sursă foto: Unsplash
Alegerea cadoului potrivit pentru persoana căreia urmează să i-l dăruiești poate fi, uneori, o adevărată provocare. Poate că nu o cunoști încă atât de bine sau poate că dimpotrivă, vă știți de multă vreme și în tot acest timp i-ai oferit mai multe cadouri, iar acum ești în pană de inspirație. Indiferent că te regăsești într-una dintre aceste situații sau în alta, sperăm că vei găsi binevenite sfaturile din acest articol.
Vestea bună e că sunt valabile indiferent de ocazie și de relația pe care o ai cu persoana respectivă. Sigur, contează să ții cont de relația voastră în aplicarea fiecărui sfat: cel mai probabil, vei împacheta diferit cadoul pentru un coleg/o colegă de birou față de cel pe care vrei să i-l dăruiești persoanei iubite.
Iată, așadar, cum alegi cadouri inspirate, indiferent de ocazie:
Cum alegi cadouri potrivite – sfaturi practice
Începe căutările din timp
Da, indiferent dacă ai o relație apropiată cu persoana căreia îi faci cadoul și știi, în linii mari, cam ce vrei să-i iei. Te gândești la o lumânare parfumată, perfectă pentru a crea o atmosferă hygge în casă? Ei bine, pe piață sunt disponibile numeroase astfel de modele, așa că s-ar putea să fie necesar să te documentezi serios în prealabil, astfel încât să-l alegi pe cel care să-i aducă bucurie persoanei căreia i-l vei oferi, cu atât mai mult dacă e pasionată de lumânări și are deja o colecție. În această situație, e important să găsești un model nou, care să o surprindă.
Cum poți să-ți simplifici procesul de căutare? Dacă e vorba despre shopping online, ai putea să-ți creezi o listă cu magazinele/produsele care ți-au atras atenția, ca mai apoi să-ți fie ușor să le compari.
Sigur, dacă știi exact ce își dorește persoana respectivă – un anumit model de la un anumit magazin, de exemplu -, acest sfat nu se mai aplică. Totuși, ai putea să-l cumperi din timp, ca să te asiguri că nu se epuizează stocul – situație foarte posibilă în cazul anumitor categorii de produse. Iar dacă e vorba de un produs realizat la comandă/personalizat, e cu atât mai important să-l comanzi din timp, ca să ai garanția că va fi gata până la data la care îl vei dărui.
Ține cont de personalitatea, preferințele și pasiunile persoanei căreia îi vei oferi cadoul
Personalitatea și preferințele persoanei care va primi cadoul sunt criterii esențiale. Pasiunile sunt, să zicem, opționale, astfel că e important să ții cont de ele doar dacă ai în plan să-i oferi un cadou legat de unul dintre hobby-urile sale.
De ce contează atât de mult să iei în considerare personalitatea și preferințele celuilalt? Ei bine, luându-le ca punct de reper, îți maximizezi șansele de a alege un cadou pe placul său, și nu doar pe placul tău.
Da, chiar dacă sunteți prieteni buni, e posibil să aveți totuși gusturi diferite în materie de cadouri. De exemplu, dacă vrei să-i dăruiești o piesă vestimentară, cu siguranță îți vor atrage atenția, inițial, acelea pe care le-ai purta tu – dar pe care, poate, cealaltă persoană nu le-ar purta neapărat. Astfel, încearcă să te „pui în pielea” sa și să te întrebi ce i-ar plăcea, dacă articolul vestimentar respectiv e în armonie cu stilul său de viață, dacă se integrează ușor în garderoba actuală.
Acest lucru e valabil, firește, nu doar pentru articolele vestimentare, ci pentru orice categorie de cadouri. Vrei să-i cumperi o lumânare parfumată artizanală, pentru că știi că-i plac și îi dau o stare de bine? Ți-a plăcut din prima una cu un mesaj superfunny?
Ei bine, dacă sunteți prieteni buni, e foarte probabil să aveți același tip de umor, însă dacă este vorba despre o persoană cu care nu ai o relație atât de apropiată, s-ar putea să fie mai safe să te orientezi către o lumânare parfumată cu un mesaj mai „cuminte” sau fără mesaj. Mai ales atunci când vrei să faci un cadou mai „îndrăzneț”, e important să cunoști foarte bine personalitatea celui/celei care îl va primi.
Nu te limita la obiecte
Vrem să-ți spunem că, pe lângă obiectele de tipul lumânări parfumate/articole vestimentare/cărți/obiecte decorative pentru casă/electrocasnice smart care fac viața mai ușoară, poți lua în considerare și cadourile de tip… experiență. Aici ne referim, printre altele, la abonamentele online la diferite servicii (de streaming sau cursuri online, de pildă), la biletele la diferite evenimente (o piesă de teatru, un salt cu parapanta, un festival unde știi sigur că vrea să ajungă).
În cazul biletelor, însă, lucrurile pot fi mai tricky, pentru că e esențial să te asiguri că ar putea ajunge la evenimentul respectiv în perioada aleasă de tine. Sigur, e relativ simplu dacă oricum plănuiați să mergeți acolo împreună și ați vorbit recent despre acest lucru.
În schimb, un curs online pe care îl poate accesa oricând și care e din sfera sa de interes sau un abonament la un serviciu de streaming reprezintă „cadouri-experiență” care nu țin cont de date sau intervale anume, așa că e mai greu să dai greș cu ele.
Nu e musai, bineînțeles, să oferi un cadou-experiență, în detrimentul unui obiect, mai ales dacă știi că ai merge la sigur cu obiectul respectiv. Le poți lua, însă, în considerare mai ales atunci când e vorba despre cadoul pentru o persoană apropiată (partener/parteneră de viață, cel/cea mai bun/ă prieten/ă) și ești în pană de inspirație.
Alte tips & tricks care te ajută să alegi și să dăruiești un cadou memorabil
- Uneori, e de mare ajutor să-ți pui rotițele creativității în mișcare, mai ales dacă știi că persoana care urmează să primească darul respectiv apreciază „actele de creativitate”. Prin creativitate putem înțelege, de exemplu, cadouri personalizate cu mesaje compuse/ilustrații făcute de tine.
- Împachetează cu grijă cadoul. Poți apela la un profesionist sau, dacă te simți inspirat(ă), la propriul izvor de creativitate 🙂
Acestea fiind scrise, spor la făcut alegeri inspirate de cadouri și nu uita să începi căutările din timp! 🙂