Rolul hobby-urilor în viața noastră: 4 beneficii la care poate că nici nu te-ai gândit

sursă foto: Unsplash

De cele mai multe ori, ne apucăm de un hobby doar pentru că vrem să ne relaxăm. În realitate, însă, practicarea unui hobby, fie că este vorba despre unul fizic, precum mersul cu rolele, sau despre unul creativ, precum origami, are mult mai multe beneficii, inclusiv pentru sănătatea emoțională și dezvoltarea personală. 

Ți-am stârnit curiozitatea? Îți prezentăm 4 beneficii ale practicării unui hobby, la care poate că nici nu te-ai gândit până acum.

Hobby-urile sunt o oportunitate de autodescoperire și dezvoltare personală

Practicarea unui hobby este și o oportunitate prin care te poți descoperi, ba chiar prin care te poți conecta la emoțiile tale. Scrisul, de pildă, este și o oglindă a trăirilor tale interioare. Odată ce le așterni pe hârtie, ai ocazia să le observi și să le analizezi mai bine – poate chiar și pe cele pe care nu le-ai conștientizat până acum. Astfel, scrisul nu este doar relaxant, ci și terapeutic.

Pe de altă parte, dacă practici un anumit sport în timpul liber, s-ar putea să descoperi noi ipostaze ale tale: de exemplu, pe cea în care vrei să te depășești pe tine cel de ieri și cauți, astfel, tot felul de strategii prin care să faci acest lucru. 

În schimb, poate că te surprinzi adesea că te compari cu alți prieteni care practică același sport ca și tine și vrei să înțelegi de unde izvorăște, de fapt, această nevoie perpetuă de a te raporta la ceilalți.

Acestea sunt doar două exemple care arată că practicarea unui hobby este și o formă prin care descoperim noi lucruri despre noi – da, poate și unele mai puțin confortabile, dar a căror conștientizare este un bun punct de pornire în procesul de dezvoltare personală.

Hobby-urile ne lărgesc orizontul cunoașterii

Când suntem cu adevărat pasionați de un anumit domeniu, devenim tot mai curioși și vrem să aflăm tot timpul alte lucruri despre el. Astfel, ajungem să căutăm resurse care ne ajută să înțelegem mai bine sfera respectivă, indiferent că e vorba despre istoria antică, neuropsihologie sau tehnici de mindfulness. 

De pildă, dacă te pasionează meditația și o practici serios de ceva vreme, cel mai probabil ai vrut să descoperi ce tehnici există, care sunt particularitățile fiecăreia, cum au apărut, cum te ajută fiecare. Deși ai început această căutare dintr-un motiv mai degrabă pragmatic (ai vrut să vezi ce ți se potrivește), mai mult ca sigur ai descoperit și informații din alte sfere: istorie, psihologie, filosofie etc.

Hobby-urile pot avea o contribuție semnificativă în dezvoltarea profesională

Nu de puține ori, oamenii s-au apucat de diferite hobby-uri din pură curiozitate sau din dorința de a-și valorifica timpul liber. Odată ce au avansat, însă, și-au dat seama că au abilități în sfera respectivă și că le-ar plăcea să-și transforme pasiunea în profesie/afacere, fiind mult mai interesați de domeniul recent descoperit decât de cel în care activau în momentul în care s-au apucat de hobby-ul respectiv.

Poate că îți place mult ceea ce faci la locul de muncă sau poate că încă ești în căutarea drumului profesional. Practicarea unui hobby ți-ar putea oferi, în timp, mai multă claritate în această sferă a vieții tale. Cine știe, poate că îți vei da seama că îți aduce mult mai multă bucurie hobby-ul decât profesia pe care o ai, iar atunci vei simți să faci o schimbare binevenită în cariera ta.

Și, chiar dacă îți place profesia ta și nu vrei s-o schimbi, hobby-ul tot te poate ajuta să devii mai bun(ă) și pe plan profesional. Gândește-te, de pildă, la lucrurile pe care le descoperi – despre tine și despre lume – în timp ce practici un hobby și pe care le poți valorifica apoi și în activitatea profesională.

Hobby-urile sunt o oportunitate de legare a unor relații de prietenie armonioase

Fie că mergi la cursuri de teatru, cursuri de gătit, cursuri de scriere creativă sau că practici un sport de echipă, ai ocazia de a întâlni aici oameni pasionați de același lucru ca și tine și, mai mult decât atât, oameni care au aceleași valori ca și tine  – valori care, după cum am povestit aici, stau la baza unor relații de prietenie sănătoase. 

Astfel, poți menține legătura cu cei pe care îi cunoști și în afara orelor de curs, iar discuțiile pe care le purtați se transformă într-o oportunitate de dezvoltare personală, dincolo de faptul că ele vă oferă ocazia de a împărtăși lucruri despre hobby-ul care vă interesează pe toți.

Așadar, după cum poți vedea, un hobby te ajută și să-ți îmbogățești cunoștințele, și să ai mai multă claritate asupra carierei tale. Nu în ultimul rând, practicarea unui hobby îți oferă atât ocazia de a te descoperi, cât și șansa de a cunoaște oameni pasionați de aceleași lucruri ca tine, inclusiv oameni cu valori similare cu ale tale, care îți pot deveni astfel buni prieteni și în afara cursurilor. 

Adelina Bălan