PODCAST: POVESTEA IREALĂ A UNUI GENIU ÎN MARKETING CARE S-A REINVENTAT CONTINUU

POVESTEA IREALĂ A LUI RAREȘ BĂNESCU, GENIUL MARKETINGULUI DIGITAL. De la demisii succesive și începuturi riscante în lumea businessului la companii cu cifre de afaceri de peste 200.000 de Euro. Rareș  Bănescu, CEO Retargeting Biz, fondatorul și proprietarul TheMarketer, cea mai mare companie de e-mail marketing din România își spune astăzi, la Fain & Simplu, povestea. O poveste de succes clădită printr-o ambiție incredibilă, prin curajul de a risca, dar și prin extrem de multe sacrificii. Pentru că Rareș a reușit să continue, chiar și după cel mai greu an al vieții sale, atunci când s-a confruntat cu divorțul, multe probleme personale și profesionale concomitent, dar și cu lunile în care nu-și mai permitea să-și plătească angajații. În acest dialog, îl vei vedea pe Rareș Bănescu mai autentic și mai vulnerabil ca oricând.  

            Cum a ajuns Rareș unul dintre primii parteneri Google și Facebook din România, care sunt secretele lui și cât de mult a riscat pentru a deține astăzi compania care trimite 50 de milioane de e-mailuri pe lună, ne va spune chiar el. În acest podcast, vei descoperi cele mai noi tendințe din industria eCommerce, tehnici și strategii eficiente de vânzare, dar și o lecție importantă de viață. Pentru că, dincolo de experiența uimitoare a lui Rareș Bănescu, se află un om care a învins stresul și a avut curajul de a lupta cu o determinare rar întâlnită pentru a-și transforma viziunea în realitate. Vezi podcastul cu Rareș, antreprenorul îndrăgostit de risc, care îți dezvăluie idei de business gratis, prin care poți deveni chiar tu un antreprenor de succes, dar și secretul prin care poți transforma orice produs într-un serviciu care să revoluționeze lumea marketingului online.

CE ÎNVEȚI DIN ACEST EPISOD:

  • Ce înseamnă eCommerce: tot ce trebuie să știi.
  • O lecție despre arta de a te reinventa și de a nu renunța niciodată.
  • Perspective unice care te pot ajuta să-ți transformi visurile în realitate.
  • Strategii eficiente care te pot ajuta să îți dezvolți businessul.
  • Povestea incredibilă a primelor companii fondate de Rareș Bănescu.
  • Care sunt calitățile de care orice antreprenor are nevoie.
  • Câteva idei unice de business împărtășite în PREMIERĂ de Rareș Bănescu.
  • O lecție despre reinventarea în business, despre adaptabilitate și inovație.
  • Cum a reușit un antreprenor român să ajungă printre cei mai mari parteneri Google și Facebook.
  • Cele mai noi descoperiri, schimbări și inovații din lumea marketing-ului online.
  • Cum să îți personalizezi businessul și să îi cultivi autenticitatea de care are nevoie pentru a crește.
  • Ce afaceri se pot dezvolta pe Social Media și pe ce platforme ar fi indicat să activeze, în funcție de obiectul de activitate.
  • Care este discursul care îți poate aduce succesul în lumea online.
  • Cum poți vinde orice în lumea online și, implicit, cum poți transforma orice produs într-un serviciu.
  • Cum demontează Rareș Bănescu mitul ascultării telefoanelor.

CITATE:

  • ,,Menirea mea este să ușurez viața oamenilor.”
  • ,,Visul meu este să vând ambele companii în următorii 3 ani de zile.”
  • ,,Am decis să nu am timp și să am bani.”

CÂTEVA ÎNTREBĂRI PE CARE LE ADRESEZ:

  • Câtă putere mai are e-mail-ul într-o eră a WhtasApp-ului?
  • Ce l-a impulsionat să decidă ca în această perioadă a vieții sale ,,să nu aibă timp și să aibă bani”? Cum își imaginează perioada în care va avea cu adevărat timp pentru el și copiii săi?
  • Cum va arăta viitorul marketingului online în România?
  • Care sunt pașii pe care ar trebui să îi urmeze un antreprenor la început de drum?
  • Care a fost cel mai greu an din toată cariera lui Rareș Bănescu și cum a reușit să depășească momentele critice prin care a trecut?
  • Care sunt valorile care l-au ghidat în business?
  • De ce nu și-ar dori să ajungă în topul celor mai influente 100 de companii din lume?
  • Este sacrificiul inevitabil pentru un antreprenor?
  • De ce își dorește Rareș Bănescu să vândă cele două companii în următorii 3 ani?
  • Care sunt cele mai întâlnite miturile despre lumea online-ului?
  • Cât de mult au contat terapia și, implicit, mersul la psiholog în evoluția carierei lui Rareș Bănescu?
  • Care este, de fapt, performanța sms-urilor pentru firmele care își doresc să genereze mai multe comenzi?
  • Care a fost cea mai puternică conștientizare pe care Rareș Bănescu a avut-o de-a lungul carierei sale?
  • Care sunt cele mai mari mituri despre marketingul digital?

Urmăriți întregul episod aici:

Varianta audio a podcastului Fain și Simplu o poți asculta și pe Spotify.