PODCAST: DUBAI, NOUL RAI: “AM VÂNDUT ROMÂNILOR APARTAMENTE DE 60 MILIOANE EURO, ÎN 3 LUNI”

Mircea Brânzei, invitatul acestui episod, este pasionat de scalarea afacerilor. Îi place să înceapă business-uri de la zero, să le multiplice și să le dea, prin oameni, “putere nemărginită”. După câteva povești locale de succes, Mircea pariază acum pe investițiile românilor în “cel mai sigur loc de pe Pământ”, Dubai.

În primele 3 luni ale acestui an, împreună cu soția lui, Denisa Tănase, Mircea a reușit să vândă românilor proprietăți imobiliare în valoare de peste 60 de milioane de euro în Dubai.

În acest episod, înregistrat la etajul 72 al unei clădiri exclusiviste din Dubai, invitatul lui Mihai Morar explică de ce orașul șeicilor e “seiful” oamenilor din lumea întreagă, care este randamentul unei investiții într-o proprietate în Dubai, cât poți câștiga din asta chiar înainte de finalizarea construcției sau din închiriere și cum o casă în Dubai poate fi mai ieftină decât una în București.

Discuția cu Mircea Brânzei include și sfaturi aplicate despre cum poți multiplica financiar o idee în care crezi și un business pentru care esti gata “să dai 100%”, despre Ingredientele esențiale ale unei afaceri de succes și ce înseamnă să îți pui banii acolo unde îți pui și “gura”. Pentru că, înainte să vândă apartamente de zeci de milioane de euro, povestea lui Mircea a început cu un apartament personal contractat acolo și cu întrebarea: “L-am luat. Acum, cum îl plătim?”

Urmăriți întregul episod aici:

Varianta audio a podcastului Fain și Simplu o poți asculta și pe Spotify.