Iertarea îți aduce 5 beneficii importante

5 beneficii ale iertării

Iertarea nu înseamnă să uiți ce te-a rănit. Nu înseamnă nici să accepți răul care ți-a fost făcut. Iertarea mai degrabă înseamnă să te eliberezi de răul din trecut. Hai să descoperim împreună ce presupune iertarea și ce beneficii aduce.

Iertarea în trecut VS iertarea în prezent

În trecut, iertarea însemna să lași timpul să vorbească.

Cum spuneau bărânii: „trecutul să rămână în trecut”. Practic, să aștepți până ce rănile devin tot mai puțin relevante în viața ta. 

Astăzi, iertarea presupune eliberarea de trecut.

O persoană care iartă, se eliberează de povara trecutului. Ea nu mai simte nevoia de răzbunare sau alte emoții negative.

În continuare, vom denumi iertarea din trecut ca iertare pasivă, iar pe cea din prezent iertare radicală.

Iertarea radicală presupune luarea unor măsuri concrete. Din acest motiv, poate părea metoda mai rapidă. În comparație cu iertarea pasivă, știi că ai ceva concret de făcut.

Dar tocmai din acest motiv, majoritatea oamenilor aleg iertarea pasivă. Iertarea radicală implică un aport mai mare de energie și îndrumare.

Datorită vederi mai echilibrate asupra ”infractorului” și a evenimentului, iertarea aduce mult mai multe beneficii.

Ce beneficii aduce iertarea?

1. Iertarea reduce negativitatea

A ține ranchiună se simte groaznic. Dacă ai fost supărat pe cineva cu siguranță cunoști sentimentul. Cercetările recente au arătat că iertarea a ajutat la minimizarea emoțiilor negative. Iar, în mod deosebit, iertarea radicală a diminuat depresia, furia și stresul.

2. Iertarea aduce bunăstare emoțională

Prin iertare nu doar te simți mai puțin rău ci îți crești nivelul general de bine. Cu alte cuvinte, emoțiile negative sunt înlocuite de fericire, satisfacție sau compasiune.

3. Iertarea aduce libertate

Oamenii care nu vor sau nu pot ierta sunt prinși într-o furtună emoțională. Aceștia rămân blocați în emoții negative și își dedică viața răzbunării. La extrema opusă, cei ce iartă se pot bucura de viață fără povara resentimentelor.

4. Iertarea este vindecătoare

Nu întotdeauna este necesar ca să-i spui „infractorului” că l-ai iertat. Important este ca tu să te vindeci și să te eliberezi de toate fantomele trecutului.

5. Iertarea poate repara relații

Scopul iertării nu este restabilirea relațiilor, dar acesta poate fi un beneficiu demn de menționat. Uneori, persoana pe care suntem supărați este importantă pentru noi. Ne dorim să o avem în continuare alături chiar dacă ne-a rănit. În acest caz, iertarea poate fi calea potrivită.

Este important să reținem că iertarea are un rol important în viața noastră. Ea ne ajută să depășim cu adevărat momentele grele.

Spre deosebire de trecut, astăzi putem face curățenie în emoții. Astăzi nu mai trebuie să băgăm toate supărările “sub preș”. Iar acest fapt ne ajută atât mental cât și fizic.

Mădălina Costache