Tehnici de comunicare eficientă, pe care să le pui în aplicare

sursă foto: Unsplash

Comunicarea eficientă este esențială pentru construirea unor relații, personale și profesionale, armonioase. Deși aceasta poate părea destul de intuitivă, în realitate tuturor ni se poate întâmpla să încercăm să transmitem un anumit mesaj, însă el să ajungă trunchiat sau, uneori, sub cu totul altă formă, la interlocutorul nostru. 

De altfel, modul în care transmitem un mesaj, atât la nivel verbal, cât și prin limbajul trupului, poate fie să ne îmbunătățească relația pe care o avem cu celălalt, fie să se transforme într-o sursă de neînțelegere sau conflict. 

La rândul nostru, putem percepe greșit mesajul celuilalt – din diferite motive: fie nu l-am ascultat în mod activ, fie ne-am pierdut atenția pe parcursul conversației sau ne-am concentrat exclusiv pe ceea ce se întâmplă în universul emoțiilor noastre, în loc să înțelegem ce vrea, de fapt, să ne spună celălalt.

Din fericire, însă, astfel de situații pot fi prevenite, căci putem să ne dezvoltăm și șlefui abilitățile de comunicare eficientă. Sigur, acest lucru presupune exercițiu constant și conștient în fiecare situație de comunicare.

Dacă și tu îți dorești să-ți îmbunătățești abilitățile în acest sens, îți recomandăm să începi să pui în aplicare tehnicile de comunicare eficientă din cea de-a doua parte a articolului. Până să ajungem acolo, este esențial să înțelegi ce presupune, până la urmă, comunicarea eficientă.

Ce înseamnă comunicare eficientă

Ai putea crede că o persoană care comunică eficient este convingătoare sau că știe să-și aleagă întotdeauna, inclusiv în situațiile de criză, cele mai potrivite cuvinte. La fel de bine ai putea crede că o persoană care comunică eficient poate să se adapteze cu ușurință la orice context și să relaționeze cu o mulțime de persoane. Fiecare dintre noi poate privi comunicarea eficientă din propria perspectivă, astfel că ar fi dificil de găsit o definițe unică pentru aceasta. 

Totuși, este important să reținem câteva trăsături esențiale ale comunicării eficiente, care presupune, printre altele:

  • ascultare activă pe tot parcursul discuției;
  • formularea mesajului într-o manieră clară, ușor de înțeles de către interlocutor;
  • respect și empatie față de interlocutor;
  • armonizarea mesajului verbal cu cel nonverbal (limbajul trupului) și paraverbal (aici includem intonația vocii, pauzele de vorbire etc.);
  • atenție la feedback și adaptarea mesajului în funcție de acesta;
  • o inteligență emoțională dezvoltată. 

Astfel, după cum vei vedea, multe dintre tehnicile de comunicare eficientă se concentrează pe șlefuirea acestor calități. 

De ce e important să comunicăm eficient

Comunicarea eficientă stă la baza construirii, menținerii și, uneori, chiar a îmbunătățirii relațiilor, fie că vorbim despre cele din sfera personală sau profesională.

Cum exemplele vorbesc de la sine, hai să încercăm un exercițiu de imaginație: ești într-o situație de criză cu partenerul/partenera de cuplu. Treceți printr-un conflict și, cum vrei să remediați situația și să înțelegi care sunt lucrurile care nu funcționează suficient de bine pentru fiecare dintre voi, îi propui să discutați deschis despre relația voastră din ultima vreme. O astfel de discuție se poate transforma într-o punte de reconectare emoțională sau, dimpotrivă, poate amplifica situația de criză. 

Tocmai de aceea, este esențial să acorzi atenție unor mulțime de detalii: de la alegerea momentului comunicării, până la gestionarea disconfortului provocat de emoțiile care s-au tot adunat în ultima vreme, în așa fel încât să-i poți transmite mesajul într-un mod echilibrat, și nicidecum impulsionat(ă) de teama, furia sau tristețea din momentul respectiv. Totodată, pe parcursul discuției este important să fii empatic(ă), să rămâi prezent(ă) în prezent și să acorzi atenție mesajului celuilalt, pentru a-l înțelege și pentru a vă putea (re)conecta emoțional.

Sigur, comunicarea eficientă este esențială în multe alte situații din viață: de la munca în echipă pentru un proiect de la locul de muncă, până la prezentarea unui discurs în fața unui public numeros. 

Tehnici de comunicare eficientă

Alegerea momentului potrivit

Alegerea momentului în care vrem să-i comunicăm celuilalt ceva poate avea un impact uriaș asupra întregii conversații.

Să ne întoarcem la exemplul anterior, în care, în contextul unei situații de criză, unul dintre parteneri vrea să se (re)conecteze emoțional la celălalt și să-și îmbunătățească relația: într-o astfel de situație, în care subiectul comunicării este de o importanță majoră, alegerea momentului este crucială. O discuție purtată într-o seară în care partenerul s-a întors supărat și obosit de la muncă va decurge, cel mai probabil, foarte diferit față de o conversație purtată în tihnă, într-o după-amiază de weekend, în care ambii parteneri sunt „ancorați” în prezent și dispuși să se (re)conecteze emoțional. 

Sigur, din acest exemplu nu trebuie să deduci că, doar când vine vorba despre discuții extrem de importante, este esențial să alegi cu grijă momentul. Anumite situații sunt, într-adevăr, mai „sensibile” și necesită o atenție sporită, însă și când vrei să soliciți o mărire salarială la locul actual de muncă sau să oferi un feedback constructiv unui prieten apropiat, contează să alegi un moment în care atât tu, cât și interlocutorul sunteți pregătiți – inclusiv din punct de vedere emoțional – pentru o astfel de discuție. 

Ascultarea activă

Unul dintre cele mai mari obstacole care stau în calea comunicării eficiente constă în faptul că, nu de puține ori, doar auzim ce ne spune celălalt, cu scopul de a-i da următoarea replică. Altfel spus, nu acordăm atenție suficientă mesajului interlocutorului, ci mai degrabă ne pregătim în minte următoarea replică sau ne lăsăm copleșiți de emoțiile inconfortabile, precum furia sau teama, pe care, sub presiunea de moment, nu știm să le gestionăm.

Te regăsești? Vestea bună este că poți să devii un ascultător (mai) activ. Printre cele mai importante calități ale unui ascultător activ se numără menținerea contactului vizual cu interlocutorul, prezența constantă și conștientă pe tot parcursul discuției, analizarea limbajului trupului interlocutorului (și, implicit, adaptarea propriului mesaj ținând cont și de această componentă, nu doar de cea verbală), ascultarea celuilalt până la capăt – da, inclusiv când mesajul pe care ni-l transmite apasă, inconștient, pe anumite „butoane” emoționale, care ne reamintesc de experiențe similare, trăite în trecut. 

Poți descoperi mai multe informații utile despre ascultarea activă în articolul Ce este ascultarea activă și cum poți să devii un bun ascultător

Gestionarea sănătoasă a emoțiilor

În mod cert, nu toate situațiile de comunicare sunt plăcute sau confortabile. Un conflict, oricât de empatic, cu un prieten bun, cu partenerul de cuplu sau cu un membru important din familie poate crea o stare de disconfort, mai ales atunci când celălalt ne apasă, inconștient, „butoanele” emoționale. 

Tinzi să reacționezi pur emoțional? Îți lași emoțiile inconfortabile să pună stăpânire pe întreaga conversație, care riscă să se transforme astfel într-o situație de criză, pe moment?

Îți recomandăm să-ți accepți și îmbrățișezi emoțiile, inclusiv pe cele care produc disconfort, și să înveți să le gestionezi sănătos, în așa fel încât să poți rămâne cu adevărat prezent(ă) în conversație și, mai ales, atent(ă) la ce vrea celălalt să-ți transmită. Pe Fain & Simplu găsești o mulțime de articole despre vulnerabilitate, importanța emoțiilor și eliberarea lor în moduri sănătoase. Iată doar câteva exemple:

Nu în ultimul rând, ia în considerare și posibilitatea de a amâna o conversație mai dificilă sau mai sensibilă, dacă simți că presiunea emoțiilor de pe moment te copleșește. Roagă-ți interlocutorul să-ți dea răgazul – poate fi vorba despre câteva minute sau despre câteva ore – să te liniștești, să-ți înțelegi emoțiile mai bine. 

Iar dacă nu ai posibilitatea de a amâna o discuție, fiind urgentă, învață să-ți iei momente de pauză pe parcursul său. Nu te grăbi să răspunzi, sub impulsul de moment. Conectează-te la emoțiile tale, vezi ce îți transmit despre tine și nevoile tale, încearcă să te relaxezi, apoi răspunde-i celuilalt. Într-adevăr, gestionarea emoțiilor pe moment este o misiune mai dificilă, însă, cu cât exersezi mai mult și cu cât devii mai conștient(ă) de emoțiile tale, cu atât îți va fi mai ușor să le eliberezi în moduri sănătoase și, implicit, să crești șansele de a purta cu celălalt o discuție eficientă și chiar… sănătoasă.

Comunicarea asertivă

Comunicarea eficientă înseamnă și să-ți exprimi gândurile, ideile, nevoile care sunt în dezacord parțial sau total cu ale interlocutorului, fără să te lași însă copleșit(ă) de emoțiile de moment și, bineînțeles, fără să neglijezi importanța empatiei și a feedbackului constructiv.

Este indicat și chiar sănătos, inclusiv din punct de vedere emoțional, să-ți respecți nevoile și limitele atât în discuțiile din sfera personală, cât și din cea profesională. Este în regulă să ai, într-un anumit moment, o dorință diferită de a partenerului de viață sau un punct de vedere diferit de un coleg de la locul de muncă, cu care lucrezi în echipă pentru un anumit proiect. Este în regulă și să-ți exprimi punctele de vedere, mai mult sau mai puțin diferite, referitoare la anumite situații. Contează, însă, maniera în care formulezi mesajul, modul în care îți gestionezi emoțiile și în care reușești să acorzi atenție feedbackului venit din partea celuilalt. 

Altfel spus, asertivitatea nu înseamnă nicidecum comunicare unidirecțională sau comunicare conflictuală. A fi în dezacord cu interlocutorul nu înseamnă să-i ignori emoțiile, perspectivele, punctele de vedere. Înseamnă, însă, să-ți respecți și exprimi nevoile și limitele personale, fără a uita că și celălalt le are pe ale sale.

Pentru a avea mai multă claritate asupra acestei teme, îți recomandăm articolul Învață să spui nu: cunoaște-ți și respectă-ți limitele

Gând de final

Puse în aplicare în viața de zi cu zi, tehnicile de mai sus te vor ajuta să comunici mai eficient și, astfel, să ai relații personale și profesionale armonioase. 

Adelina Bălan