Pregătirea pentru conflict: 12 lini de ghidare pentru rezolvarea neînțelegerilor

Pregătirea pentru conflict: 12 lini de ghidare pentru rezolvarea neînțelegerilor

Mi-aș fi dorit să-i fi spus…” – Cei mai mulți dintre noi au avut momente în care, la o discuție, fie ea mai aprinsă sau nu, am rămas muți în fața interlocutorului. Când apele s-au liniștit în exterior, gândurile au prins viață în interior. Dintr-o dată știam exact ce am fi vrut să spunem. Asta se întâmplă atunci când are loc un conflict pentru care nu eram pregătiți. În acest articol vom detalia ce înseamnă pregătirea pentru conflict cu ajutorul unor linii de ghidare trasate de specialiștii.

Conflictul este inevitabil. Nu-l putem elinima de tot din viețile noastre, însă ne putem pregăti pentru a face față cum se cuvine.

Pe de-o parte, este necesar să învățăm comunica gândurile și emoțiile într-o manieră nonviolentă. Ca rezolvarea conflictului să se întâmple trebuie să dăm glas gândurilor noastre, fără a reacționa exagerat.

Pe de altă parte, este la fel de important să învățăm ascultarea activă. Un conflict înseamnă două păreri diferite care se întâlnesc. Trebuie să înțelegem și să învățăm să acceptăm părerile celorlalți, chiar dacă nu sunt mereu pozitive. Lucru pentru care este bine să menționăm grija la a nu lua lucrurile personal.

Pentru a înțelege, a trata și, sperăm, a rezolva conflictul, să începem cu o definiție. Dicționarul de afaceri definește rezolvarea conflictelor ca:

„Practica recunoașterii și soluționării disputelor într-un mod rațional, echilibrat și eficient.”

Înainte de a continua, gândește-te dacă ești dispus să fii eroul din poveste. Ce înseamnă asta? Va trebui să rămâi în rolul de adult, ancorat în momentul prezent pe toată perioada conflictului. Pregătește-te să îți gestionezi propriile declanșatoare. De asemenea, fii pregătit să-i vezi pe alții vorbind irațional, ilogic sau scăpat de sub control emoțional. Asta face un erou în toiul războiului dintre păreri.

Pregătirea pentru conflict înseamnă prezență de spirit și înspăimântare

Ia o pauza. Concentrează-te pe umplerea plămânilor cu aer și apoi observă-ți expirația. Te va ajuta să-ți aduci înapoi adultul din tine. Acesta ar fi primul pas în pregătirea pentru conflict.

Observă-ți sistemul nervos aburind spre una dintre reacțiile tale tipice la conflict. Reacționezi de obicei prin luptă sau apărare, fugi sau te predai (dați din umeri, cu ochii în jos ca și cum ar fi jucat mortul)? Respiră încă o dată pentru a-ți calma sistemul nervos. Dacă este posibil, stai jos.

Gândește pozitiv. Imaginează-ți cealaltă persoană fără intenții dăunătoare, răutăcioase sau înjositoare. Evită să-l pui pe celălat în postura de inculpat și pe tine în cel de om al justiției.

Ascultă. Urmează sfatul minunat al lui Stephen Covey și căuta mai întâi să înțelegi.

Când situația devine grea, respiră din nou! Cere o pauză de două minute dacă simți nevoia. Dacă interlocutorul nu ascultă, cere-i să o facă. Folosiți un ton de voce non-defensiv, autoresponsabil și calm.

12 lini de ghidare pentru rezolvarea neînțelegerilor

  1. Chiar vreau să înțeleg ce îmi spui. Lasă-mă să-mi clarific neînțelegerea.
  2. Te rog să mă ajuți să înțeleg de unde vine furia/supărarea. Te rog să-mi spui în alt mod ca să pot înțelege corect.
  3. Anunță-mă când ai terminat de vorbit și ești gata să auzi și punctul meu de vedere.
  4. Te cunosc ca fiind unul dintre cei mai amabili (inserează adjectivul potrivit) pe care îi cunosc. Asta nu sună ca tine. S-a întâmplat ceva?
  5. Aș dori să rezerv un moment în care să ne putem așeza și să ne concentrăm într-adevăr asupra problemei într-un mod calm.
  6. Ceea ce spui este foarte important. Aș dori să mă așez pentru a discuta în continuare despre asta. Notă: oamenii se simt mai stăpâni pe sine atunci când stau jos.
  7. Vorbești cu multă pasiune. Acest lucru este evident important pentru tine. Te rog să-mi spuni ce te-a adus la această concluzie.
  8. Cred că intenția ta este onorabilă. Te interesează de ce mă simt îngrijorat? Notă: dacă auzi nu, cel mai bine este să închizi conversația.
  9. Aș dori să facem un pas înapoi. Cred că ne înțelegem greșit. Te rog să-mi spui din nou ce vrei. Iar eu voi încerca să fiu mai clar în a-ți spune ce vreau.
  10. Știu că amândoi ne dorim tot ce e mai bun în această situație. Poate că trebuie să luăm o pauză pentru a limpezi aerul și a reveni într-o oră.
  11. Relația noastră este prea importantă pentru ca eu să continui să mă cert așa. Ce pot să spun sau să fac pentru a ne ajuta să ajungem la o concluzie agreabilă?
  12. Poate că este timpul să fim de acord să nu fim de acord. Este în regulă și așa!