8 poezii despre vară. Cum au văzut poeții cel mai viu anotimp

8 poezii despre vară. Cum au văzut poeții cel mai viu anotimp

Dacă vara este anotimpul tău preferat, atunci următoarele rânduri vor fi cu siguranță pe sufletul tău. La fel ca în cazul primăverii și al toamnei, am selectat cele mai faine și simple versuri despre această perioadă. Așadar, fără să o mai lungim, te invităm să descoperi cele opt poezii despre vară.

8 poezii despre vară. Cum au văzut poeții cel mai viu anotimp

Nostalgie – Ina M

Și s- a mai dus o vară

Și s- a mai dus un an…

Începe să ne doară

Privirile în van.

Pe cerul plin de nori

Cocorii se îndreaptă

Spre soare, alte zări…

Ah, viața e nedreaptă!

Copacii tot mai triști

Își scutură din frunze,

Nu știi dacă exiști

Și muști tare din buze.

Încerci să te agăți

De- o lacrimă de ploaie

Ca sufletul să- nveți

Că- n vânt suntem doar paie,

Că- i bine să plutim

În primăveri și veri,

Să ne înveselim

Azi, să uităm de ieri!

Vara – George Coşbuc

Priveam fără de ţintă-n sus

Într-o sălbatică splendoare

Vedeam Ceahlăul la apus,

Departe-n zări albastre dus,

Un uriaş cu fruntea-n soare,

De pază ţării noastre pus.

Şi ca o taină călătoare,

Un nor cu muntele vecin

Plutea-ntr-acest imens senin

Şi n-avea aripi să mai zboare!

Şi tot văzduhul era plin

De cântece ciripitoare.

Privirile de farmec bete

Mi le-am întors către pământ

Iar spicele jucau în vânt,

Ca-n horă dup-un vesel cânt

Copilele cu blonde plete,

Când saltă largul lor vestmânt.

În lan erau feciori şi fete,

Şi ei cântau o doină-n cor.

Juca viaţa-n ochii lor

Şi vântul le juca prin plete.

Miei albi fugeau către izvor

Şi grauri suri zburau în cete.

Cât de frumoasă te-ai gătit,

Naturo, tu! Ca o virgină

Cu umblet drag, cu chip iubit!

Aş vrea să plâng de fericit,

Că simt suflarea ta divină,

Că pot să văd ce-ai plăsmuit!

Mi-e inima de lacrimi plină,

Că-n ea s-au îngropat mereu

Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!

O mare e, dar mare lină

Natură, în mormântul meu,

E totul cald, că e lumină!

Vară – Lucian Blaga

La orizont-departe-fulgere fără glas

zvâcnesc din când în cand

ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse

din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu

şi cântec de lăcuste.

În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele

ca nişte prunci ce sug.

Iar timpul îşi întinde leneş clipele

şi aţipeşte între flori de mac.

La ureche-i ţârâie un greier.

Noaptea de iulie – Alexandru Macedonski

A-nceput din nou să-mi fie dor de dulce fericire…

Văd că-mi trece tinereţea, văd că anii mi se duc,

Şi mi-e sete de plăcere, şi mi-e sete de iubire,

Însă umbrele visate nu se poate să le-apuc.

Numai aurul, el singur, îmi lipseşte-n astă lume,

Numai el, dar fără dânsul sunt un biet neputincios…

Care suflet de-al meu suflet, care nume de-al meu nume

S-ar lipi să ia povara unui trai sărăcăcios?

Pică plâns al tinereţii pe un sân ce nu palpită,

Ai avut cu ce să-l cumperi, e al tău până în zori…

Veştejeşte-te-a mea buză pe o buză veştejită,

Şi tu, suflete, visează că aduni cereşti comori.

Însă tu, o! poezie, cu mantaua ta regală,

Îţi acoperă vederea — fugi în colţu-ntunecos,

Prin fereastră mă fixează luna rece şi spectrală

Ca un doctor ce se uită la un chip de ofticos.

A! desigur, masca blondă avea altfel de privire

Când pe ţărmurile de-aur ale lacului Leman

Surâdea printre frunzişuri la întâia mea iubire,

Vis mai lung decât un secol în cuprinsul unui an.

A! desigur că în noaptea ce-n trecutul vieţii mele

E-nsemnată cu roşeaţa simţămintelor dintâi,

Dacă ea privea prin geamuri dintre pulberea de stele,

Nu venea c-un zâmbet rece lângă caldul căpătâi.

Poezie! Poezie! Ai dreptate totdeauna,

Dar fiindcă simt şi astăzi că rămas-am tot al tău,

Dă, te rog, în jos perdeaua, ca să nu mă vadă luna,

Roag-o calea să-şi urmeze, voi să scap de ochiul său.

Zi-i să meargă pe oriunde e suavă fericire,

Să-şi încarce a ei rază cu al florilor aromă,

Să zâmbească voluptăţii ce se naşte din iubire,

Dar să uite pe oricine a uitat că este om.

8 poezii despre vară. Cum au văzut poeții cel mai viu anotimp
femeie citeste pe plaja vara

Vara de vara – Mircea Barsila

Luna imbatata de ozonul padurilor

iepuri si vulpi zbatandu-se in capcane

ici-acolo cate-o stana

atarnata, intr-o vale, de laptele oilor

unde se duce, unde dispare impreuna cu mine

usoara pacla a diminetilor – va intreb,

inainte de a ma fi nascut eram prieten cu sturzul,

o fata – mitologia zilei – ascunsa intr-un desis de bradet

si pisicile acestui catun

hranite spre a izgoni soarecii din subconstientul nostru :

el insusi un catun cu ogase, prapastii si vagauni

unde tacerea, ca un dragon, margelele-si suna,

cu fasii de verdeata si ogoare arate de cerbi

si, in urma lor, la semanat, caprioarele din colinde.

o placa de arama – islazul – in vreme de seceta,

albine, muste, tantari si ganganii

de douasprezece ori, din motive oculte,

isi striga soarele, din rasputeri, nevasta,

oprit din mers, in crugul cerului, in fiecare zi,

insa ea, de parca ar fi surda, nu-i raspunde.

si mirosul de pipota pusa la fript pe carbuni,

in vatra unui cuibar de ereti,

pe un drum de frasini, vara de vara,

ne poarta pamantul prin univers.

Vara – Nichita Stănescu

Deşi este încă seară

simt că mâine vine vara

cu lungi gene de mărar

şi cu ochii de muştar,

cu obrajii de caisă

unduindă a narcisă.

Ca o pasăre măiastră

ea va bate la fereastră,

Eu-i deschid. Ea intră-n casă,

tărcată şi pepenoasă.

Amurgeşte purpuriul

de Serghei Esenin

Traducere George Paşa

Amurgeşte purpuriul

Peste pânza de azur.

Râde-n lacrimi clopoţelul

Prin poiana dimprejur.

Se-ntunecă pe vâlcele,

Muşchiul pare de argint,

Iară luna printre stele

Pare-un corn alb sfâşiind.

O troică pe drum goneşte

Către hora-ntinsă-n sat.

Caii-aleargă nebuneşte,

Fetele privesc prin gard.

Pare-a fi cuprins de streche

Vizitiul cel frumos.

Dându-şi cuşma pe-o ureche,

El salută majestuos.

Mai roz decât o cămaşă

E-amurgul întins pe văi.

Iar trăsura aurită

trece-n zvon de zurgălăi.

Somn de vara – Gabriela Melinescu

In incapere

linistea e asezata in vase de lut

cani enorme cu vine albastre,

stapanul casei umbla nevazut

si arunca cate-un fruct mirositor

si coloreaza tacerea in portocaliu,

aromele plutesc in aburii

din rana unui animal cu trupul viu.

Si arborii ma ling pe chip,

mirosul fructelor incet ma otraveste,

adorm intr-o femeie tanara

pe care forma fructelor o-ncercuieste.

Iz de vară – Gheorghe Puzdreac

Ce ochi, ce gură, ce-ntuneric,

În flori pluteşte iz de vară,

Te prind în braţe pe generic,

Imagini false din afară.

Te chem pe câmpul cu idile,

Adun în suflet braţ de flori,

Încărunţesc pierdut cu zile,

În matul norilor din zori.

Mă rog în faţa adormirii,

M-ascund pe după gratii albe,

Mai cred şi-acum în legea firii

Izvor cu zgomot viu de salbe.

Greşesc şi-mi reascult chemarea,

O lacrimă în depărtare,

A fost un gând egal cu marea,

Un urlet ca

iz de nepăsare.

Gânduri de fianl

Acum că ai ajuns la final, avem să-ți facem o mărturisire. Înainte de a redacta acest articol, am citit multe poezii despre vară. Unele mai faine ca altele, însă cele opt au avut ceva special, ceva ce le-a adus aproape de sufletul nostru. Nu ne-am putut decide care este cea mai faină dintre toate. Însă ne-am bucura ca tu să-ți fi găsit preferata aici.

P.S. Așa cum probabil știi, emoția este mai dulce atunci când este împărtășită cu ceilalți. Așadar, nu te sfii să o share-uiești oamenilor tăi de suflet.

Mădălina Costache

Citește și: