Deși îți sunt cunoscute noțiunile de introvertit și extravertit, nu îți este încă foarte clar în ce categorie te încadrezi. Ba mai mult, îți este greu uneori să-ți dai seama dacă unele persoane din cercul tău familial sau de prieteni sunt introvertite sau mai degrabă extravertite.
Este util să știi ce tip de personalitate ai, precum și ce tip de personalitate au persoanele apropiate din viața ta, pentru a le putea aborda într-o manieră empatică. Astfel, ți-ai putea da seama că o persoană introvertită preferă să tacă doar în anumite momente, când are nevoie de spațiu doar pentru sine, și nu tot timpul, după cum ar susține unele „mituri ale introversiunii”.
În articolul de azi îți prezentăm cele mai importante lucruri despre ce înseamnă să fii introvertit vs. ce înseamnă să fii extravertit, astfel încât să te înțelegi mai bine atât pe tine însuți (însăți), cât și pe cei cu care relaționezi: fie în viața personală, fie în cea profesională.
Ce sunt introversiunea și extraversiunea
Carl Jung a fost unul dintre primii psihologi care au adus în atenția publicului noțiunile de introversiune și extraversiune, în secolul XX. Potrivit acestuia, principala diferență dintre personalități consta în modul în care individul relaționează cu exteriorul.
Astfel, o persoană introvertită se concentrează mai degrabă asupra propriului univers interior, în timp ce o persoană extravertită își găsește energia atunci când interacționează cu lumea exterioară.
Important de reținut este faptul că o persoană nu este tot timpul extravertită sau introvertită. De pildă, deși aceasta are, în general, trăsăturile, atitudinea și comportamentele specifice unui introvertit, există anumite situații în care „împrumută” mai degrabă caracteristicile unei extravertit. Potrivit 5 Personality Traits of Extroverts, cei mai mulți dintre noi pendulăm între cele două dimensiuni fundamentale ale personalității.
Ce înseamnă să fii introvertit
O persoană introvertită este percepută, de obicei, ca fiind timidă, singuratică, liniștită, sensibilă, tăcută. În realitate, însă, nu este o alegere inspirată să percepem introversiunea prin prisma acestor caracteristici sau să rezumăm un introvertit la astfel de trăsături de personalitate.
Introversiunea este mult mai complexă decât atât și, în linii mari, ea se definește prin modul în care un introvertit își concentrează atenția: către interior, către lumea interioară. Prin urmare, introversiunea nu trebuie confundată cu tristețea, singurătatea, timiditatea. Nu trebuie să ne imaginăm un introvertit ca pe o persoană întotdeauna tăcută, ce preferă să stea tot timpul singură, ca-ntr-un „turn de fildeș”.
Tocmai pentru că introversiunea este adesea limitată la câteva caracteristici ale personalității – nu de puține ori, nu tocmai inspirat alese -, este esențial să înțelegem ce înseamnă, de fapt, să fii introvertit.
Un introvertit se bucură de timpul petrecut în propria companie, dar se poate bucura și de timpul petrecut în compania celor apropiați
Da, o persoană introvertită are nevoie să petreacă timp în singurătate, pentru a-și reîncărca bateriile. Se bucură astfel de o după-amiază de weekend cu o carte bună și o cafea savuroasă, de momentele de liniște în care poate scrie în jurnal sau practica un hobby.
Acest lucru nu înseamnă, însă, că evită lumea exterioară sau că nu simte nevoia de a sta la povești cu familia sau prietenii. Un introvertit are nevoie și de compania celor dragi, însă, spre deosebire de un extravertit, are de cele mai multe ori un cerc restrâns de prieteni în preajma cărora se simte confortabil.
Așadar, dacă ești introvertit(ă), află că este perfect în regulă să petreci timp doar tu cu tine, să simți această nevoie. Nu este nimic greșit în a nu dori să ieși weekend de weekend la evenimente sau petreceri. Câteodată vei simți s-o faci, alteori vei vrea să stai doar cu tu tine, să citești o carte, să faci un maraton de filme sau să te plimbi singur(ă) în parc, dacă asociezi astfel de activități cu distracția.
În schimb, dacă ești mai degrabă extravertit(ă) și ai un prieten introvertit, este esențial să-i respecți nevoia de a petrece timp el cu el și să înțelegi că este modul său de a-și reîncărca bateriile.
Nu e musai ca un introvertit să fie timid
Nu de puține ori, introversiunea este confundată cu timiditatea. Sigur, unii introvertiți pot fi mai timizi, însă asta nu înseamnă că toate persoanele introvertite sunt timide.
În schimb, o persoană introvertită își alege cu grijă cuvintele, le cântărește înainte de a oferi un răspuns sau de a iniția o conversație cu altcineva. Totodată, poate prefera să-și dedice energia doar anumitor subiecte de discuție: acelora care o pasionează, fascinează.
Astfel, dacă te regăsești în această descriere, află că nu e nimic greșit în a merge la evenimente și a nu fi „sufletul petrecerii”. Poate că nu simți nevoia să relaționezi cu toată lumea sau să te implici în toate conversațiile. Poate că vei discuta doar cu câteva persoane, iar în rest vei prefera să asculți. Nu trebuie să te forțezi să fii altfel, ci să-ți îmbrățișezi personalitatea așa cum este.
Un introvertit este un bun ascultător
După cum am spus, un introvertit își investește energia doar în anumite conversații, iar în restul timpului preferă să asculte – și o face în mod activ, conștient, prezent, astfel că este atent la ideile valoroase ale celorlalți, pe care le valorifică apoi în dezvoltarea sa personală și profesională. De altfel, fiind atent la cele discutate, oferă la rândul său o perspectivă valoroasă, în momentul în care i se cere feedback pe parcursul discuției.
Cum calitatea de a fi un bun ascultător este esențială pentru un lider, mitul conform căruia introverții nu sunt potriviți pentru poziții de lideri este complet fals.
Ce înseamnă să fii extravertit
Un extravertit își ia energia din timpul petrecut cu ceilalți, precum și din conversațiile pe care le poartă cu aceștia
Spre deosebire de un introvertit, care își ia o bună parte din energie din timpul pe care îl petrece cu sine însuși, un introvertit își reîncarcă bateriile atunci când este în preajma celorlalți.
Astfel, preferă să desfășoare majoritatea activităților, personale și profesionale, în compania altor oameni: îi place ca la locul de muncă să lucreze în echipă, iar în viața personală – să participe la tot felul de evenimente, unde îi este la-ndemână să relaționeze cu persoane noi. De altfel, îi este ușor să inițieze conversații, își face prieteni în diferite contexte și se adaptează fără efort la diverse subiecte.
Un extravertit are, de regulă, o mulțime de prieteni
Deoarece îi place să vorbească, se deschide ușor și se adaptează la fel de ușor la numeroase contexte sociale, un extravertit are, de regulă, un cerc larg de prieteni – de fapt, are mai multe grupuri de prieteni (grupul de prieteni de la locul de muncă, grupul de prieteni din liceu/facultate, grupul de prieteni cunoscuți în cadrul anumitor evenimente etc.)
Un extravertit caută soluții pentru diferite probleme, în conversații cu ceilalți
Atunci când se confruntă cu o problemă, fie de natură personală sau profesională, un extravertit simte nevoia să o discute cu alte persoane, deoarece astfel de conversații îl ajută să descopere mai multe perspective, iar în cele din urmă – să găsească soluția potrivită pentru situația respectivă.
Un extravertit are, în general, o perspectivă optimistă asupra vieții
Optimismul este adesea asociat extravertiților care, atunci când întâmpină o dificultate sau se confruntă cu un eșec, se concentrează pe găsirea soluțiilor. Totodată, ei dau dovadă și de flexibilitate și spontaneitate.
Ce este ambiversiunea și care sunt particularitățile unei persoane ambiverte
Cei mai mulți dintre noi „bifează” majoritatea trăsăturilor specifice introvertiților sau extravertiților. Deși nu există, în general, „introvertiți 100%” sau „extravertiți 100%”, majoritatea au o „înclinație” către o anumită dimensiune a personalității.
Și, cu toate acestea, există și persoane care se află „undeva la mijloc”: sunt introvertite, respectiv extravertite în funcție de context.
Prin urmare, dacă până acum ți-a fost greu să-ți dai seama ce tip de personalitate ai, află că este foarte posibil să fii o persoană ambivertă, adică să „împrumuți” trăsături specifice introversiunii, respectiv extraversiunii.
Iată câteva „semne” specifice ambiverților:
Un ambivert apreciază în egală măsură timpul petrecut în propria companie și timpul petrecut în preajma celorlalți
În timp ce un introvertit își ia cea mai mare parte din energie din timpul petrecut cu sine însuși, iar un extravertit își reîncarcă bateriile în compania celorlalți, un ambivert are, în egală măsură, nevoie de timp cu sinele și de timp cu cei dragi.
Un ambivert este flexibil
Un ambivert se adaptează cu ușurință la situație, dar și la persoanele cu care interacționează. În comparație cu un extravertit, care iubește să vorbească și să inițieze tot felul de conversații, un ambivert va face acest lucru ținând cont, printre altele, de cei cu care intră în contact. Astfel, s-ar putea să nu simtă întotdeauna nevoia de a intra în discuții cu vecinii cu care se întâlnește în fața blocului sau în lift.
Un ambivert comunică ușor și, totodată, este un bun ascultător
Deși nu simte nevoia să intre tot timpul în discuție cu ceilalți sau să inițieze conversații, asta nu înseamnă că n-ar putea-o face cu lejeritate. Dar la fel de ușor îi este și să asculte activ. Practic, „preia” volubilitatea extravertitului și calitatea de a asculta atent a introvertitului.
Ce să faci dacă ești introvertit, extravertit sau ambivert
- Acceptă-ți și, mai mult, îmbrățișează-ți personalitatea, așa cum este ea. Nu te forța să fii altfel. Este perfect în regulă să te încarci cu energie stând în preajma celorlalți, la fel cum este perfect în regulă să îți reumpli rezervorul de energie citind o carte, ascultând muzică sau vizionând seriale. Este perfect în regulă și să alternezi astfel de situații și să apreciezi în egală măsură timpul cu tine și timpul petrecut cu ceilalți.
- Exprimă-ți nevoile în fața celor apropiați și respectă-ți limitele personale. Ești introvertit, dar unul dintre prietenii tăi insistă să ieșiți tot timpul? Spune-i că îi apreciezi compania și că îți place să faceți diferite activități împreună, dar că, fiind o persoană introvertită, timpul tău cu tine îți este absolut necesar. Un prieten care te apreciază pentru ceea ce ești îți va înțelege și respecta nevoile și, astfel, îți va da spațiul de care ai atâta nevoie.
Ce să faci când ești introvertit/extravertit și relaționezi cu o persoană cu alt tip de personalitate
- Respectă-i nevoile și limitele. Discută deschis cu ea despre acestea, mai ales dacă sunteți prieteni sau sunteți într-o relație de cuplu. Da, o relație dintre un extravertit și un introvertit poate funcționa, câtă vreme vă respectați reciproc nevoile și vă îmbrățișați și diferențele, nu doar asemănările.
- Arată-i empatie celuilalt. Înțelege că nevoile lui pot fi diferite de ale tale. Acceptă și respectă faptul că, uneori, aveți perspective diferite. În acest sens, îți sugerăm să citești următoarele două articole, unde poți descoperi informații utile despre „antrenarea” empatiei și despre cultivarea inteligenței emoționale: Ce este empatia și cum poți să-ți dezvolți nivelul de empatie și Ce este inteligența emoțională și cum putem s-o dezvoltăm.
Gând de final
Să știi ce tip de personalitate ai te ajută să te înțelegi mai bine, să vezi care sunt „sursele” tale de energie și să îți respecți nevoile și limitele. Totodată, să știi ce tip de personalitate are o persoană cu care intri în contact te ajută să-i înțelegi nevoile și, astfel, să știi cum să o abordezi, în așa fel încât să se simtă confortabil.
Mai mult decât atât, este esențial să înțelegi că nevoile tale nu sunt greșite. Nu trebuie să simți vină că timpul pentru tine este o prioritate fundamentală. Este pur și simplu modul tău de a te simți confortabil și de a-ți reîncărca bateriile, la fel cum pentru un extravertit – timpul în compania celorlalți este o sursă de energie autentică.
Adelina Bălan