Ce este vulnerabilitatea și cum învățăm s-o acceptăm ca parte firească a vieții

Suntem vulnerabili când ne îmbrățișăm toate emoțiile, inclusiv pe cele care ne produc disconfort. Ne conștientizăm și acceptăm tristețea, furia, frica. Învățăm să le blânzim, să le exprimăm sănătos, să vorbim deschis despre ele, în loc să fugim la nesfârșit de noi.

Suntem vulnerabili când ne arătăm celorlalți așa cum suntem de fapt: adică și cu temeri, și cu frici; și furioși, și bucuroși ca niște copii. Vulnerabilitatea înseamnă autenticitate. Înseamnă să fim… cu sufletele la vedere.

Suntem vulnerabili când vorbim despre eșecurile trăite, chiar dacă ne este teamă de ce ar putea crede ceilalți despre noi. Ne asumăm să povestim și lucrurile dureroase din viața noastră. Ne asumăm acest disconfort emoțional.

Așadar, vulnerabilitatea este o parte firească a fiecăruia dintre noi, dar de care fugim adesea. Ne ferim de emoțiile mai puțin confortabile – uneori nici nu ne dăm voie sau nu ne dăm răgazul necesar pentru a le simți. Nu vrem ca alte persoane să ne vadă așa cum suntem, pentru că ne e frică de faptul că ne-ar judeca, respinge, abandona. Povestim cu inima deschisă despre succesele și bucuriile trăite, iar când vine vorba despre experiențele inconfortabile, schimbăm subiectul.

Rădăcina fricii de vulnerabilitate

Fuga de propria vulnerabilitate sau negarea ei are, la bază, o idee, o idee potrivit căreia vulnerabilitatea înseamnă slăbiciune. Iar slăbiciunea este, după cum învățat, nu de puține încă din perioada copilăriei, indezirabilă, rușinoasă.

Dacă ni s-a repetat în copilărie că este rușinos să plângem, nu ne vom da voie nici în viața de adulți să ne manifestăm tristețea sau furia prin plâns. Purtăm cu lecția pe care a învățat-o copilul interior. Și o punem în practică ori de câte ori avem ocazia.

Dacă am învățat de-a lungul vieții că e mai bine să nu vorbim cu ceilalți despre eșecuri, pierderi, despre lucrurile care ne dor, vom evita să ne deschidem în fața oamenilor din jurul nostru și le vom prezenta, în schimb, „doar partea plină a paharului”.

Astfel, pentru a învăța să acceptăm vulnerabilitatea ca parte firească a vieții, ca parte absolut normală dinlăuntrul nostru, este esențial să începem cu schimbarea ideii fundamentale, adânc înrădăcinate, despre ea:

Vulnerabilitatea nu înseamnă slăbiciune. Vulnerabilitatea înseamnă curaj. Vulnerabilitatea înseamnă autenticitate. Vulnerabilitatea nu este rușinoasă. Este, în esență, secretul unei vieți interioare armonioase, precum și al unor relații interpersonale funcționale, sănătoase, autentice.

De ce este important să ne îmbrățișăm vulnerabilitatea

Acceptarea și îmbrățișarea propriei vulnerabilități ne ajută să fim în contact cu noi înșine, cu nevoile noastre emoționale, cu limitele noastre. Odată ce ne conștientizăm și ne acceptăm vulnerabilitatea, devenim mai atenți la emoțiile noastre. Învățăm să le integrăm și pe cele care ne produc disconfort și, foarte important, să le exprimăm într-un mod sănătos – atât pentru relația cu sinele, cât și pentru relațiile cu ceilalți.

Astfel, în loc să fugim de ceea ce simțim (furie, tristețe, teamă) și să ajungem, de pildă, să ne implicăm în tot felul de conflicte exterioare, înțelegem că este mai sănătos să ne gestionăm emoțiile inconfortabile și să le exprimăm prin diferite metode: precum activitatea fizică sau journalingul.

Îmbrățișarea propriei vulnerabilități nu doar că ne ajută să ne acceptăm, cu tot cu emoțiile și trăirile inconfortabile, ci și stă la baza unor relații autentice. Când ne asumăm și ne exprimăm vulnerabilitatea în fața celorlalți, ne creștem șansele de a avea legături bazate pe autenticitate și intimitate emoțională.

Sigur, e important ca vulnerabilitatea să fie bidirecțională. Să ne gândim, însă, că, asemenea nouă, și ceilalți se tem de propria vulnerabilitate. Le este frică să se arate așa cum sunt de fapt, de teamă de a nu fi judecați, respinși, priviți într-un mod „ciudat”. În schimb, pot deveni mult mai deschiși în a-și arăta propria vulnerabilitate când noi am făcut același lucru.

Cum învățăm să acceptăm vulnerabilitatea ca parte firească a vieții, ca parte firească din noi

După cum am spus, începând cu schimbarea ideii conform căreia vulnerabilitatea înseamnă slăbiciune. Vulnerabilitatea înseamnă, de fapt, autenticitate și curaj.

Apoi, asumarea propriei vulnerabilități presupune exercițiu constant, făcut în mod conștient. Și da, înseamnă, mai ales la început, disconfort.

Iată câteva moduri prin care putem învăța să ne acceptăm și, încetul cu încetul, chiar îmbrățișăm vulnerabilitatea:

Conectarea reală la emoțiile inconfortabile

Nu le numim „negative”, pentru că, așa cum am povestit în articolul dedicat emoțiilor de bază, acestea sunt pur și simplu emoții. Clasificarea lor în „pozitive” și „negative” ne poate determina să fugim de cele încadrate în cea de-a doua categorie – emoții care sunt, de fapt, absolut firești.

Să ne dăm voie, așadar, să trăim și teama, și furia, și neputința, și tristețea. Să le normalizăm. Să le recunoaștem în fața noastră, să stăm cu ele. Să le exprimăm prin scris, printr-o activitate creativă sau prin mișcare – adică să le eliberăm într-un mod sănătos.

Deschiderea emoțională către ceilalți

Atât relațiile de cuplu sănătoase, cât și relațiile de prietenie autentice depind de conexiunea emoțională – conexiune care înseamnă inclusiv exprimarea lucrurilor care ne dor, povestirea eșecurilor prin care am trecut. Doar așa, ceilalți ne vor putea cunoaște cu adevărat și, totodată, vor fi, la rândul lor, mai deschiși emoțional cu noi.

Sigur, este inconfortabil, uneori chiar dureros, să vorbim despre emoțiile noastre, despre traume, despre experiențele prin care am trecut, la un moment dat, și pe care nu am reușit încă să le depășim. La fel cum ni se poate părea ciudat să ne arătăm, în viața de adulți, latura copilăroasă, aceea care râde cu gura până la urechi, căreia îi place să se joace sau să glumească. Însă doar așa vom putea avea relații bazate pe intimitate emoțională.

Gestionarea nevoii de perfecțiune

Perfecționismul este o formă prin care fugim de întâlnirea cu sinele, adică și de conectarea la propriile emoții. Pe termen lung, acesta are consecințe negative asupra sănătății emoționale – tocmai de aceea, este important să învățăm să-l gestionăm.

Nu vom reuși să integrăm (și aplicăm) peste noapte ideea conform căreia este în regulă să facem lucrurile „suficient de bine”. Gestionarea perfecționismului este o călătorie de durată, care presupune efort conștient în fiecare zi.

Am povestit pe larg despre ce presupune călătoria de gestionare a nevoii de perfecțiune aici. În plus, recomandăm și alte articole care conțin diverse metode utile și pentru gestionarea perfecționismului:

Resurse utile

Cum conceptul de „vulnerabilitate emoțională” a fost popularizat de Brené Brown, profesor-cercetător la University of Houston, îți recomandăm să aprofundezi tema citindu-i cartea – „Curajul de a fi vulnerabil” – și/sau vizionând următorul TED Talk: