A te asculta pe tine însuți este cel mai mare dar pe care ți-l poți face. Este poate cea mai mare dovadă a iubirii de sine. Prin asta îți poți construi încrederea și te poți redescoperii în adevăratul sens al cuvântului. Mai mult, poți îndrepta pânzele spre cărarea pe care vrei să mergi în adâncul sufletului tău. Și astfel, făcând ceea ce este importnat pentru tine, vei începe să guști din fructele dulci ale fericirii și ale păcii interioare.
Ce înseamnă a te asculta pe tine însuți
Poți exersa să te asculți observându-ți gândurile și sentimentele fără însă a judeca. Dacă devii copleșit de observarea lor, îndreaptă-ți atenția asupra respirației. Asta îți va ajuta corpul să se relaxeze și să intre într-o stare parasimpatică.
Dacă ți se pare ciudat să faci asta, ia-ți un moment să te gândești cum ai vrea ca alții să te asculte. Ce-ar fi ca, în loc să aștepți asta de la ceilalți, să o faci tu singur pentru tine? Este mult mai fain și simplu decât ai putea crede acum.
Orice început este greu, amintește-ți asta și nu renunța înainte de a testa o perioadă mai lungă de timp. Echilibrul dintre minte, trup și suflet nu se întâmplă peste noapte. După cum spunea și Raluca Anton în cadrul primei conferințe Fain & Simplu x Ateneu:
„Una este conștientizarea declarativă și alta este conștientizarea practică.”
Cu alte cuvinte, nu este suficient să spui că „de astăzi mă voi asculta mai mult” fără a încerca, a greși și a reîncerca. Avem nevoie de eroare ca să putem produce schimbarea, în cazul nostru integrarea unui nou obicei. În timp, vei observa că poți avea încredere în instinctele tale și poți onora nevoile tale.
Când te asculți pe tine însuți, îți poți împlini ideea de fericire, fără a mai ține cont de standardele societății.
A te asculta este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face. Promovarea propriei fericirii îți poate îmbunătăți bunăstarea, asigurându-te în același timp că ești pe calea cea mai bună pentru tine. A învăța să te asculți pe tine însuți este esențial, chiar dacă este nevoie de practică, poți să faci asta.
Atenție:
S-ar putea să te simți puțin nefericit, chiar și atunci când îți urmezi planul și îți atingi obiectivele. Pe hârtie, se pare că viața ta este un succes, dar nu te vei simți întotdeauna așa. Aceste sentimente pot implica faptul că nu te asculți pe tine însuți.
Uneori, când asculți ce vrea sau comandă altcineva, afli mai târziu că ar fi trebuit să te asculți pe tine însuți. Este un semn că ar trebui să-ți urmezi instinctele și să fii atent la ceea ce știi că este mai bine. Încearcă! Asta poate face diferența de care ai nevoie acum în viața ta.