PODCAST – UN DIALOG TERAPEUTIC CU OANA PELLEA: “AM AVUT DOUĂ MARI IUBIRI”

Acest dialog cuprinde una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pe care o putem face vieții, dar și nouă înșine. O călătorie spre cunoașterea de sine, puterea spiritului și esența fericirii.

Cu o carieră de peste 40 de ani, una dintre cele mai îndrăgite și importante actrițe de teatru și film din România, Oana Pellea, vine pe scena Ateneului Român și ne împărtășește povești de-o forță incredibilă.

Oana Pellea declară că singura ei meserie este aceea de ,,a dărui”. Acesta este, cu adevărat, un episod care ne dăruiește frumosul în toate aspectele lui. De la povești pline de emoție și lecții esențiale, la modele de iubire, bunătate și generozitate.

CE ÎNVEȚI DIN ACEST EPISOD:

  • Tehnici și exerciții prin care poți deveni mai prezent în propria viață.
  • Care sunt adevărații dușmani ai fericirii noastre și care sunt deciziile care ne pot conduce către o viață trăită frumos.
  • Cât de importantă este onorarea trecutului și a strămoșilor noștri pentru devenirea, pacea și liniștea fiecăruia dintre noi.
  • Perspectiva care te ajută să dobândești un echilibru între viața personală și viața profesională.
  • Cum să te accepți și iubești mai mult pe tine însuți, descoperindu-ți puterea spiritului.
  • Cum îți poți depăși limitele, în orice situație, prin cunoașterea de sine.
  • Care este cea mai nobilă datorie pe care o avem față de părinții noștri.

CITATE:

  • ,,Fericirea e o alegere. Fiecare dintre noi suntem responsabili de fiecare secundă a vieții noastre.”
  • ,,Avem o datorie față de părinții noștri… de a ne îndrepta atenția înspre frumos.”
  • ,,A te locui înseamnă a fi prezent în clipă.”

CÂTEVA ÎNTREBĂRI PE CARE LE ADRESEZ:

  • Care este definiția acestui frumos concept, de ,,a te locui”?
  • Care sunt tehnicile prin care putem deveni mai prezenți în propriile vieți?
  • Care sunt exercițiile din actorie, care pot fi aplicate și în viața reală, ca mod de a ne cunoaște mai bine pe noi înșine?
  • De cele mai multe ori, ne identificăm cu ceea ce facem, cu joburile noastre, cu reușitele noastre profesionale. Cum putem găsi un echilibru între viața personală și cea profesională?
  • Care a fost cel mai greu moment profesional al actriței Oana Pellea?
  • Ce ați eliminat din imediatul dumneavoastră pentru a vă respecta alegerea de a fi, cu adevărat, fericită pentru tot restul vieții?
  • Afirmați cu tărie că părinții sunt cele două mari iubiri ale vieții dumneavoastră. Cum ne poate schimba viața simpla alegere de a ne onora trecutul și strămoșii?
  • Ne putem construi singuri frumusețea vieții? Altfel spus, putem fi fericiți într-o lume nefericită?
  • Cum ați reușit să rămâneți în echilibru, să vă detașați întotdeauna de judecata celor din jur, să depășiți momentele de răscruce ale vieții și să rămâneți un om ghidat constant de bunătate, acceptare și generozitate?
  • Cum poate deveni un părinte un model cu adevărat? Care este cea mai puternică lecție pe care ați învățat-o de la tatăl dumneavoastră?
  • Frica de a vorbi în public este frecvent întâlnită. Cum o putem depăși?

Urmăriți întregul episod aici:

Varianta audio a podcastului Fain și Simplu o poți asculta și pe Spotify.