Mulți părinți cunosc în mod intuitiv importanța jocului în dezvoltarea copilului, dar în ciuda numeroaselor sale beneficii, rareori asociem jocul cu învățarea.
Pentru majoritatea oamenilor, învățarea implică dobândirea unei noi abilități specifice, cum ar fi memorarea alfabetelor, numărarea, scrierea etc. Ei cred adesea că jocul este doar pentru distracție și nu implică învățarea reală. Cu toate acestea, conform studiilor, jocul înseamnă învățare. Copiii învață prin joacă.
Importanța jocului în educația timpurie nu poate fi subestimată, deoarece învățarea prin joc este esențială pentru creșterea copilului. Iar în articolul de față vom detalia cum anume viața copilului este îmbogățită prin joc și joacă.
De ce jocul este important
Jocul este un mod natural și plăcut pentru copii de a rămâne activi, de a rămâne bine și de a fi fericiți. Practicat mai ales în aer liber ajută la dezvoltarea sănătoasă a copiilor și tinerilor.
Pentru a avea o sănătate fizică și mentală bună și pentru a învăța abilități de viață, au nevoie de diverse oportunități de joacă nestructurate de la naștere până la adolescență. În acest fel ei învață despre lume și despre ei înșiși.
Pe scurt, jocul îmbunătățește bunăstarea cognitivă, fizică, socială și emoțională a copiilor și tinerilor.
De asemenea, învață abilități de care au nevoie pentru studiu, muncă și relații, cum ar fi:
- încrederea
- stima de sine
- rezistența
- interacţiunea
- abilități sociale
- independenţă
- curiozitatea
- cum să facă față situațiilor provocatoare
Dezvoltarea sănătății fizice prin joc
Jocurile fizice, cum ar fi alergarea, săritul și mersul pe bicicletă îi ajută pe copii să dezvolte:
- îmbunătățirea stării fizice generale
- agilitate
- rezistență
- coordonare
- echilibru
Dezvoltarea abilităților sociale prin joc
Jocul poate ajuta copiii să-și dezvolte abilitățile sociale cu ceilalți. Ascultând, acordând atenție și împărtășind experiențe de joacă, copilul primește suport în:
- explorarea sentimentelor
- autodisciplină
- exprimare
Importanța jocului în relația părinte-copil
Dacă ești părinte, prin joacă ai ocazia să-l cunoști cu adevărat, să afli ce îi place și ce nu, ce este important pentru el. Ai ocazia să-i descoperi propriul univers și să te conectezi cu el, în timp ce te distrezi.
Atenție însă la felul în care alegi să se întâmple întreaga interacțiune. Una este să participi la jocul lui și să-l sprijini la nevoie și alta să preiei frâiele conducerii. Nu cădea în capcana judecătorului, încercând să-l direcționezi după „regulament”.
Jocul îi aduce cu adevărat un plus copilului tău doar în momentul în care el se simte liber. Astfel este vital să-i dai timpul și libertatea de a alege cum se vor întâmpla orele de joacă.
Dacă un adult ia toate deciziile despre cum, ce și când se joacă copilul, acesta nu se va bucura de experiențele sale de joacă. Și deci, nu se va încărca cu nimic valoros de pe urma experienței.
Citește și: Seara de jocuri în familie: 5 motive pentru care merită să o introduci în viața ta
Joacă și provoacă
Copiii doresc adesea să creeze provocări și incertitudine în jocul lor. Prin joc riscant, provocator, copiii se testează și își descoperă propriile limite. Ei învață cum să facă față riscurilor prin joc și pot folosi aceleași abilități mai târziu în viață.
Poate fi dificil ca părinte să observi acest proces, însă gândește-te la tine. Oare n-ai fi vrut să faci la fel dacă erai în locul lui? Poate dacă ți se dădea voie să fii, fix așa cum îți doreai atunci, acum aveai o altă relație cu riscul și incertitudinea. Așadar, n-ai vrea ca puiul tău să fie diferit, să fie el, fără să care cu el fricile tale? Dacă da, atunci dă-i voie să fie, să riște, să exporeze.
Lasă-l să-și extindă singur zona de confort, când este pregătit. Provoacă-l la înot, să meargă pe bicicletă sau să se cațere în copac. Fii lângă el și oferă-i suportul tău când ți-l cere, altfel doar amintește-i că ești acolo pentru el, orice s-ar întâmpla. Explică-i că este important să învețe din greșeli, să încerce din nou și să creadă în sine. Ajută-l să-și înțeleagă limitele și asigură-l că poate face mai mult atunci când va fi timpul său. Permite-i să se distreze în jocul său.
Joaca și tehnologia
În ziua de astăzi, copii sunt mai aproape de tehnologie ca niciodată. Unde arunci privirea vezi copii în fața ecranelor, descurcându-se de minune în manevrarea lor. Acest fapt poate și bun și rău, contează mult unde se pune limita. Așadar, dacă vrei ca cel mic să se dezvolte armonios astăzi, lasă-l să experimenteze joaca offline și online. Atenție însă, ponderea jocului online ar trebui să fie mereu mai mică decât cea offline. Cu cât copilul este mai mic, cu atât ar trebui să folosească mai puțin timp dispozitive digitale.
Un mod eficient de a păstra echilibrul este stabilirea unor zone fără tehnologie acasă, cum ar fi:
- în timpul meselor
- când este în aer liber
- înainte de culcare
- în dormitor
Și totodată, extrem de important de reținut, nu folosi dispozitivele pentru a distrage atenția copiilor sau pentru a-i liniști. Mai degrabă alege să vorbiți, să vă jucați sau să citiți împreună. Iar cum exemplul personal este poate cea mai puternică armă în setarea limitelor, asigură-te că-ți limitezi și tu timpul petrecut în fața ecranelor, fie că este sau nu lângă tine.
Mădălina Costache