Săptămâna asta, piticii parcă au fost mai ascultători, nu? Parcă n-au făcut la fel de multe mofturi la masă ca altădată. S-au jucat frumos și în liniște, ba chiar și-au strâns și jucăriile. Poate părea ciudat, însă este perfect justificat. Moș Nicolae este aproape, iar cei mici simt asta.
Dacă ești părinte, probabil i-ai spus piticului sau piticilor că diseară vine în vizită sfântul „vinovat” de surprizele din ghete. Le-ai povestit cum și la tine a venit de multe ori. Ba cu dulciuri, ba cu nuiele, după cât de cuminte ai fost în acel an. Le-ai spus că Moș Nicolae verifică fiecare ghetuță în parte și lasă surprize doar în cele curate și bine lustruite. Dar i-ai spus și întreaga poveste a lui Moș Nicolae? Cine este el și de ce face ceea ce face an de an?
În continuare vom răspunde la aceste întrebări pentru ca tu să-i poți da mai departe istoria celui mic.
Povestea lui Moș Nicolae, sfântul „vinovat” de surprizele din ghete
Moş Nicolae este un bătrân legendar cu barbă albă care îl precede pe Moş Crăciun. Dacă cel din urmă vine în Ajunul Crăciunului (24 decembrie), primul apare în timpul nopții între 5 și 6 decembrie. Povestea lui se bazează pe o persoană reală: Sfântul Nicolae, episcopul creștin timpuriu al Myra (un oraș din Asia Mică, modern- ziua Turcia).
Născut într-o familie bogată de creștini greci, Sfântul Nicolae și-a dat averea săracilor după ce părinții săi au murit și s-a dedicat chemării sale creștine. Prin urmare, el este sfântul săracilor, al văduvelor și orfanilor.
Pe de-o parte, povestea sună cam așa:
A fost odată un tată cu trei fiice, care erau atât de săraci, încât tatăl nu putea să le dea fiicelor sale vreo zestre pentru măritiș. Așa că fetele riscau să rămână necăsătorite și lipsite de apărare după moartea tatălui. Sfântul Nicolae nu a putut permite să se întâmple asta și într-o noapte a lăsat în secret trei săculeți plini cu monede de aur în camera fiicelor. Și așa, Sfântul Nicolae le-a scăpat de sărăcie și de rușine. – de aici dulciurile din ghetuțe, un simbol al monedelor de aur.
Pe de altă parte, Sfântul Nicolae este cunoscut și pentru duritatea lui. Acesta pedepsind fără ezitare orice comportament răuvoitor sau necinstit. Se spune că în timpul Sinodului de la Niceea din 325 d.Hr., preotul Arie a susținut că Iisus Hristos nu era Fiul lui Dumnezeu, ci un om cu puteri supranaturale, la care Sfântul Nicolae l-a pălmuit prompt pe eretic. – Astăzi, copiii nu se trezesc cu fundulețul pălmuit, însă primesc o nuielușă drept avertisment. Astfel, ei știu că moșul i-a văzut când au fost răi și pentru a primi la anul dulciuri, trebuie să fie mai atenți la comportamentul lor.
Gânduri de final
Răsplata dulce și pedeapsa aspră sunt opțiunile disponibile de Moș Nicolae, legendarul bătrân, care după ce a monitorizat modul în care s-au comportat copiii de-a lungul anului, vine noaptea să lase în ghetuțe dulciuri sau nuiele, după caz.
Cu toate că nimănui nu-i place să vadă nuiaua în ghete, ea poate aduce și un lucru bun. Se spune că, dacă o pui în apă și înflorește până în noaptea de Revelion, toată lumea, inclusiv copiii obraznici care l-au primit, vor avea un an nou rodnic și prosper. Știai asta? Uite o modalitate simpatică de a-l îmbuna pe cel mic în cazul în care va fi fericitul posesor al uneia.
6 decembrie este prima sărbătoare a iernii și ca atare inaugurează sezonul sărbătorilor. Sărbătorește această dulce prefață a Crăciunului oferind mici cadouri celor dragi și felicitându-i pe cei numiti Nicolae și Nicoleta de ziua lor sfântă.