această fațadă sunt adesea nevoi nesatisfăcute de a se simți în siguranță, auzit și văzut. În plus, credința greșită că a cere ajutor trebuie să însemne că este ceva „în neregulă” cu ei. Această mentalitate condiționată perpetuează negarea și comportamentul de autoservire bazat pe ego și poate limita o persoană în creșterea emoțională.
Trebuie să „repar” acest lucru despre mine înainte de a putea face asta.
Altfel spus: a nu te simți „suficient de bine” și creează auto-judecare, autosabotaj și un model de amânare. Dacă o persoană creade că trebuie să „repare” ceva la ea însăși pentru a fi văzută ca demnă, atunci temerile de bază pot fi asociate cu a fi judecată sau cu teama de abandon.
De exemplu:
Dacă un copil a crescut fiindu-i rușine de corpul său, ca adult va lupta să aibă o imagine corporală sănătoasă. El poate recurge la diete drastice sau la rutine de antrenament excesive sau periculoase. Asta poate duce la tulburări de alimentație în încercarea de a se „repara” astfel încât să poată fi acceptați de celorlalți.
Foarte util de urmărit pe această temă este și episodul 091 cu unul dintre formatorii de opinie în sănătate relațională, psihologul, psihoterapeutul, profesorul și autorul de succes, Gáspár György: