Al patrulea episod al podcastului Fain și Simplu vă dă ocazia să nu vă pierdeți timpul, pentru că Mihai Morar îl are ca invitat pe cel mai fain și deloc simplu reprezentant al Bisericii Catolice, părintele Francisc Doboș. Un părinte care face sute de kilometri cu bicicleta, deoarece știe că igiena spirituală nu este posibilă fără o grijă atentă pentru corp, dar și pentru suflet. Un părinte care nu obosește să explice, ca un adevărat atlet spiritual, că fitness-ul spiritului are nevoie de încălzire, de exercițiu și de antrenor, la fel ca orice alt sport.
Vezi tot episodul aici:
SHOW NOTES
2.20 Trup și suflet: ”Sportul ajută să țin în frâu animalul, adică trupul, caloriile, dar și gândurile. Sufletul și mintea au legătură cu trupul și depinde cum antrenăm trupul.”
8:40 Despre echilibru: ”Cât pedalăm, cât ne rugăm, cât mâncăm, cât ne distrăm?” Părintele Francis Doboș recomandă echilibru în toate.
15:28 Unitatea creștinilor: ”Ar trebui să ne considerăm unii pe alții vecini, nu dușmani. Nu suntem la fel, suntem diferiți, dar hai să ne avem ca buni vecini, nu ca adversari.”
17:15 Toleranță vs. Iubire: ”Toleranța nu înseamnă iubire, înseamnă că îl ignor pe celălalt. Noi nu suntem chemați să ne tolerăm, suntem chemați de Hristos să ne iubim.”
25:30 Dumnezeu, ”animal de companie”: ”Când cineva spune ”Eu am o relație bună cu Dumnezeu, nu mă cert cu el”, e ca și cum îl faci pe Dumezeu animal de companie, pentru că nu te ceartă, nu te contreazice, nu îți spune când greșești…”
27:05 Oameni religioși / oameni care au credință: ”Dincolo de faptul că trăim o credință din obișnuință, (…) nu mă duc la biserică să-i fac lui Dumnezeu pe plac, ci ca să mă încarc. Este încărcătorul meu electric spiritual.”
29:45 Update, Upgrade: ”E nevoie de update. Sfânta Scriptură trebuie tradusă de fiecare dată. Nu se schimbă Dumnezeu, ne schimbăm noi. Iar același cuvânt al lui Dumnezeu care a fost scris cândva nu înseamnă că e mai puțin valabil acum.”
32:00 ”Dumnezeu la conservă”: Preotul nu poate deveni un clown spiritual, el trebuie să știe cum îl poate ”găti” pe Dumnezeu, astfel încât să nu îl ”livreze” la ”conservă”.
37:00 Unde e Dumnezeu? ”E în interiorul meu, chiar și când nu îl recunosc. Pentru că suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.”
47:10 Rutină spirituală – meditație vs. rugăciune: ”Meditația – eu stau cu mine, eu devin izvorul gândurilor mele. Și rugăciunea e o meditație, o contemplare, e adorație prin excelență.”
55:30 Mindfulness creștin și fitness spiritual: ”Cel mai minunat este când te duci cu o mulțime de întrebări și, când ți se descoperă Dumnezeu, îți schimbă întrebările.”
57:50 Despre pelerinaje și răspunsuri: ”După ce faci un pelerinaj, nu mai ești la fel când te întorci. Pentru că Dumnezeu pune o drojdie prin fiecare situație, prin fiecare persoană, o drojdie care dospește și crește capacitatea pulmonară spirituală.”
59:45 Antrenament spiritual: ” E ca la sală… Până să ajung la o formă spirituală bună, am nevoie de pași mici.”
1:06:00 Antrenor personal și duhovnic: ”Dacă te-a scandalizat un preot, mergi mai departe, dar nu dai la o parte întreaga biserică și nici toți popii. Avem nevoie de călăuză, cum avem nevoie de antrenor la sală.”
1:13:20 Despre nevoia de a avea: ”Credem că trăim mai mult dacă adăugăm opțiuni în plus. Trăim mai mult nu când adăugăm, ci când dăruim, când ne golim.”
1:19:55 Oamenii și problemele lor: ”Dacă le luăm oamenilor problemele, nu mai știu cum să trăiască. Nu știm ce să facem atunci când e bine.”
1:24:05 Lumea spiritual / lumea științifică: ”Credința fără rațiune ar deveni doar superstiție. De multe ori, trăim un creștinism la limita superstiției… Nu putem zbura spre cer doar cu o aripă, este nevoie de două: credință și rațiune.”
1:27:00 Dumnezeu e esențial: ”Soții, dacă încearcă doar să-și dăruiască iubire și nu intră în dimensiunea de treime, atunci ceea ce trăiesc ei este doar o devorare emoțională, relațională, trupească, sufletească, până se consumă.”
1:34:40 Aroganța deșteptăciunii: ”Azi trăim un nivel de aroganță de neînchipuit. Toți se pricep la toate și nimeni nu mai ascultă.”
Varianta audio a podcastului Fain și Simplu o poți asculta și pe Spotify.