Episodul care te va face să spui cel mai blând ,,DA” în fața vieții. Cu blândețe, rănile noastre se pot transforma în oportunități de vindecare și resurse interioare. Acest podcast te va învăța cum să-ți accesezi subconștientul și să descoperi esența divină care se află chiar în interiorul tău: energia Sinelui. Odată ce aduci lumină în părțile tale întunecate și inconștiente, poți deveni liber, cu adevărat. Liber să ai relații armonioase, să ai propriul destin, nu unul ghidat de inconștientul colectiv al strămoșilor tăi, liber să îți îndeplinești obiectivele și să ai iubire totală față de tine și de toate aspectele tale. A doua întâlnire cu Anca Maftei, psihoterapeut sistemic și facilitator de constelații, inventatorul metodei Re-Generation, este o revelație a blândeții și acceptării în fața vieții. Acest podcast este ,,nivelul următor” al călătoriei spre Sine, și îți va răspunde la toate acele întrebări fundamentale despre ce înseamnă, de fapt, explorarea universului interior, eliberarea emoțională și echilibrarea energetică.
CE ÎNVEȚI DIN ACEST EPISOD:
- Care sunt cei mai importanți 5 pași pe calea vindecării și echilibrării energetice.
- Exerciții practice pentru a accesa subconștientul și pentru a cunoaște cu adevărat sursa liniștii și puterii interioare.
- Cum să aduci lumină în trecutul tău și în sistemul familial pentru a avea relații mai armonioase în prezent.
- Cum să găsești binecuvântarea și vindecare într-o relație de cuplu care, aparent, nu funcționează.
- Care sunt principiile evoluției personale care te ajută să vindeci anumite afecțiuni sau dezechilibre ale părinților sau copiilor tăi.
- Cum să lucrezi cu ,,părțile din tine” care scot la suprafață manifestări precum: anxietatate, depresie, teamă, relații eșuate, nesiguranță etc.
- Care sunt relațiile care îți deblochează calea spre succes, prosperitate și relații împlinitoare.
- Cum putem influența percepția celorlalți despre noi înșine, prin vocile noastre interioare.
- Care este impactul relației cu mama din uter pentru relațiile de cuplu pe care le vom avea ulterior.
- Cum poți dobândi încrederea în Sine, prin tehnici concrete de autocunoaștere și setarea intențiilor.
CITATE:
- ,,Cu iubire, le trecem pe toate. Vâsla noastre este acel «DA» în fața vieții. Doar spuneți «DA»!”
- ,,Aveam tot felul de problematici, dependențe, atacuri de panică. Până când nu am ajuns să lucrez transgenerațional, nu s-a făcut deloc liniște în interiorul meu.”
- ,,Energia Sinelui vindecă și transformă, ne împlinește misiunea și destinul.”
- ,,Odată ce începi să te cunoști, totul devine o baghetă magică în mâinile tale.”
,,Separarea și individualizarea sunt apanajul celulei canceroase. Nu se poate altfel decât împreună!”
,,Nu mai cred în probleme, totul e spre binele nostru.”
,,Noi amprentăm întreaga realitate cu energia noastră. Ce se întâmplă în afară, este o oglindă a inconștientului personal.”
,,Se poate lucra ușor cu copiii și simptomele părinților se dizolvă.”
,,Să ne scoatem din aspectul de victimă și să ne ducem în aspectul de cocreator al existenței noastre.”
,,Aceasta conștiență este cea care ne oferă și libertate.”
,,Sunt tot felul de miracole care ni se întâmplă și țin doar de energia Sinelui.”
CÂTEVA ÎNTREBĂRI PE CARE LE ADRESEZ:
- După ani de experiență și lucrul efectiv cu peste 1300 de cursanți, care este cea mai prețioasă lecție pe care ai învățat-o în terapie?
- Ce este, de fapt, intuiția și cum o putem recunoaște? Care este diferența dintre intuiție și vocea părților din noi înșine?
- Ce exerciții putem face pentru a ne accesa Sinele?
- Atunci când un părinte lucrează în constelații, se pot vindeca afecțiuni sau atenua simptome ale copiilor lui?
- Încă din copilărie, ne este întărită convingerea că este mult mai important ceea ce crede lumea despre noi. Cum putem lupta cu etichetele pe care ni le pune societatea?
- Se spune că vindecarea este dureroasă. Care sunt exercițiile care ne ajută să fim pregătiți să parcurgem procesul vindecării dintr-o perspectivă mai blândă?
- Există diverse voci în social media care susțin că ai nevoie doar de tine pentru a te vindeca și pentru a fi împlinit. Totuși, avem sau nu nevoie de relații pentru a ne vindeca?
- Daddy issues în relația de cuplu. Este acesta un mit răspândit în mediul online sau un adevăr?
- De ce părțile din noi înșine devin uneori agresive, agitate sau dependente?
- Se spune că pentru a avea o relație sănătoasă de cuplu, trebuie să intrăm în ea vindecați. Este adevărat?
Urmăriți întregul episod aici:
Varianta audio a podcastului Fain și Simplu o poți asculta și pe Spotify.