Poate că ai mai întâlnit până acum sintagma „limbajele iubirii” sau poate că ai auzit deja de celebra serie de cărți, scrise de Gary Chapman, care poartă același nume și care au fost traduse în limba română cu următoarele titluri: Cele cinci limbaje ale iubirii, Cele cinci limbaje ale iubirii pentru bărbați, Cele cinci limbaje ale iubirii ale copiilor, Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți, Cele cinci limbaje ale iubirii pentru cei singuri.
Deși ai putea crede, inițial, că limbajul iubirii este doar o metaforă, în realitate acesta se referă la modul sau modurile în care primim iubire de la oamenii din jur: de la partener sau parteneră, de la prietenii apropiați, de la membrii familiei.
Cum suntem diferiți, simțim că primim iubire atunci când celălalt ne-o transmite în limbajul nostru – limbaj care, inclusiv în relațiile de cuplu, poate să difere de limbajul partenerului, ceea ce înseamnă că mesajul pe care acesta ni-l transmite, în propriul limbaj, nu ajunge la noi.
Din acest motiv, poate să apară senzația de nesiguranță, de tristețe, de auto-insuficiență. Putem ajunge să avem îndoieli, să ne întrebăm dacă celălalt ne iubește, dacă relația este funcțională.
În același timp, și cel de lângă noi poate să aibă frământări similare, chiar dacă noi îi transmitem, în modul nostru, că îl iubim și că-i suntem alături zi de zi.
Pentru a construi relații împlinite, putem să ne „ajustăm” comunicarea în funcție de limbajul sau de limbajele de iubire ale oamenilor la care ținem. Și la fel de bine putem începe să comunicăm deschis despre nevoile noastre emoționale, despre limbajul personal de iubire.
Pentru aceasta, însă, este esențial să ne identificăm propriul limbaj de iubire, să-l înțelegem în profunzime. Pe parcursul zecilor de ani de consiliere matrimonială, Gary Chapman a identificat și analizat cinci limbaje fundamentale ale iubirii:
Cele 5 limbaje ale iubirii
Cuvintele
Persoanele al căror limbaj primar de iubire sunt cuvintele se simt în siguranță din punct de vedere emoțional și apreciate atunci când cei din jur le transmit dragostea prin încurajări (Am încredere în tine, știu cât de bun/bună ești!), prin complimente (Cât de bine îți stă îmbrăcat(ă) așa!), prin vorbe rostite cu blândețe.
Exprimarea iubirii prin cuvinte se poate face atât verbal, cât și în scris: chiar și un SMS duios poate să-i lumineze ziua celuilalt și să-i reamintească faptul că este apreciat și iubit.
Timpul
Cei care au timpul ca limbaj primar se simt iubiți atunci când desfășoară activități alături de oamenii la care țin. Astfel, dacă ne simțim iubiți atunci când petrecem timp de calitate în compania celor dragi, fie ei parteneri de cuplu, familia sau cei mai buni prieteni, cu siguranță ne dorim ca aceștia să fie 100% prezenți în momentele de care ne bucurăm împreună. Cu alte cuvinte, să nu fie distrași de ultimele e-mailuri primite sau să neglijeze ceea ce le comunicăm, ci să fie în ancorați în prezent, în comunicare, în activitatea desfășurată.
Cadourile
Pentru o persoană care se simte iubită atunci când primește cadouri, cele mai importante lucruri sunt, în esență, dedicarea, atenția, timpul pe care celălalt l-a investit în căutarea darului pe care i l-a oferit. Practic, în mintea acesteia se creează asocierea dintre obiectul propriu-zis sau experiența dăruită (bilete la concertul trupei sale preferate) și aprecierea transmisă prin cadoul respectiv.
Serviciile
Prin servicii înțelegem acțiunile pe care o persoană le face sau le preia de bunăvoie, din dorința de a-i transmite omului iubit că este acolo pentru el, că-i pasă de bunăstarea sa.
Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens constă în „sarcinile gospodărești” (călcatul rufelor, dusul gunoiului, schimbatul așternuturilor etc.), pe care unul dintre parteneri le preia, pentru a lăsa cealaltă persoană să se relaxeze, să se odihnească, să se deconecteze la finalul unei zile pline.
Atingerile
Contactul fizic este esențial pentru persoanele care se simt iubite atunci când primesc mângâieri sau, în cazul relațiilor de cuplu, când sunt sărutate sau ținute în brațe noaptea. Astfel de persoane fac asocierea între atingerile fizice și conexiunea emoțională, în sensul în care o îmbrățișare sinceră, o strângere de mână sau un masaj relaxant primit din partea omului drag este un mod prin care li se spune Sunt aici cu tine și te iubesc.
Deși fiecare dintre noi are mai multe limbaje de iubire, Gary Chapman punctează ideea conform căreia unul predomină. Astfel, atunci când vrem să-i transmitem celui de lângă noi că este iubit, este esențial să-i identificăm limbajul primar de iubire, la fel cum, atunci când vrem să simțim iubire de la cel de lângă noi, este important să-i explicăm care este limbajul nostru primar de iubire și cum se manifestă el.
De ce e important să știi care este limbajul tău de iubire
Bine, bine, dar de ce este atât de important să-mi cunosc limbajul de iubire? Cum schimbă acesta relația pe care o am cu mine și relația pe care o am cu persoanele pe care, la rândul meu, le iubesc?
Îți înțelegi în profunzime nevoile emoționale reale
Cunoscându-ți limbajul de iubire, înțelegi ce contează cu adevărat pentru tine și poți să-i explici și celui de lângă tine cum se manifestă nevoia ta de iubire. Poți să-i vorbești clar și deschis despre ceea ce simți și despre cum și-ar putea ajusta comunicarea, în așa fel încât să reușească să-ți transmită că te iubește.
Să zicem că limbajul tău de iubire este timpul petrecut în doi, însă limbajul primar al partenerului tău/partenerei tale sunt atingerile, iar momentele petrecute împreună ocupă un loc secund pentru acesta/aceasta. Prin urmare, nu petreceți împreună atât de mult timp pe cât ți-ai dori, iar asta te face să simți nesiguranță, deși în momentele în care petreceți timp în doi, el/ea te sărută, te mângâie, te răsfață.
Explicându-i că, pentru tine, cel mai important este timpul de calitate, în care vă conectați unul la celălalt, îi vei spune, practic, cum își poate „ajusta” comunicarea, în așa fel încât iubirea lui să ajungă, în limbajul tău, la tine.
Înțelegi nevoile emoționale ale celuilalt și îți dezvolți latura empatică
Cunoscând cele cinci limbaje fundamentale ale iubirii, poți identifica limbajul primar al persoanei la care ții și poți discuta cu ea deschis pe marginea acestei teme. Astfel, și ea îți va povesti cum percepe iubirea, care-i sunt nevoile emoționale și cum ai putea să „formulezi mesajele”, în așa fel încât să ajungă la ea și să le simtă cu adevărat.
Tu și partenerul (partenera) aveți o conexiune intimă, reală, autentică
Doi oameni care își cunosc limbajul de iubire și care sunt dispuși să învețe despre limbajul de iubire al celuilalt și să-și ajusteze comunicarea în funcție de acesta reușesc să pună fundația solidă a unei relații bazate pe conexiune emoțională reală, autentică.
Astfel, o relație în care fiecare dintre persoanele implicate se simtă apreciată, susținută și iubită este o relație sănătoasă și împlinită.
Adelina Bălan