Beneficiile planificării meniului săptămânal

Carnețel cu idei și notițe
sursă foto: Unsplash

Eu ce mănânc astăzi?

Oare ce mâncăruri să le mai pregătesc copiilor săptămâna asta?

Am mai mâncat acest preparat și ieri, și alaltăieri. Simt nevoia de altceva. Oare ce să mai gătesc?

Am câteva ingrediente prin frigider, dar nu îmi dau seama ce aș putea găti cu ele. Oare să caut și să încerc o rețetă nouă?

Iată doar câteva dintre întrebările pe care, dacă ajungem să ni le punem frecvent, ne consumă cea mai importantă resursă pe care o avem: timpul.

Din fericire, însă, putem evita repetarea zilnică a unor astfel de întrebări, cu ajutorul planificării săptămânale a meniului. Sigur, și aceasta poate dura de la câteva minute, până la câteva ore, în funcție de cât de familiarizați suntem cu tot procesul, dar și în funcție de diversitatea preferințelor culinare din familie.

Cu toate acestea, în timp ajungem să ne obișnuim cu planificarea din weekend a meniului pentru săptămâna imediat următoare și să ne bucurăm din plin de beneficiile – deloc de neglijat! – pe care ni le oferă.

Iată, așadar, care sunt cele mai importante 5 beneficii ale planificării meniului săptămânal:

Economia de timp

Găsirea răspunsului la întrebarea Eu ce mănânc astăzi? poate să dureze minute în șir, uneori chiar ore. După ce hotărâm ce mâncăm, investim timp și în adunarea ingredientelor de care avem nevoie pentru pregătirea mesei sau în căutarea unui restaurant de la care să comandăm ceva care să ne placă. 

Misiunea poate deveni chiar mai dificilă în cazul familiilor, în care trebuie să se țină cont de preferințele fiecărui membru – preferințe care, după cum știm, pot fi destul de diferite: în timp ce o persoană vrea să mănânce salată, o alta are poftă de preparate pe bază de pește, iar altcineva vrea un anumit preparat pe bază de carne de pui, care nu se găsește, însă, în meniu. 

În schimb, planificarea săptămânală a meniului ne oferă claritate și ne ajută să evităm situația în care ajungem să petrecem zilnic minute în șir, până facem o alegere. 

În cazul în care este vorba despre planificarea săptămânală a meniului pentru o familie, este indicat să ne adunăm cu toții, pentru a stabili ce își dorește fiecare să mănânce.

Economia de energie

Economia de timp vine la pachet cu economia de energie. Cu cât ne este mai dificil să luăm o decizie, mai ales când decizia respectivă depinde de preferințele mai multor persoane, cu atât ne simțim mai obosiți. 

Cu cât acest proces se repetă mai des, cu atât „depozitul” nostru de energie are mai mult de suferit, iar stresul acumulat astfel poate să ne dăuneze stării de spirit și chiar să ne afecteze productivitatea.

În schimb, planificarea săptămânală a meniului este o soluție prin care avem grijă de „depozitul” nostru de energie și de nivelul de productivitate: în loc să dedicăm mai bine de jumătate din pauza de prânz căutării obositoare a unui preparat culinar, ne desfătăm papilele cu un fel de mâncare pe care îl pregătim rapid, cu ingredientele incluse pe lista din weekend, iar în minutele rămase – ne relaxăm. 

Economia financiară

Lipsa unei perspective clare asupra meselor servite pe parcursul unei săptămâni ne poate determina să cumpărăm mai mult decât avem, de fapt, nevoie; să alegem ingrediente pe care le folosim doar o dată, după care suntem nevoiți să le aruncăm (deoarece se strică) și să apelăm la altele. Tot acest proces implică resurse financiare – uneori, deloc de neglijat. 

Pe de altă parte, planificarea meniului la finalul fiecărui sfârșit de săptămână ne ajută să știm care sunt ingredientele de care avem nevoie, precum și care este cantitatea totală necesară a acestora. Astfel, cheltuim atât cât să acoperim nevoile alimentare dintr-o anumită săptămână. 

Reducerea risipei alimentare

Cantitățile de alimente mai mari decât cele de care avem, de fapt, nevoie într-o săptămână se traduc, în numeroase cazuri, prin risipă alimentară. Sigur, unele tipuri de ingrediente rămase (cele neperisabile) pot fi valorificate în săptămâna imediat următoare. 

Situația se schimbă, însă, în cazul alimentelor care își alterează proprietățile odată cu trecerea zilelor și pe care suntem, astfel, nevoiți să le aruncăm.

Planificarea meniului săptămânal contribuie și la reducerea risipei alimentare. Odată ce știm care sunt cantitățile de ingrediente de care avem nevoie într-o anumită săptămână, facem cumpărături realiste, atente.

Adoptarea unui stil alimentar echilibrat 

Când nu prea știm ce vrem să mâncăm și suntem presați de timp, este posibil să facem alegeri alimentare nu neapărat echilibrate din punct de vedere nutrițional. 

Pe de altă parte, când dedicăm timp planificării meniului săptămânal, devenim mai atenți la ingredientele pe care le adăugăm pe listă, la preparatele pe care decidem să le pregătim, la combinațiile alimentare pe care le facem. 

Faptul că avem o perspectivă clară asupra tuturor acestor lucruri ne ajută, în timp, să facem alegeri alimentare echilibrate, sănătoase și chiar diversificate: putem valorifica proprietățile unui singur ingredient în numeroase feluri de mâncare, care de care mai atractive pentru papilele noastre gustative. 

De ce să ținem cont în planificarea meniului săptămânal

  • Numărul persoanelor este un prim factor pe care trebuie să-l avem în vedere atunci când facem planificarea meniului săptămânal. În funcție de acesta, vom stabili tipurile de alimente de inclus pe listă, cantitatea totală a fiecărui ingredient de pe listă, preparatele culinare pentru fiecare zi (și cantitatea fiecăruia).
  • De asemenea, este important să ne asigurăm că meniul săptămânal este unul diversificat. S-ar putea să ne plictisim de același preparat servit 3 sau 4 zile la rând. Sigur, asta nu înseamnă că trebuie să folosim un ingredient doar o dată: așa cum am spus, fiecare aliment de pe listă poate fi valorificat în tot felul de moduri. De pildă, legumele pot fi incluse atât în supe și ciorbe, cât și în salate fresh. 

Așadar, chiar dacă planificarea meniului înseamnă să investim ceva timp, la fiecare sfârșit de săptămână, pentru a stabili ce vrem să mâncăm în zilele imediat următoare, aceasta se va dovedi o alegere inspirată: atât din punct de vedere financiar, cât și din punctul de vedere al energiei economisite și al investiției pe care o facem în sănătate, prin alegerea unor alimente echilibrate nutrițional. 

Adelina Bălan