Mircea Geoană, invitat în podcastul Fain&Simplu, a abordat foarte multe subiecte de interes pentru români. A vorbit despre războiul din Ucraina, dar și despre situația actuală din Europa. Acesta a discutat, alături de Mihai Morar, inclusiv despre rolul României în marele joc al puterilor. Pe lângă viziunea sa privind oportunitățile țării noastre, Mircea Geoană a numit incusiv cea mai mare piedică a românilor. Teama de irelevanță este pentru el marele nostru hop. Într-un articol anterior am definit această frică și motivul care stă la baza ei. Cu toate acestea, nu este suficient să știi ce este pentru a scăpa de ea. Așadar, în continuare o să afli cum să depășești teama pentru a profita de toate oportunitățile din viața ta.
Cum depășești teama de irelevanță?
Fă ceea ce-ți place
Un mod prin care poți scăpa de această frică este să faci mai mult din ceea ce-ți place. De exemplu, dacă simți că ajutorul oferit altora te bucură cel mai tare, fă un pas înainte. Mergi la un ONG și oferă-ți ajutorul ca voluntar. Poți ajuta animalele, bătrânii, copii sau studenții. Orice ai alege, este perfect! O să te bucure mult să faci ceea ce îți place alături de alți oameni care simt la fel. Mai mult, vei învăța lucruri noi și vei avea ocazia să-ți pui calitățile în valoare.
„Dar dacă nu știu la ce mă pricep? Dacă nu mi-am găsit încă pasiunea, ce fac? Dacă nu sunt bun la ceea ce îmi place să fac? ”
Cel mai rapid mod prin care poți să-ți dai seama la ce ești bun este să întrebi. Întâlnește-te cu prietenii sau provoacă o discuție la locul de muncă. Spune-le pur și simplu:
„Am timp liber și mă simt plin de energie! Nu știu însă ce să fac. Vreau să mă distrez, dar și să aduc un plus cu ceea ce fac. Aveți idei? Pot să vă ajut cu ceva? Sunt lucruri la care vă pot fi de folos?”
Ei văd zi de zi ce faci. Probabil deja ai primit complimente pentru ceva ce ai spus sau ai făcut, însă nu i-ai dat atenție. Încearcă să-i asculți mai mult pe cei ce-ți vor binele. O să afli ceea ce te interesează și o să ajungi să faci ceva ce contează.
Orzanizează-ți agenda
Un alt mod prin care poți să-ți depășești teama este să te concentrezi mai mult pe ce ai de făcut. Uită-te puțin în calendar. Ai notat ceva? Dar în agendă, ai notată o listă cu lucrurile pe care îți dorești să le faci? Dacă nu ai, ia în considerare să-ți faci una. Dacă sunt mai multe activități scrise, ce au ele în comun? Cum le poți duce la alt nivel?
Să presupunem că firul comun este de a ajuta adulții unu-la-unu cu probleme de carieră sau personale. Ce poți face pentru a duce pasiunea la nivelul următor? Poți crea un grup pentru persoane cu un anumit tip de problemă. Te poți specializa! Poți face cursuri pentru acreditarea într-un astfel de domeniu, de exemplu coach personal sau de cuplu.
Un alt exemplu: să presupunem că firul comun dintre activitățile notate de tine este sportul. Îți place să faci mișcare și te bucură când vezi că alți oameni vin la tine pentru sfaturi. Cum poți crește în acest caz? Poți deveni antrenor personal! De aici, posibilitățile sunt numeroase. Poți face voluntariat pentru persoanele cu probleme în greutate, poți să-ți găsești un loc de muncă secundar sau orice altceva. Tu alegi! Gândește-te la cât mai multe variante și încearcă. Nimeni nu a știut din prima ce vrea să facă. Așadar, ai răbdare! O să-ți dai seama pe parcurs care este varianta câștigătoare.
Sperăm ca aceste sfaturi să te ajute să depășești teama de irelevanță. Nu te speria dacă ea mai apare când și când. Este normal! Suntem oameni. Fără să vrem, ne pierdem ușor direcția. Secretul este să nu te oprești!