Ești curioasă care sunt tendințele pentru sezonul acesta? Moda pentru femei (primăvară-vară 2023) înseamnă decupaje, transparență, accesorii care să fure orice privire, compleuri și culoare. Rămâi alături de noi în continuare pentru a afla ce piese nu trebuie să-ți lipsească din garderobă în acest început de an.
Moda pentru femei (primăvară-vară 2023): TOP 10 tendințe în modă
1. Rochii Decupate
Decupajele au fost un must în 2022 și, surpriză, nu pleacă nicăieri. Mai degrabă decât decupajele tradiționale la baza trunchiului cu care poate ești deja obișnuită, așteaptă-te să vezi decupaje pe partea laterală a cadrului, sub sân și cutia toracică sau pe o parte a corpului.
Aceste modele de rochii sunt îndrăznețe, dar pot fi temperate cu ajutorul unui cardigan sau al unui palton. Așa poți aduce ținutele de pe podiul la ceva mai purtabil în viața de zi cu zi. Pentru a aduce aspectul de zi la noapte, schimbă o pereche de cizme sau adidași cu tocuri sau sandale înalte și pune-ți părul într-un coc pe spate pentru un aer mai elegant.
2. Pantaloni cargo
Moda Y2K s-a întors! În urmă cu cinci ani, poate nu te-ai fi așteptat ca pantalonii cargo să fie una dintre cele mai mari tendințe în moda pentru femei (primăvară-vară 2023). Cu toate acestea, iată că viața bate filmul, cum spun unii cârcotași.
Purtat cu un mailet alb simplu poate arăta pe atât de relaxat sau elegant îți dorești. Imaginează-ți doar pantalonii cargo cu aceste două variante de încălțăminte: pantofi sport și pantofi stiletto. Ei bine? Dacă nu ești o împătimită a modei, probabil vei rămâne la varianta clasică: sport- sport. Altfel, dacă îți place să te joci cu moda, poți testa varianta elengantă la următoarea petrecere. S-ar putea să fii vedeta serii fără prea mari eforturi.
Moda pentru femei (primăvară-vară 2023): TOP 10 tendințe de care trebuie să știi
3. Alb cu alb cu alb
Ce este mai elegant decât o ținută albă? Poate una complet neagră, însă dacă vorbim de moda pentru femei (primăvară-vară 2023) accentul este pe deschis și luminos.
Inspirându-se din anii ’60, această tendință futuristă și fără efort creează linii curate și este alegerea perfectă de ținută pentru orice sezon. Fie că este cald sau frig, această estetică este atemporală și, datorită versatilității sale, o poți aranja cum vrei.
4. Accesorii Neon
Nuanțele mai strălucitoare decât soarele au fost o bună vreme de timp demodate. Cine mai arunca banii pe culori țipătoare, când marii influenceri ai lumii promovau doar culorile neutre. Anul 2023 aduce însă culorile neon în prim plan. Deși nu vom vedea atât de multe articole de îmbrăcăminte în aceste nuanțe vor fi cu siguranță multe accesorii. Gândește-te la încălțăminte, genți, ochelari de soare și bijuterii.
Adaugă așadar, dacă vrei să urmezi trendul, câteva accesorii țipătoare la ținutele tale neutre. Energia transmisă în jurul tău va crește considerabil. Încearcă dacă nu ne crezi. Testează cu ceva mai mic și, de ce nu, mai ieftin, cum ar fi o pereche de ochelari sau o broșă. Vezi cum te simți.
5. Balerini
De la începutul anilor 2000 până în prezent, balerinii au adunat multă controversă în jurul lor. Adică sunt un stil pe care îl poți iubi din tot sufletul sau din contră, să-l urăști. Nu prea a existat cale de mijloc. Indiferent de opinii, tendința este aici pentru sezonul primăvară-vară 2023 și poate fi purtată în multe feluri. De exemplu cu o fustă maxi care îți lovește glezna cu un cardigan înfășurat sau o cămașă cu mâneci lungi. Nuanțele palide precum alb, roz, crem și albastru baby sunt perfecte pentru această tendință.
Moda pentru femei (primăvară-vară 2023): TOP 10 tendințe de care trebuie să știi
6. Seturi cu imprimeuri faine
Ce poate fi mai fain și mai simplu de purtat decât un set? Nu numai că sunt super drăguțe, dar sunt și o alternativă de ținute cu care poți fi prezentabil fără efort. Gândește-te numai la următorul tău eveniment important. Poate știi deja ce fustă vei purta, însă găsirea topului potrivit dă de multe ori bătăi de cap. De la culoare, la textură, la croi, sunt pur și simplu detalii suplimentare, mâncătoare de timp, de care trebuie însă să ți cont. Ei bine, cu un set, scapi de toate acestea.
Ceea ce face aceste ținute atât de speciale este efectul raționalizat pe care îl oferă corpului tău. Poți să-ți alungești membrele și să dezvolți instantaneu o siluetă funky. Adaugă apoi accesorii în nuanțe complementare, cum ar fi șosete, pantofi sau o geantă. Sau aruncați ceva într-o nuanță opusă. Cine zice să nu?
7. Rochii transparente
Inspirate de Dior și Prada, rochiile transparente revin în mare măsură în moda pentru femei (primăvară-vară 2023). Poate părea intimidant la o primă privire, mai ales dacă privești doar asupra modelelor de pe podium. Cu toate acestea nu trebuie să fie așa. Moda înseamnă și jocă, așadar caută să fii creativă. De exemplu, pentru un look mai casual, le combini cu malete negre sau albe. Dintr-o dată ai o ținută cu aer nouăzecist. Apoi, dacă vrei, poți adăuga o jachetă bomber și uite cum i-ai dat o notă și mai cool.
Alternativ, poți lua rochia transparentă și să o combini cu o fustă în formă de A pe stil corset. Adaugi câteva accesorii minimaliste, tocuri delicate și gata. Un look fresh, fain și simplu, cu siguranță în tendințe.
Moda pentru femei (primăvară-vară 2023): TOP 10 tendințe de care trebuie să știi
8. Tricoturi multicolore
Pe măsură ce temperaturile cresc, natural mergem către in și bumbac ca materiale predominante în garderoba noastră. Asta este foarte bine, însă nu trebuie să ne limităm acolo. Poate te surprinde, dar lâna nu este doar un material exclusiv pentru sezonul rece. Poți afla mai multe despe asta aici.
Moda pentru femei (primăvară-vară 2023) pare să ne aducă mai aproape de legile naturii și astfel tricotajele sunt pe lista de To Have. Iar dacă vorbim de trecerea spre sezonul cald, vorbim inevitabil și despre culoare și modele cât mai jucăușe.
Purtate cu blugi, pantaloni scurți sau o fustă mini, adaugă un nou strat de stil neașteptat, distractiv și unic. Frumusețea din spatele acestei tendințe este versatilitatea ei.
9. Umerii exagerați din anii ’80
Umerii anilor ’80 revin la modă în acest început de an. Această tendință este exagerată, desigur, dar creează o siluetă futuristă și artistică. Cel mai des întâlnit în blazere, acest stil creează aspectul unor umeri enormi, care fac aluzie la o talie minusculă. Poți purta această tendință cu o fustă mini într-o nuanță complementară, un costum sau o pereche de blugi simpli.
10. Pantaloni decupați
Deși nu sunt pe placul tuturor, acești pantaloni decupați fac deliciul criticilor de modă, fiind îndrăzneți și moderni. Având o mulțime de piele la vedere, sunt o modalitate excelentă de a experimenta tendința într-un mod nou, în afara zonei de confort.
Lasă pantalonii să fie vedeta spectacolului asortându-i cu un tricou clasic și o jachetă bomber sau un blazer. Alternativ, poți scoate la suprafață și mai multă piele, asortându-i cu un tricou peste buric, însă ai nevoie de ceva mai mult curaj și totodată de un simț estetic mai bine dezvoltat astfel încât să poți duce ținuta în afara zonei vulgare.
BONUS: Culoarea anului
Moda pentru femei (primăvară-vară 2023) nu se rezumă doar la cele zece tendințe de mai sus. Dacă vrei să fii sigură că te încadrezi în standarde, atunci este un must să ai în garderoba ta culoarea anului: Viva Magenta.
În final, un sfat fain și simplu:
Moda este trecătoare, nu uita asta! Îmbracă-te mereu după cum îți dictează sufletul. Dacă simți că rezonezi cu unul sau mai multe dintre obiectele vestimentare de mai sus, atunci îndrăznește să le adopți în viața ta. Altfel, nu cădea pradă tendințelor doar pentru a fi „la modă” în ochi altora. Fii „la modă” în ochii tăi!
Citește și: Cum îți construiești o garderobă care să te reprezinte 🙂
Mădălina Costache