40 de citate inspiraționale pentru pasionații de lectură

sursă foto: unsplash.com

Lectura ne oferă oportunitatea de a găsi răspunsurile la cele mai importante întrebări pe care le avem despre noi și despre lume, dar și să găsim noi întrebări potrivite. Ne oferă contextul de a ne întâlni cu noi înșine, de a ne autoanaliza, de a ne cunoaște la un nivel profund.

În același timp, ne relaxează, ne oferă bilete nelimitate de călătorii care ne pot schimba perspectivele asupra vieții. Ne țin companie în zilele ploioase, dar la fel de bine ne însoțesc și în cele mai frumoase și pline de semnificație vacanțe însorite din viața noastră.

Despre cărți este vorba, despre acele lecturi pentru minte, trup și suflet de care avem atâta nevoie în viața noastră.

Pe Fain & Simplu găsești o mulțime de articole ce conțin recomandări de cărți pe care merită să le citești.

Articolul de azi nu va cuprinde, însă, recomandări, ci o serie 40 de citate inrpiraționale pentru pasionații de lectură, care s-ar putea să-ți stârnească apetitul pentru noi lecturi, eventual pentru operele unora dintre scriitorii care le-au formulat – căci multe dintre ele aparțin unor autori celebri din literatura universală.

40 de citate inspiraționale pentru pasionații de lectură

  1. „Sunt o parte a tot ceea ce citesc.” – Theodore Roosevelt
  2. „O carte adevărată nu este una pe care o citim, ci una care ne citeşte.” – Wystan Hugh Auden
  3. „Lectura este o formă a fericirii. Ultima la care vom renunţa.” – Fernando Savater
  4. „Lectura este o călătorie interioară!” – Costel Zagan
  5. „Fiecare carte pare că închide in ea un suflet. Şi, cum o atingi cu ochii şi mintea, sufletul ţi se deschide ca un prieten bun.” – Maxim Gorki
  6. „Niciodată doi oameni nu vor citi la fel una şi aceeaşi carte.” -Edmund Wilson
  7. „Dacă nu-ţi place să citeşti, înseamnă că n-ai găsit cartea potrivită.” – J. K. Rowling
  8. „Am citit o carte pe zi si toată viaţa mea a fost schimbată.” – Orhan Pamuk
  9. „Cărţile sunt memoriile sufletelor frământate.” – Valeria Mahok
  10. „O încăpere fără cărţi e ca un trup fără suflet.” – Cicero
  11. „O carte bună nu are niciodata sfârşit.” – R. D. Cumming
  12. „Când înveţi să citeşti, devii liber pentru totdeauna.” – Frederick Douglass
  13. „Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Cel care nu citeşte trăieşte o singură viaţă.” – George R. R. Martin
  14. „Cititorii pot fi împărţiţi în două categorii: aceia care citesc pentru a-şi aminti şi aceia care citesc pentru a uita.” – Wiliam Phelps
  15. „Dacă am citi numai ce citesc alţii, am gândi la fel ca ei.” – Haruki Murakami
  16. „Există crime mai mare decât aceea de a arde cărţile. Una dintre ele este să nu le citeşti.” – Joseph Brodsky
  17. „Lectura este unicul mijloc prin care putem aluneca, uneori involuntar, în pielea, vocea sau sufletul altcuiva.” – Joyce Carol Oates
  18. „Citim ca să aflăm că nu suntem singuri.” – C.S. Lewis
  19. „Să alegi cinci cărți favorite e ca și cum ar trebui să alegi cinci părți ale corpului pe care ți-ar plăcea să nu le pierzi.” –  Neil Gaiman
  20. „Arată-mi cărţile pe care le iubeşte şi voi cunoaşte omul mult mai bine decât prin prietenii săi muritori.”  Dawn Adams
  21. „Întotdeauna mi-am imaginat Paradisul ca fiind un fel de bibliotecă.“ – Jorge Luis Borges
  22. „Cărţile bune nu îşi dezvăluie secretul de la început.“ – Stephen King
  23. „Asta e fascinant la cărţi: îţi permit să călătoreşti fără să faci un pas.“ – Jhumpa Lahiri
  24. „Dacă vrei să-mi zici cum este inima unui om, nu-mi spune ce citeşte, spune-mi ce reciteşte.“ – François Mauriac
  25. „Nu poţi deschide o carte şi să nu înveţi ceva.” – Confucius
  26. „Cărţile se ghidează după morală, nu morala după cărţi.” – Theophile Gautier
  27. „Orice început este o continuare, cartea vieţii e deschisă întotdeauna de la jumătate.” – Wislawa Szymborska
  28. „Cărţile m-au învăţat să citesc corect realitatea.” – Mircea Horia Simionescu
  29. „Cărţile, asemeni prietenilor, ar trebui să fie puţine şi bine alese.” – Samuel Paterson
  30. „Unele cărţi par să fi fost scrise nu pentru a învăţa ceva din ele, ci pentru a afla că autorul a ştiut ceva.” – Goethe
  31. „Părinţii ne ajută să devenim oameni, cărţile să rămânem.” – Aurelian Silvestru
  32. „Mă tem de omul unei singure cărţi.” – Sfântul Toma de Aquino
  33. „Carțile sunt făcute pentru oamenii care își doresc să trăiască altundeva.”  – Mark Twain
  34. „O carte trebuie să fie ca un topor de gheaţă care să spargă mările îngheţate din sufletul tău.”  –Franz Kafka
  35. „Când întâlnești un om cu un personalitate deosebită ar trebui să-l întrebi ce cărți citește.” – Ralph Waldo Emerson
  36. „Cred că viața este precum o carte bună. Cu cât o parcurgi mai mult, cu atât începe să aibă sens.”  – Harold Kushner
  37. „Cartea este cea mai bună armă împotriva intoleranței și ignoranței.” – Lyndon Baines Johnson
  38. „Dacă există o carte pe care vrei s-o citeşti dar nu s-a scris încă, atunci trebuie s-o scrii tu.” – Toni Morrison
  39. „O carte este un dar pe care îl poţi deschide iar şi iar.” – Garrison Keillor
  40. „Să nu termini de citit o carte doar pentru că ai început-o.” – John Witherspoon