Site icon Fain si Simplu

Timp de unul singur? Află de ce e e important să înveți să te bucuri (și) de compania ta!

sursă foto: Pexels

Relațiile de calitate, bazate pe autenticitate și conexiune emoțională, ne fac viața mai frumoasă. De altfel, calitatea fericirii noastre depinde, printre altele, de calitatea relațiilor pe care le legăm, fie ele de natură personală sau profesională. 

Ți-am povestit, cu alte ocazii, despre importanța familiei și a prieteniilor rodnice, ți-am vorbit despre (re)conectarea emoțională în cuplu, iar în seria de articole dedicată „hormonilor fericirii” am inclus discuțiile cu cei dragi și timpul petrecut în compania lor în rândul metodelor de creștere a nivelului de oxitocină.


În mod cert, timpul alături de cei dragi este esențial în viața noastră. Și, cu toate acestea, din când în când este bine să ne luăm și câteva momente de „noi cu noi”, fie pentru a ne reîncărca bateriile, pentru a medita sau pentru a-i dărui sufletului o altă mică bucurie. De fapt, timpul pe care îl petrecem uneori de unii singuri ne ajută din multe puncte de vedere, ba chiar se poate dovedi benefic, mai apoi, și în plan relațional – vom ajunge cât de curând la acest subiect. 🙂

Dacă ești o fire introvertită, care își ia energia mai ales din momentele petrecute doar cu sine, cu siguranță înțelegi perfect la ce ne referim. Pe de altă parte, indiferent de tipul de personalitate, clipele de singurătate se pot dovedi benefice pentru oricine. 

Înainte de a-ți prezenta beneficiile timpului petrecut de unul singur/una singură, e esențial să facem distincția între „momentele prielnice de singurătate” (tema articolului nostru) și „singurătatea deplină”.

Nu confunda momentele prielnice de singurătate cu singurătatea deplină

Momentele pe care le petreci tu cu tine nu sunt același lucru cu singurătatea deplină sau cu însingurarea. 

Să-ți iei, chiar și zi de zi, câteva minute sau ore pentru a practica un hobby, pentru a scrie în jurnal sau pentru a te desfăta cu o activitate ce-ți aduce bucurie te reîncarcă, îți dă o stare de bine – fizică, mentală, emoțională.

Astfel, timpul pe care ți-l dăruiești doar ție și viața relațională armonioasă nu se exclud reciproc, ci dimpotrivă: se pot susține.

Pe de altă parte, timpul petrecut exclusiv în singurătate – fără familie, prieteni, colegi de muncă -, ajunge să fie dăunător, în timp, pentru sănătatea psiho-emoțională. 

După cum am zis încă de la început, relațiile de calitate sunt o parte fundamentală dintr-o viață echilibrată, cu sens. Asta nu înseamnă, însă, că trebuie să fii tot timpul în preajma celorlalți. Ba chiar este indicat să înveți să valorifici și clipele pe care le petreci tu cu tine, și nicidecum să le simți ca pe o corvoadă, să stai tot timpul cu ochii pe ceas, numărând minutele până la revederea cu ceilalți. În cadrul unei relații de cuplu, de pildă, un astfel de comportament ar putea fi un semn al dependenței emoționale. 

Beneficiile timpului petrecut de unul singur

Acum că am lămurit că timpul pe care ți-l faci doar pentru a sta cu tine nu înseamnă a te izola de ceilalți, trecem la partea cea mai importantă a articolului: la beneficiile timpului pe care ți-l dedici ție. 

Până la urmă, de ce este important să petreci timp și de unul singur/una singură?  Iată care sunt principalele avantaje: 

Autocunoașterea profundă

Când stai tu cu tine, ai răgazul necesar să-ți explorezi gândurile, emoțiile, amintirile. Uite, meditația se poate transforma într-o formă de autocunoaștere, la fel cum scrisul zilnic în jurnal te ajută să te conectezi la tine: scriind orice-ți trece prin minte, fără să analizezi, poți aduce la suprafață amintiri sau trăiri pe care, poate, nu ai avut ocazia să le descifrezi până acum, în compania celorlalți. 

De asemenea, când citești o carte – fie ea de beletristică sau de nonficțiune -, ai șansa să identifici experiențe și trăiri similare cu ale tale și, astfel, să te înțelegi mai bine, să conștientizezi de ce ai avut anumite reacții în anumite momente.

Sigur, asta nu înseamnă că relațiile cu ceilalți nu îți oferă, la rândul lor, prilejul de a te cunoaște. Cei din jur, mai ales cei apropiați, pot să oglindească lucruri dinlăuntrul tău. 

Ce e important să reții în legătură cu acest beneficiu e faptul că autocunoașterea profundă nu e întotdeauna un proces simplu. S-ar putea să descoperi anumite butoane emoționale care, odată apăsate, stârnesc emoții inconfortabile, precum teama sau furia. Tocmai de aceea, s-ar putea să te ajute să mergi, în paralel, la psihoterapie.

Astfel, procesul de autocunoaștere individual (prin intermediul jorunalingului, de pildă) și procesul de autocunoaștere din cabinetul unui psihoterapeut se pot susține reciproc.

Gestionarea emoțiilor inconfortabile

Așa cum ai descoperit, călătoria de autodescoperire poate declanșa anumite reacții emoționale inconfortabile. Cu toate acestea, timpul în care stai tu cu tine se poate transforma și într-o metodă de „autoreglare emoțională” – sau, altfel spus, de gestionare a emoțiilor. 

Acesta este și unul dintre motivele pentru care, atunci când ești într-un conflict cu cineva, poate fi mai bine să te retragi din discuție pentru un timp – sigur, dacă ai această posibilitate -, astfel încât să-ți gestionezi în tihnă furia sau cumulul de emoții, ca mai apoi să-i oferi celuilalt un răspuns rațional, și nu unul dat sub „impulsul de moment”.

Practicarea unui hobby

Timpul petrecut de unul singur/una singură e și o ocazie grozavă de a te bucura de hobby-ul tău preferat, fie că e vorba despre lectură, pictură, gătit sau altceva. 

Așa cum am explicat în articolul Rolul hobby-urilor în viața noastră: 4 beneficii la care poate că nici nu te-ai gândit, practicarea unui hobby poate fi o formă de autocunoaștere și de dezvoltare personală și profesională. 

De altfel, nu sunt rar întâlnite situațiile în care unele persoane au făcut o reconversie profesională sau au devenit freelanceri după ce și-au șlefuit foarte bine aptitudinile prin practicarea unui hobby.

Nu în ultimul rând, practicarea unui hobby facilitează intrarea în starea de flux, ce presupune ancorarea în prezent și valorificarea motivației lăuntrice. Astfel, flow-ul ajută la alimentarea stării de bine. 

Relaxarea 

Uneori, avem nevoie de niște timp cu noi doar ca să ne reîncărcăm bateriile. O baie relaxantă, o plimbare în natură, o zi la un centru SPA, o sesiune de meditație – iată doar câteva dintre activitățile care răsfață mintea, sufletul și trupul și care ne ajută să ne conectăm la noi.  

Gând de final

În timp ce pentru unii dintre noi, momentele de „ei cu ei” sunt absolut firești și confortabile, altora le este dificil, cel puțin la început, să le valorifice. 

Cu timpul, însă, își dau seama că pot găsi bucurie autentică și-n minutele sau orele în care practică un hobby individual, vizitează un muzeu, merg la un centru SPA, se plimbă prin locurile copilăriei lor. 

Și se-ntorc din aceste scurte „călătorii de autodescoperire și relaxare” cu o energie bună și cu dorința de a împărtăși cu cei dragi ceea ce au aflat despre ei. Iată, așadar, cum timpul pe care ni-l dedicăm doar nouă e benefic nu doar pentru construirea unei relații sănătoase și armonioase cu sine, ci și pentru consolidarea relațiilor cu oamenii care contează cu adevărat.

Adelina Bălan

Exit mobile version