6 gânduri toxice pe care oamenii de succes le evită

6 gânduri toxice pe care oamenii de succes le evită

Simți uneori că te autosabotezi? Știi că unele cuvinte nu sunt bune și totuși te trezești rostindu-le? Nu ești singurul! Majoritatea dintre noi avem când și când astfel de momente. Dacă vrei să ai succes, evită următoarele gânduri toxice.

După cum spunea și Paul Avram în podcastul Fain&Simplu, mentalitatea face diferența dintre un om bogat și unul sărac. Tu pe care parte a baricadei vrei să fii? Probabil că îți dorești să crești și zilnic faci eforturi în direcția visului tău. Află că acțiunile nu sunt suficiente! Puterea cuvintelor este uimitoare și nu trebuie ignorată. Prin urmare, fii atent la propozițiile pe care le folosești în relația cu tine.

6 gânduri toxice pe care oamenii de succes le evită

1. „Nu voi avea succes dacă nu este totul perfect!”

Totul în viață se face cu măsură. Orice depășește limita, este considerat toxic. Perfecționismul nu face excepție de la regulă, din contră este cel mai dăunător obicei. De ce? Pentru că te provoacă să atingi un scop imposibil. Nimic nu este perfect în această lume, învață să accepți această idee și dă-ți voie să greșești.

2. „Sunt sortit eșecului!”

Uneori, stresul zilnic ne face să simțim că am eșuat. Suntem cuprinși de emoții puternice cărora nu reușim să le facem față. Obsacolele par a fi elefanți în acele momente, când în realitate sunt doar mici soricei. Învață să respiri corect și să privești imaginea în ansamblu. Cu siguranță ai zeci de reușite peste care ai trecut prea repede. Fă-ți timp să te bucuri de ele și nu te judeca când ai o mică cădere. Încerci zilnic să fii mai bun, este normal să greșești. Nu te opri la primul hop, continuă să faci ce știi mai bine.

3. „Am nevoie să mi se spună că fac bine ceea ce fac…”

Frica de judecata celorlalți este una dintre cele mai comune temeri. Ține minte că fiecare vede viața prin proprii ochi. Ce crezi tu că este rău, altuia să i se pară bine și invers. Ascultă ce au de spus ceilalți, însă păstrează doar o parte mică din recomandarea lor. Ține aproape sfaturile obiective care te ajută cu adevărat să crești, restul împăturește-le frumos și aruncă-le la gunoi. Reține: părerea ta este cea mai importantă!

4. „Niciodată nu am să pot face asta…”

Cuvintele negative despre sine sunt cele mai toxice. Dacă altcineva te aude vorbind astfel, va începe să creadă ceea ce spui, fără a urmării evoluția ta. Nu sună bine, nu? Începe să elimini ușor, ușor cuvintele negative din vocabular. Cea mai simplă și eficientă metodă este să le înlocuiești cu unele pozitive. „Da, pot face asta!” sau „O să-mi bat puțin capul cu asta, însă știu că o pot face!”

5. „Trecutul îmi dicrează viitorul!”

Dacă ai trăit ceva negativ în trecut este ușor să-ți pierzi încrederea în tine. De exemplu, dacă ai fost concediat, poate nu vei fi cu zâmbetul pe buze o vreme. Este posibil să ai nevoie de puțin timp să te refaci, este în regulă, dar nu rămâne blocat acolo. Doar pentru că s-a întâmplat o dată în trecut sau de mai multe ori, nu înseamnă că ăsta e ritmul. Continuă să încerci și ai încredere în potențialul tău! Viața te la surprinde când te aștepți mai puțin.

6. „Emoțiile mă definesc!”

De cele mai multe ori, noi suntem cei mai mari critici ai noștri. Vrei să încerci ceva nou? Mintea este prima care îl pune pe „nu” în față. Facem asta atât de des încât nu realizăm că a devenit un obicei. Încearcă să spui mereu ceva pozitiv ori de câte ori mintea ta zice contrariul. Dacă vrei un nou loc de muncă și mintea ta zice: „Nu te va angaja nimeni!” caută să-ți asculți corpul. Încearcă să remarci când devi emoțional și să îți amintești motivele pentru care vrei o schimbare în viața ta. Notează-ți motivele pentru care cineva te-ar vrea în echipa lui. Nu fii modest, fii realist. Doar n-ai muncit atât degeaba, cu siguranță ai adunat experiență în câteva zone.