Site icon Fain si Simplu

JOMO: Ce este și de ce merită să știi despre asta

JOMO = joy of missing out (bucuria de a pierde)

În era digitală în care trăim, cu fluxuri constante de informații și notificări care ne inundă zilnic, conceptul de JOMO (bucuria de a pierde/ de a rata) devine tot mai relevant și necesar pentru a ne găsi echilibrul.

Probabil simți și tu destul de des oboseală fizică, mentală sau spirituală. Parcă viața și-a mărit pasul de-o dată, iar noi nu mai reușim să o ajungem. Ei bine, mare parte din acest decalaj pe care-l trăim se datorează rețelelor de socializare. Acele iconițe din telefonul nostru care ne fură timpul, energia și starea de bine cu aprobarea noastră.

În acest context, JOMO ne invită să ne deconectăm de la zgomotul digital, să ne îngrijim de noi înșine și să ne reconectăm la prezent, oferindu-ne oportunitatea de a aprecia liniștea și singurătatea.

Ce este JOMO și de ce este important?

JOMO înseamnă să renunțăm la dependența de rețelele sociale și mass-media, să ne oferim o pauză de la comparația socială constantă și să ne reconectăm la momentul prezent. Pentru nativii digitali, cum ar fi Millennials și Generația Z, care nu au cunoscut o viață fără tehnologie și rețele sociale, JOMO devine esențial pentru a evita anxietățile și disforiile generate de acest stil de viață.

Deconectarea de dispozitivele noastre digitale este esențială pentru a ne împământa, oferindu-ne o pauză de la fluxul constant de informații și notificări care pot epuiza bateria noastră socială. JOMO devine astfel o oportunitate de a experimenta recunoștința pentru ceea ce avem în prezent și pentru a redescoperi bucuria în activitățile simple offline.

Beneficii

Îmbrățișarea JOMO aduce cu sine numeroase beneficii atât pentru sănătatea noastră mentală, cât și fizică. Ritmul frenetic al vieții digitale poate deveni copleșitor și neproductiv, iar JOMO oferă un moment de respiro. Detoxifierea digitală periodică ne permite să ne reconectăm cu ritmurile biologice naturale și să experimentăm o viață mai simplă și ciclică.

Totodată, JOMO servește ca antidot pentru banda de alergare hedonică, acea nevoie constantă de mai mult pentru a menține fericirea. Prin practicarea acestui concept evităm captivitatea unei vieți caracterizate de dorințe nesfârșite și descoperim bucuria în pierderea unor aspecte ale vieții digitale.

Cum să îmbrățișezi JOMO în viața ta?

  1. Listă de activități plăcute. Începe prin a face o listă cu activitățile care îți aduc autentic bucurie. Așază lista într-un loc vizibil pentru a-ți aminti să le incluzi în ziua ta.
  2. Planificare a timpului liber. Fă-ți planuri pentru timpul liber, găsind un echilibru între structură și libertate. Alocă timp pentru conexiuni semnificative, activități creative și bucuria offline.
  3. Detoxifiere digitală. Stabilește o perioadă regulată în fiecare zi sau săptămână pentru a te deconecta digital și a te împământa în prezent.
  4. Investește în conexiuni offline. Dedicați timp pentru relațiile cu familia, prietenii și vecinii, construind legături semnificative prin activități comune offline.
  5. Auto-îngrijire. Prioritizează timpul pentru a avea grijă de tine. O plimbare în natură, o baie caldă, meditație sau ascultarea unei muzici liniștitoare pot contribui la starea ta de bine.

Prin abordarea JOMO în viața ta, vei descoperi că bucuria autentică nu este mereu legată de a câștiga. Ea poate fi legată și de a pierdere în egală măsură. Prin “a pierde” unele aspecte ale vieții digitale pentru a câștiga echilibru și satisfacție autentică.

Exit mobile version