Respingerea este acțiunea de a îndepărta pe cineva sau ceva. Cu toate că este un fenomen normal, unele tipuri de repingere pot fi mai dificil de acceptat decât altele. Astfel, din dorința de a nu face cunoștință cu durerea, poate apărea teama de respingere.
Ce este respingerea?
Într-o definiție generală, respingerea poate fi descrisă ca un moment în care cineva îndepărtează ceva sau pe cineva. Practic, momentul în care o persoană sau o entitate împinge ceva sau pe cineva mai departe sau afară.
În ceea ce privește modul în care ne afectează sănătatea mintală, respingerea poate aduce după sine:
- Rușinea
- Tristețea
- Durerea că nu suntem acceptați
Spre exemplu, cineva se poate simți respins după ce o persoană importantă decide să încheie relația. Un copil care are puțini prieteni sau chiar niciunul se poate simți respins de semenii lui. O persoană dată spre adopție poate simți, de asemenea, respingere.
Totodată, oamenii experimentează acest sentiment și în afara relațiior. De exemplu, refuzul pentru ocuparea unei poziții la locul de muncă sau respingerea de la o facultate.
Oamenii sunt ființe sociale. Majoritatea doresc să aibă contact cu cât mai mulți oameni. Unii chiar tânjesc după atenție. Prin urmare, respingerea poate aduce un val imens de emoții negative.
Ce este teama de respingere?
Se crede că respingerea a apărut odată cu formarea triburilor. Astfel, aceasta era văzută ca un semnal pentru cei ce riscau a fi excluși din trib. Durerea cu care venea o astfel de decizie probabil era folosită ca modalitate de motivare a oamenilor. Cu alte cuvinte, decât să te simți respins, mai bine lucrai mai mult pentru a te face util în comunitate.
Astăzi, mulți oameni evită să comunice cu ceilalți deoarece le este teamă să nu fie respinși. Frica îi determină pe aceștia să se retragă și să rămână ascunși în propriul cămin. Acest lucru duce la însingurare și depresie. Totodată, teama de respingere poate apărea împreună cu multe alte probleme, precum anxietatea socială sau personalitatea evitantă.