Relația cu mâncarea este una dintre cele mai complexe și încărcate interacțiuni pe care le avem în viața de zi cu zi. De multe ori, însă, ne găsim într-un conflict acerb cu propriile noastre gânduri și emoții atunci când vine vorba de mâncare. Mintea noastră devine, paradoxal, dușmanul nostru în acest proces. Cum am ajuns în această situație și cum putem împrieteni mintea cu mâncarea? Rămâi cu noi până la final și vei afla răspunsul.
De la plăcere la anxietate: Cum am ajuns aici?
Relația noastră cu mâncarea este influențată de o multitudine de factori, cum ar fi mediatizarea excesivă a unor standarde de frumusețe nerealiste, presiunea socială și chiar traumele din trecut. Așa se face că actul simplu de a mânca poate declanșa sentimente intense de anxietate și vinovăție. Mintea noastră a devenit prizoniera propriilor sale construcții mentale.
Pentru a ne reconfigura relația cu mâncarea, primul pas este să înțelegem că mintea noastră este un instrument puternic, dar și susceptibil la influențe și modele de gândire înrădăcinate. Să fim conștienți de gândurile și emoțiile noastre, să le acceptăm și să le analizăm cu obiectivitate este esențial pentru a scăpa de această luptă internă.
Relația cu mâncarea: 4 Sfaturi pentru a te împrieteni cu mintea ta
Practică auto-compasiunea
”Este interzis să ne interzicem.” – Mihaela Bilic
Un aspect crucial în construirea unei relații sănătoase cu mintea este să ne eliberăm de standardele iraționale și idealurile utopice impuse de societate. Este esențial să înțelegem că fiecare persoană are un corp unic, cu nevoi și dorințe individuale în ceea ce privește alimentația. Să renunțăm la comparații nerealiste și să ne concentrăm pe propria noastră sănătate și bunăstare.
Astfel, în loc să te critici și să te judeci pentru alegerile alimentare, învață să-ți acorzi compasiune și înțelegere. Nu există alimente “bune” sau “rele”, ci doar alegeri mai potrivite pentru nevoile și dorințele tale individuale.
Ascultă semnalele corpului
O altă abordare utilă este să fim conștienți de semnalele pe care corpul nostru ni le trimite. Flămânzirea excesivă sau supraalimentarea pot fi rezultatul neglijării semnalelor pe care corpul le emite. Învață să-ți asculți corpul, să recunoști senzațiile de foame și sațietate, și să răspunzi în consecință. Respectă-ți nevoile fiziologice și oferă-ți alimentele necesare în cantități adecvate.
Citește și: Ascultă-ți corpul: 5 sfaturi practice
Fii conștient în timpul mesei
Pentru a ne împrieteni cu mintea noastră în relația cu mâncarea, este crucial să fim prezenți în timpul meselor. Adesea, suntem tentați să mâncăm în grabă sau să fim distrași de tehnologie sau alte activități. Prin a fi conștienți în timpul mesei, putem să ne bucurăm de gustul și aroma alimentelor, să fim mai atenți la semnalele de sațietate și să creăm o legătură mai profundă cu hrana pe care o consumăm.
Așadar, concentrează-te pe actul de a mânca și bucură-te de gustul și textura alimentelor. Evită distragerile precum televizorul sau telefonul în timpul meselor pentru a fi cu adevărat prezent în experiența mâncării.
Relația cu mâncarea este într o continuă evoluție
De-a lungul timpului, această relație a fost modelată de influențe externe și interne, iar mintea noastră a preluat rolul de a ne ghida și controla comportamentul alimentar. Cu toate acestea, este important să înțelegem că mintea noastră nu trebuie să fie dușmanul nostru în acest proces, ci un aliat pentru a ne împrieteni cu mâncarea.
În final, îți sugerăm să urmărești și:
Nutriționistul care a declarat război dietelor, îți poate oferi un răspuns și mai detaliat la întrebarea “cum am ajus aici?”. Ea îți poate spune în cuvinte faine și simple de ce în relația cu mâncarea mintea este dușmanul nostru. Mai mult, îți va oferi toate instrumentele de care ai nevoie pentru ca relația cu mâncarea să fie una sănătoasă.
Mădălina Costache