Ghid pentru navigarea cu succes în conversațiile incomode despre bani

Ghid pentru navigarea cu succes în conversațiile incomode despre bani

După îndelungi planificări ai reușit să ieși în oraș cu prietenii, însă constați că nota de plată depășește bugetul tău. Ce faci în această situație? Probabil nu există om care să nu fi trecut cel puțin o dată printr-o astfel de situație. La fel cum probabil ți s-a întâmplat să ieșiți în grup și cineva să propună o activitate faină (de care toată lumea este în mod clar încântată) care însă depășește până și economiile tale. Este destul de incomod să anunți că nu îți permiți, însă astăzi îți vom dezvălui cele mai utile sfaturi pentru navigarea cu succes în conversațiile incomode despre bani. Dacă ești gată să dărâmăm și acest tabu, rămâi alături de noi până la final.

Ghid pentru navigarea cu succes în conversațiile incomode despre bani

Pentru a avea conversații mai productive și mai confortabile despre bani, va trebui să te împrietenești cu situația ta financiară. A ști ce-ți permiți și ce nu este primul pas pentru a începe să te simți mai în largul tău. Poți aduce conversațiile incomode despre bani în zona ta de confort dacă practici acceptarea. Și, totodată, dacă alegi să înveți bazele de bun simț financiar.

Este mult mai ușor să spui „să mergem la spectacolul de matineu mai ieftin” dacă știi că restul intră în fondul tău de vacanță sau în bugetul de chirie.

Urmărește și: MANUAL DE ECONOMISIRE A BANILOR ÎN ȚARA ÎN CARE CHELTUIM TOT. | Fain & Simplu Podcast 129

Dacă a spune „nu” este încă nou pentru tine, încearcă să ai câteva răspunsuri pregătite în avans. De exemplu poți spune:

  • Vă anunț de acum că pot achita doar meniul x, nu mă luați în calcul pentru extra.
  • Mulțumesc foarte mult pentru că m-ați inclus, însă voi renunța de data asta. – în cazul petrecerilor surpriză, de Secret Santa, botez, nunți, etc.

Să spui asta sigur nu este confortabil, mai ales dacă nu ai obiceiul de a refuza oamenii dragi. Cu toate acestea, încearcă să faci un efort, cu siguranță nu ești singurul. De fapt, majoritatea oamenilor au devenit tot mai atenți la buzunarul lor în ultimii ani. Chiar dacă nu au curajul de a o spune cu voce tare, acest lucru este normal și frecvent.

Încearcă să încerci mai puțin în a le face celorlalți pe plac. Privește-ți bugetul, acceptă-l și alege înțelept pentru bunăstarea ta. Iată câteva sfaturi pentru a naviga cu succes în conversațiile incomode despre bani cu prietenii, familia sau oricine altcineva:

Fii specific pentru a evita orice neînțelegeri incomode

De multe ori, când ne găsim într-o astfel de discuție incomodă, este ușor să apelăm la cuvinte precum:

  • Accesibil
  • Prietenos cu bugetul
  • Ieftin

Aceste cuvinte înseamnă ceva diferit pentru fiecare și pot duce la neînțelegeri pentru oamenii care au altă situație financiară. În schimb, poți spune clar ceea ce-ți permiți, cum ar fi:

  • Pentru prânz pot cheltui maxim 50 RON
  • Vreau să contribui alături de voi la cadou, însă pot da doar 30 RON. Asta este limita mea pentru moment.
  • În seara asta am la dispoziție doar 100 RON.
  • Vreau să merg cu voi în vacanță, însă bugetul meu se limitează la 500 RON.

De asemenea, în cazul în care te afli în postura de a împărți bugetul cu o altă persoană, coleg de cameră sau partaner de viață, este cu atât mai important să fii clar în exprimare. Trasează limite clare împreună cu companionul tău de buget. De exemplu: vrei să împarți lucrurile în mod egal sau vrei să atribui responsabilitatea pentru diferite costuri (cum ar fi serviciile de streaming, alimentele etc.)? Lăsând mai puțin loc pentru ambiguitate este întotdeauna o idee bună.

Rămâi concentrat pe obiectivele comune

Conversațiile incomode despre bani pot deveni și mai dificile atunci când nu înțelegem de unde vine cealaltă persoană sau ce încearcă ea să obțină. Așadar, iată un prim punct de pornire.

De exemplu, să presupunem că încerci să planifici o vacanță cu prietenii. Află care este cea mai importantă parte a vacanței pentru ei. Poate este relaxarea la plajă sau mersul la muzee. În orice caz, răspunsul lor poate fi de mare ajutor în determinarea pozițiilor în care sunteți aliați sau nu. De asemenea, vei putea afla dacă îți dorești sau nu să faci parte din această călătorie. Poate că așteptările celorlalți nu se aliniază cu ale tale. Așadar, caută să cunoști mai bine oamenii alături de care urmează să-ți cheltuiești banii.

Reformulează-ți gândirea în jurul conversațiilor despre bani

Dacă ai evitat conversațiile incomode despre bani, probabil va dura ceva mai mult timp până vei învăța să te dezveți de convingerile limitative care te-au împiedicat să fii sincer cu ceilalți. Fii atent în special la „distorsiuni cognitive” sau gândurile nefolositoare și neadevărate, cum ar fi:

  • Nu mă vor mai invita niciodată dacă spun că nu ies cu ei în oraș.
  • Partenerul meu/mama/tata mă va urâ dacă voi aduce asta în dicuție.

O modalitate de a respinge distorsiunile cognitive este de a le reîncadra într-un aspect pozitiv. Sau, o altă metodă, de a căuta dovezi ca un adevărat detectiv. Astfel vei putea trece peste autojudecată sau rușine, sentimente care de multe ori ne țin în loc.

Exersează! Vorbește cât de des poți despre bani

Vrei să știi care este cel mai rapid mod de a face ceva mai puțin ciudat? Fă-o! Des! Același lucru este valabil și pentru conversațiile incomode pe bani.

Banii intră încă în sfera subiectelor tabu, însă putem schimba asta. Dacă alegem să vorbim cu deschidere despre asta, cât de des putem, va deveni în timp ceva banal, normal.

Prima dată când începi să fii deschis cu prietenii sau familia în privința banilor, s-ar putea să te simți ciudat. Dacă nu ai vorbit până acum despre asta cu cei dragi ție, s-ar putea să li se pari ușor ciudat și lor. Cu toate acestea, repetând procesul, vei deveni din ce în ce mai confortabil cu subiectul. Iar ceilalți se vor obișnui să te vadă astfel. Așadar, dă-i timpului timp în timp ce-ți faci timp să exersezi! Efortul tău nu va fi în zadar.

Mădălina Costache