Adela Popescu: ”Am avut parte de tot succesul din lume fără să mi-o fi dorit”

Are o înfățișare simpatică de girl next door și ai impresia că o cunoști bine, că nu are niciun secret. Invitată în episodul al VII-lea din podcastul Fain și Simplu, Adela Popescu demonstrează că are în continuare multe lucruri de spus, deși este de 20 de ani în linia întâi când vine vorba de celebritățile din România. Însărcinată în patru luni, pare că se află în cea mai bună perioadă a vieții ei, în care se bucură pur și simplu de viață alături de Radu Vâlcan și cei doi fii ai lor, Andrei și Alexandru. O conversație plină de profunzime și sinceritate între tatăl a trei fete, Mihai Morar, și mama a trei băieți (în curând), Adela Popescu.

SHOW NOTES

Cum își crește copiii

11:12 ”Mie mi-ar plăcea copiii mei să fie așa ca mine. Mi se pare că sunt o tipă echilibrată și mă tot întreb cum au procedat ai mei de au avut acest rezultat.”

Părinții de ieri și părinții de azi

12:43 Adela nu crede că părinții ei s-au întrebat dacă au greșit cu ceva în educația ei sau a fraților ei și nici că și-au propus să petreacă ”timp de calitate cu copiii”.

Primele cântări la nunți și în autobuz

14:28 În copilărie, Adela avea două ”scene” preferate: îi plăcea să dea concerte în autobuz sau mergea la nunțile din sat și cânta în pauze.

Radu Vâlcan în satul natal al Adelei

18:08 Din poveștile Adelei, Radu a crezut inițial că ”Șușani e un fel de Las Vegas”.

Decizii în familie

31:16 ”În momentele cheie, Radu intervine și intrevine foarte bine, am mare încredere în discernământul lui”, spune Adela.

Stresul și fricile

35:48 ”Dacă ești o persoană stresată, vei fi oricum, și cu un copil și cu șapte…”

Vine barza

37:53 Când a aflat că va avea încă un băiat, Radu a avut o replică genială: ”Nu-mi vine să cred că vom avea patru copii!”

Mama Adela Popescu

46:53 Adela spune deschis convingerile ei despre naștere naturală, cezariană, alăptat și lapte praf.

Ambiții în carieră

54:48 ”Eu am avut parte de tot succesul din lume fără să mi-o fi dorit. Nu mai am aceasta ambiție, s-a încheiat.”

Succesul și eșecul

1:01:14  ”Totul se reduce la cât de echilibrat ești (…)  Să fii atât de detașat încât să privești ca la un spectacol.”

Caracterul contează mai mult decât talentul

1:05:38 ”Nu eram nici foarte frumoasă, nici probabil cea mai talentată (…) Eu cred că simți bunul simț din prima, asta nu ai cum să fentezi.”

Începutul relației cu Radu Vâlcan: ”o demență”

1:13:53 Au avut parte de cel mai frumos început, în sufletul ei ardea un foc, dar și-a păstrat luciditatea și l-a supus pe Radu unui test.

De ce este Adela o soție bună

1:16:53 ”Radu, de la început, m-a facut să mă simt cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă și cea mai importantă. M-a făcut să fiu o soție bună prin faptul că m-a valorizat, m-a pus pe un piedestal.”

Generozitatea în cuplu

1:19:13 ”Când te simți bine, ești cel mai generos om, nu te validezi prin neputința celuilalt (…) Grija noastra principală e să nu ne rănim.”

Despre rugăciune și căutare

1:29:08 ”Când tragi linie, credința trebuie să aibă ca rezultat echilibrul.”

Burn-out și oboseală cronica

1:35:23 Adela povestește cu sinceritate despre perioadele în care a suferit de anxietate și nu putea dormi. Acum se simte însă mai echilibrată ca niciodată: ”Nu mă consumă nimic, sunt solară.”

Când a plâns ultima oară

1:39:02 A încercat un exercițiu de psihosomatică, în care s-a imaginat ca fiind propriul ei copil, ipostază care a emoționat-o profund.

În vacanță

1:45:03 Cum arată vacanța ideală și cum a plecat cu Radu Vâlcan în Bali, fără să știe unde se duce.

Varianta audio a podcastului Fain și Simplu o poți asculta și pe Spotify.

Foto: Ștefan Beșu