Ești gata să avansezi în carieră? Vrei să ai parte de relații autentice și sănătoase? Orice pas făcut înainte pe scara vieții îți aduce împlinire și satisfacție. Progresul, de orice natură, aduce sens în viața ta. Dacă te simți pregătit să trăiști viața pe care ți-o dorești, este timpul să înveți ce este autopromovarea și cum o poți folosi corect în avantajul tău.
Autopromovarea este capacitatea de a-i face pe ceilalți să cunoască punctele forte, capacitățile și realizările tale.
AUTOPROMOVAREA: Diferența dintre sexe
Cele mai recente studii au arătat că femeile sunt în general mai puțin pricepute la autopromovare. Bărbații au un atu în această direcție, pentru ei găsirea și implementarea unei strategii fiind o chestie naturală. Iar pentru a te arăta corect pe tine și calitățile tale ai nevoie de un plan.
Femeile și unii bărbați tind să se simtă stânjeniți chiar și atunci când este potrivit să se prezinte în cea mai bună lumină posibilă. De cele mai multe ori, minimizându-și calitățile sau ideile pentru a nu cădea în ochii celorlalți drept lăudăroși sau „prea plini de ei”.
Ce trebuie însă să reții despre autopromovare, înainte să respingi total ideea, este că aceasta se referă mai degrabă la informarea altora cu privire la capacitățile tale reale.
AUTOPROMOVAREA: De ce și cum să te promovezi
Este unul dintre lucrurile cele mai bune pe care le poți face pentru tine. Promovarea ta este atât în avantajul tău, cât și al celorlalți. De ce și cum? Gândește-te la paznicul care are grijă de un far. Sunt plătiți pentru a lumina calea călătorilor către un loc sigur. Țărmurile stâncoase sunt o problemă pentru bărci. Farurile oferă soluții și salvează vieți. Cine nu aprinde lumina îi pune pe alții în pericol. Așa se întâmplă și în cazul nostru. Cine nu aprinde această putere în sine, poate rata șansa de-ai ajuta pe ceilalți. Ai experiență, informații și răspunsuri pe care alții nu le au. Spunând cu glas tare „oferta” ta, poți aduce o schimbare în lume.
Celălalt aspect legat de promovarea ta este să decizi imaginea pe care vrei să o prezinți. Puteți alege orice imagine dorești, de la Rock Star la Expert. Modul în care te îmbraci, mergi, vorbești și relaționezi transmite un mesaj. Este fix același lucru ca atunci când îți cumperi o mașină nouă. Tu ai ultimul cuvânt înainte de plată și cu siguranță vei alege să mergi cu ea la spălătorie înainte de a o prezenta oficial familiei și prietenilor. Și imaginea contează, ai grijă de corpul tău, la fel cum ai grijă de minte și suflet.
Autopromovarea este mereu un lucru bun atâta vreme cât este făcută cu scopul de a-i ajuta pe ceilalți. Nimănui nu-i place „marketingul” agresiv, nici măcar în relațiile interpersonale. Analizează-te sincer și obiectiv, apoi începe să vorbești despre concluziile tale. S-ar putea să descoperi curând că ești pentru cineva omul potrivit, la momentul potrivit.