Autocompasiunea: cum poate blândețea față de sine să ne îmbunătățească viața

sursă foto: Unsplash

Relația pe care o avem cu noi înșine ne influențează întreaga viață emoțională, precum și conexiunile cu ceilalți. Când ne căutăm echilibrul, când învățăm să ne devenim prieteni, să ne privim într-un mod realist, fără să ne judecăm aspru pentru toate imperfecțiunile, unele dintre ele doar închipuite sau exagerate de vocea critică din mintea noastră, înțelegem, de fapt, cine suntem. 

Suntem în contact cu noi, cu vulnerabilitatea noastră, pe care o îmbrățișăm. Ne este mai ușor „să facem pace” cu copilul interior, dar și să ne îmbrățișăm emoțiile, precum furia sau teama, despre care altădată credeam că sunt greșite, indezirabile.

Mai mult, îi privim pe cei din jur cu mai multă empatie și blândețe. Suntem mai deschiși în a ne expune vulnerabilitatea, pentru că înțelegem că ea stă la baza conexiunilor bazate pe intimitate emoțională.

Autocompasiunea este o componentă esențială a relației echilibrate cu sinele, care, exersată constant și conștient, ne poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții personale, emoționale, relaționale. 

Dar ce este, de fapt, autocompasiunea sănătoasă? Ce înseamnă să fim mai blânzi și mai buni cu noi înșine?

Autocompasiunea și stima de sine sănătoasă nu sunt una și aceeași, însă ele se susțin reciproc

Pentru început, este esențial să explicăm ce nu este autocompasiunea. 

Autocompasiunea nu trebuie confundată cu stima de sine sănătoasă, care presupune exprimarea asumată a nevoilor și limitelor personale, o perspectivă optimistă asupra vieții, conștientizarea calităților și aptitudinilor personale și profesionale. Despre importanța încrederii în sine și despre cum putem să ne îmbunătățim nivelul de încredere în sine am scris aici, așa că te invităm să citești articolul, pentru a aprofunda subiectul. 

Concret, care este diferența între stima de sine sănătoasă și autocompasiune? Ei bine, în timp ce stima de sine echilibrată se concentrează mai degrabă asupra calităților, autocompasiunea presupune acceptarea limitelor și imperfecțiunilor. 

Sigur, stima de sine și autocompasiunea se susțin reciproc. Astfel, o persoană cu o stimă de sine sănătoasă și care se raportează la sine cu blândețe își spune atât: „Sunt conștientă de nevoile mele și de calitățile mele. Am încredere în ce pot face cu ajutorul cunoștințelor și aptitudinilor mele.”, cât și: „Îmi conștientizez limitele și imperfecțiunile, pentru care nu mă judec aspru. Sunt parte din mine. Învăț să îmi gestionez emoțiile mai puțin confortabile. Sunt om.”

Ce presupune, de fapt, autocompasiunea

Îmbrățișarea propriei vulnerabilități

Pentru a ne îmbrățișa vulnerabilitatea, este esențial să înțelegem că aceasta nu presupune nicidecum un act de slăbiciune, ci dimpotrivă: un act de curaj emoțional. 

Vulnerabilitatea înseamnă autenticitate, cu tot ce vine ea la pachet: și cu imperfecțiuni, și cu greșelile pentru care învățăm să nu mai fim cei mai mari critici ai noștri, și cu temeri, și cu eșecuri pe care le-am trăit în trecutul îndepărtat sau recent. Vom povesti în curând și despre legătura dintre autocompasiune și gestionarea eșecului cu blândețe.

Îmbrățișarea propriei vulnerabilități este asemenea unei călătorii – uneori, de lungă durată. Am scris aici despre cum putem învăța să ne acceptăm vulnerabilitatea ca parte firească din noi și, mai mult, ca parte firească a vieții, care ne ajută să creăm conexiuni autentice cu ceilalți. 

Așadar, o persoană cu un nivel sănătos de autocompasiune înțelege că nu este suma imperfecțiunilor, greșelilor, eșecurilor sale, pe care învață să le accepte și chiar să le transforme într-o oportunitate de creștere: de pildă, o greșeală din trecut poate deveni o lecție valoroasă pentru prezent.

Acceptarea emoțiilor, inclusiv a celor mai puțin confortabile

Dacă încadrăm emoții precum furia, teama, neputința în categoria celor negative, indezirabile, fie ajungem să fugim de ele, să ne negăm, fie să simțim… furie pentru că le simțim. 

Devenim furioși pentru că suntem furioși, triști, neputincioși, vulnerabili, iar presiunea pe care ajungem s-o resimțim astfel este uriașă și ne poate da întreaga viață emoțională peste cap. 

Ba mai mult, ne simțim incapabili să ne gestionăm emoțiile inconfortabile: căci gestionarea sănătoasă a emoțiilor are ca primă etapă acceptarea acestora. Ajungem să fim în conflict cu noi înșine, conflict care se poate externaliza, astfel că riscăm să ne dezechilibrăm și viața relațională. 

În schimb, înțelegerea faptului că toate emoțiile sunt firești, că e normal să simțim și teamă, și bucurie, și furie presupune schimbarea perspectivei. Nu ne mai criticăm emoțiile, ci le privim cu blândețe, ca parte din noi. Ne dăm voie să le simțim, iar mai apoi găsim strategii de gestionare sănătoasă, care ne ajută să ne așezăm în noi, să ne reechilibrăm. 

După cum putem vedea, îmbrățișarea propriei vulnerabilități și acceptarea tuturor emoțiilor trăite se susțin reciproc.

Gestionarea eșecului cu blândețe

Izvorâtă adesea din perfecționism, teama de eșec poate deveni paralizantă. Momentul în care ajungem să ne confruntăm cu un eșec, fie el în plan personal, relațional, profesional, pune o presiune imensă pe noi. Astfel, ajungem să ne criticăm excesiv, să simțim că nu suntem suficient de buni și că experiența trăită este o consecință a auto-insuficienței.

Pe de altă parte, dacă ne-am privi cu (mai multă) blândețe, am înțelege că nu suntem suma eșecurilor noastre care, în fond, sunt normale. Am înțelege că am făcut lucrurile, în momentul respectiv, așa cum am știut noi mai bine. În loc să ne investim toate resursele emoționale în autocritică, am încerca să înțelegem care sunt factorii care au dus la neatingerea obiectivului respectiv. Am transforma greșeala sau eșecul într-o oportunitate de autocunoaștere, de dezvoltare. 

Sigur, acest lucru, dincolo de faptul că implică autocompasiune, necesită o perspectivă sănătoasă asupra eșecului. În acest sens, s-ar putea să te inspire cele 26 de citate despre eșec.

Cum îți „exersezi” blândețea față de sine

  • Acceptă-ți greșelile și învață din ele, în loc să te autocritici constant. Asumă-ți responsabilitatea, fără a te învinovăți sau certa tot timpul. N-ai reușit să-ți atingi un obiectiv? Reamintește-ți că a greși e omenește, după care analizează cu atenție vezi care sunt factorii care au dus la situația actuală. Poate că obiectivul pe care ți l-ai stabilit nu era realist pentru acest punct din viața ta: dacă ți-ai propus, de pildă, să faci o schimbare semnificativă la stilul de viață, e important să știi că adevăratele schimbări necesită conștientizare, răbdare, efort conștient și, nu în ultimul rând, pași mai mici, dar siguri.
  • Înțelege că nu ești suma defectelor, imperfecțiunilor, limitelor tale. Evită să te identifici tot timpul cu greșelile și imperfecțiunile tale – care, câteodată, pot fi cu mult exagerate de vocea critică din mintea ta. În schimb, fă pace cu trecutul și învață ceva din fiecare experiență trăită. Îmblânzește-ți criticul interior.
  • Vorbește-ți așa cum i-ai vorbi unui prieten bun. Cu siguranță nu ți-ai certa și judeca aspru cel mai bun prieten pentru faptul că a făcut o greșeală, cu siguranță nu i-ai adresa cuvinte care l-ar durea și pe care le-ar purta cu el multă vreme. În schimb, ai fi alături de el și i-ai spune să fie mai blând cu sine. 

Gând de final

Autocompasiunea ne ajută să fim în echilibru cu noi înșine, să ne tratăm cu bunătate, blândețe, prietenie și înțelegere, să ne autodescoperim și, până la urmă, să transformăm greșelile și eșecurile în oportunități de învățare: pentru că blândețea față de sine și asumarea responsabilității nu se exclud reciproc, ci dimpotrivă. 

Adelina Bălan