CUM SĂ ECONOMISIM FAIN ȘI SIMPLU? MANUAL DE FITNESS FINANCIAR

Viața ta financiară e doar în mâinile tale și se construiește cu multă responsabilitate. Ca să ai parte de o viață financiară armonioasă, e esențial să cunoști și, mai ales, să aplici câteva principii de bază: aparent simple, cunoscute de mulți dintre noi, de mult mai mulți decât ai crede, poate, inițial.

Căci, în realitate, „Nu ne lipsește educația financiară, ci aplicarea principiilor pe care le cunoaștem”, explică trainerul, la bază economist, Cornel Ionescu, fondatorul programului gratuit Banometru și invitatul podcastului special Fain & Simplu.

Într-o manieră simplă, aplicată și eficientă, Cornel Ionescu vorbește, printre multe altele, despre formarea obiceiurilor financiare bune, despre importanța contului de economii și despre cum putem începe să economisim bani, despre credite bancare și investiții, despre simptomele frecvent întâlnite în cazul unei sănătăți financiare deficitare și, nu în ultimul rând, despre schimbarea mindset-ului legat de finanțele noastre.

Căci, de multe ori, credințele limitative sau modul general în care ne raportăm la bani ne sabotează. În realitate, însă, putem și să economisim, și să ne bucurăm de viață. Banii puși deoparte nu sunt o formă de îngrădire, ci, după cum vei vedea, o formă de iubire de sine și un mod prin care ne cumpărăm liniște, siguranță… și chiar viață.

Dă play și hai la antrenamentul financiar Fain & Simplu de azi! E un mod perfect de a începe să ai (și mai multă) grijă de sănătatea ta financiară!

Urmăriți întregul episod aici: