Jucăriile pot îmbunătăți absolut dezvoltarea cognitivă a copiilor. Spre exemplu, jucăriile cu buton le arată cauza și efectul. Același lucru îl fac și instrumentele muzicale. Acestea provoacă sunete în momentul în care ei le folosesc. Prin urmare, copiii realizează că orice acțiune are consecințe. Cărțile care au în componență materiale diverse îi introduc pe bebeluși în lumea simțurilor. Jucăriile de bucătărie precum ustensilele de gătit sau aparatura casnică stimulează imaginația.
Acestea sunt doar câteva exemple. Pentru dezvoltarea copiilor pot fi folosite și multe articole din casă. Blocurile de construcție sunt grozave pentru joaca creativă. Cu toate acestea, un înlocuitor la fel de bun sunt recipientele pentru depozitarea alimentelor. De cele mai multe ori, acestea din urmă sunt cu mult mai interesante pentru cel mic.
„Jucăriile casnice” îmbunătățesc dezvoltarea cognitivă a copiilor
După cum am menționat, jucăriile nu trebuie să fie doar din raionul dedicat copiilor pentru a le stârni interesul. Numeroase obiecte din casă, pe care noi le folosim în viața de zi cu zi, pot devenii obiecte de joacă. Astfel, bucătăria, baia, sufrageria sau dormitorul pot deveni un spațiu de joacă care stimulează dezvoltarea cognitivă a celor mici. Desigur, nu toate obiectele pot fi lăsate pe mâna lor. Trebuie să existe mereu, cel puțin o persoană, care să le fie aproape în călătoria lor de explorare.
Există o multitudine de activități și jocuri de potrivire. De exemplu, potrivirea capacelor de oală și tigaie poate fi o activitate benefică atât pentru copil, cât și pentru adult. Sortarea articolelor de uz casnic sau a jucăriilor ar putea fi, de asemenea, o altă activitate care este reciproc avantajoasă.
Deși este distractiv să arunci lucrurile, sortarea și așezarea obiectelor la locul lor, poate fi la fel de amuzantă. Mai mult, această activitate ajută la învățare și încurajează participarea. Prin urmare, acest joc nu doar te scutește de curățenie ci aduce beneficii reale pentru cel mic.
Gânduri de final
Așadar, jucăriile adaugă un plus în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Am prezentat câteva dintre acestea și modul în care îi ajută pe cei mici. De asemenea, am văzut cum obiectele de uz casnic pot ajuta la promovarea dezvoltării cognitive. Cu toate acestea, este bine să ai în vedere și trusele de jucării cognitive prefabricate. Pe orice variantă mergi, atâta timp cât petreci timp cu el, acesta o să crească frumos și sănătos.
Citește și: Dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor.