Oxitocina, hormonul iubirii: ce este oxitocina și ce rol are aceasta

sursă foto: Unsplash

Acest text face parte din seria articolelor despre hormonii fericirii, începută aici. Prin intermediul acestei serii ne-am propus să-ți oferim o perspectivă mai degrabă științifică asupra fericirii. Până acum ți-am povestit pe larg despre dopamină și despre serotonină, așa că dacă vrei să aprofundezi subiectele, te invităm să citești următoarele articole: Ce este dopamina, care este rolul său în organism și cum îți poți regla nivelul de dopamină și Ce este serotonina, ce roluri are aceasta în organism și cum poți să-ți echilibrezi nivelul de serotonină.

Continuăm seria articolelor despre hormonii fericirii cu oxitocina, supranumită și „hormonul iubirii”. Dar ce este, de fapt, oxitocina? De ce poartă denumirea de „hormonul iubirii”? Și, mai exact, cum îți poți crește nivelul de oxitocină? Hai să afli răspunsurile la toate aceste întrebări, pentru a înțelege mai bine care este, de fapt, legătura dintre fericire și relații sau, mai degrabă, dintre fericire și intimitate.

Ce este oxitocina

Oxitocina este un hormon și un neurotransmițător implicat în funcția de reproducere și de alăptare (în cazul femeilor). Aceasta este produsă de hipotalamus și eliberată în timpul actelor sexuale, al alăptării, dar și în timpul nașterii.

Mai mult decât atât, oxitocina este eliberată și atunci când suntem în compania celor dragi și împărtășim momente de intimitate emoțională.

Astfel, aceasta nu trebuie limitată nicidecum la contactul fizic sau asociată exclusiv relațiilor de cuplu.

De ce este supranumită oxitocina „hormonul iubirii”

Potrivit unor studii, nivelul de oxitocină al persoanelor proaspăt intrate într-o relație de cuplu este semnificativ mai mare decât al celor care nu sunt implicate într-o relație amoroasă. Tocmai de aceea, oxitocina este asociată iubirii și, în general, relațiilor de cuplu, însă, după cum vom vedea, aceasta nu se limitează la relațiile de cuplu și la intimitatea fizică.

Într-adevăr, oxitocina este strâns legată de contactul sexual și de intensitatea momentelor erotice, dar la fel de bine poate fi asociată cu empatia, încrederea, vulnerabilitatea și consolidarea relațiilor de orice natură, bazate însă pe intimitate emoțională. 

Nu în ultimul rând, un nivel echilibrat de oxitocină are un rol esențial și în ceea ce privește starea de relaxare și stabilitatea psihologică. Mai mult decât atât, unele studii arată că secreția de oxitocină ar putea avea un rol important și pentru gestionarea furiei. Descoperă aici ce este furia și cum poți să-ți „îmblânzești” această emoție inconfortabilă. 

Metode naturale prin care îți poți crește nivelul de oxitocină

Vestea bună este că multe dintre metodele pe care ți le propunem sunt utile nu doar pentru stimularea producției de oxitocină, ci și pentru creșterea altor hormoni ai fericirii, așa cum este dopamina sau serotonina. 

Așadar, dacă le integrezi în viața ta, te poți bucura din plin de numeroasele lor beneficii, cu atât mai mult că unele sunt esențiale și pentru menținerea (sau chiar îmbunătățirea) stării de sănătate fizice.

Acestea fiind scrise, iată 4 metode prin care îți poți crește nivelul de oxitocină:

Exprimarea recunoștinței față de cei dragi

Deși poate suna măreț, adevărul este că practicarea recunoștinței îți poate schimba, în timp, viața: emoțională și relațională. Să le reamintești celor dragi cât de mult îi apreciezi vă poate consolida relația. 

Gândește-te doar la zâmbetul partenerului/partenerei tău/tale atunci când îi vei mulțumi că are grijă de tine și că, ori de câte ori se trezește înaintea ta, îți pregătește cafeaua. Gândește-te la emoția din glasul mamei, pe care o va simți când îi vei spune cât de mult ți-a plăcut mâncarea special pregătită. Gândește-te la starea de bine a colegului de birou din momentul în care va afla cât de mult îi apreciezi ideile de proiecte. 

Momentele în care îți exprimi aprecierea față de cei din viața ta sunt benefice și pentru stimularea producției de oxitocină, și nu doar pentru consolidarea relațiilor sau pentru a aduce zâmbete calde pe chipurile și-n sufletele celor la care ții.

Timpul petrecut alături de cei dragi

Mergi la un restaurant cu partenerul/partenera tău/ta, invită-ți prietenii la un maraton de filme, propune-le alor tăi să plecați undeva în weekend și să vă bucurați, pur și simplu, unii de compania celorlalți. Fă din timpul petrecut alături de cei dragi, alături de cei care contează cu adevărat, o prioritate. Astfel de momente vă vor aduce mai aproape – emoțional mai ales – și vă pot ajuta să vă reconectați în special după perioadele mai aglomerate, în care n-ați mai avut atât de mult timp să stați la povești sau, de ce nu, să încercați noi activități. 

În ceea ce privește statul la povești, află că o conversație autentică, din care nu lipsesc vulnerabilitatea și ascultarea activă, este o altă metodă de stimulare a producției de oxitocină.

Afecțiunea arătată celor dragi

Când îți alinți și mângâi animalul de companie, când îți îmbrățișezi partenerul/partenera sau când îți ții de mână copilul pe drumul către școală sau în timpul poveștii de seară, creezi legături – legături care ajută la eliberarea de oxitocină și, implicit, la starea de bine, de liniște.

Iată, așadar, motivul pentru care simți liniște ori de câte ori îți mângâi animalul de companie, inclusiv la finalul zilelor pline și, poate, nu atât de reușite pe cât ai fi sperat, în care te întorci acasă. 

Meditația & yoga

Despre beneficiile emoționale ale meditației am scris aici, așa că te invităm cu drag să aprofundezi subiectul, dacă vrei să înțelegi de ce merită să integrezi sesiunile de meditație în viața ta de zi cu zi. 

Mai mult decât atât, sesiunile de mindfulness care se concentrează în jurul compasiunii, bunătății și blândeții sunt benefice și pentru eliberarea de oxitocină. 

Gând de final

Oxitocina, „hormonul iubirii”, este asociată pe de-o parte cu conexiunea fizică, iar pe de altă parte – cu intimitatea emoțională, cu vulnerabilitatea, cu încrederea, cu empatia, cu recunoștința. Tocmai de aceea, este esențial să nu o limitezi la componenta sa „fizică”.

Sperăm că articolul de azi te-a ajutat să înțelegi mai bine care este rolul oxitocinei și care sunt motivele care stau în spatele denumirii acesteia. 

Adelina Bălan