PODCAST: AVENTURA CRISTI ȘI RALU, LA FINAL? ”OCCIDENTUL E DECĂZUT. NE-AM MUTA ÎN ROMÂNIA!”

În acest episod Mihai Morar îi are ca invitați pe Cristi și Raluca, vloggerii de călătorie care au străbătut lumea-n lung și-n lat și au adunat povești de neuitat, din fiecare colț al ei. 

Într-o discuție relexată, cu vibe de vacanță, afli direct de la cei doi invitați ce înseamnă viața de vloggeri de călătorie: de la destinații overrated și underrated, până la provocările neașteptate pe care le întâmpină atunci când sunt mereu pe drum. De asemenea, Cristi și Ralu ne dezvăluie cum au reușit să-și construiască o relație solidă, în pofida faptului că trăiesc și muncesc împreună zi de zi.

Dacă ești curios să afli cum să călătorești mai conștient, să descoperi ce înseamnă viața reală din spatele vlogurilor de călătorie și să primești o doză bună de inspirație pentru următoarea ta aventură, acest episod este pentru tine. Cristi și Raluca te vor face să-ți dorești să-ți pregătești bagajele și să explorezi lumea cu ochii deschiși și mintea plină de curiozitate.

CE ÎNVEȚI DIN ACEST EPISOD:

  • Cum să te transformi profund prin călătorii
  • Cum să gestionezi realist stilul de viață al unui călător
  • Cum să îți reevaluezi viziunea despre fericire și sărăcie
  • Cum să eviți capcanele extremelor în viață
  • Cum să transformi călătoriile într-un mod de învățare continuă
  • Cum să îmbogățești experiențele împărtășindu-le cu cei apropiați
  • Cum să te pregătești pentru realitățile economice și culturale ale fiecărei destinații
  • Cum să-ți ajustezi așteptările în legătură cu destinațiile celebre
  • Cum să economisești eficient în călătorii folosind programe de loialitate

CITATE:

“Extremele nu sunt bune niciodată, nici într-o parte, nici în alta.”

“Nu există univers în care să mă imaginez singur făcând chestia asta, nu există.”

“Nu cred că poți să fii sărac și fericit. Poți să fii recunoscător pentru ce ai, dar să fii sărac și fericit nu există.”

“Dacă nu împărtășești momentul cu cineva, parcă își pierde din magie.”

“Călătoriile te schimbă complet, nu te poți întoarce la fel cum ai plecat.”

“Nu e nimic ușor, nimic simplu. Fiecare lucru strălucitor are și o latură întunecată.”

“Călătoria este despre schimbare, dacă te întorci la fel cum ai plecat, înseamnă că ai ratat ceva.”

CÂTEVA ÎNTREBĂRI PE CARE LE ADRESEZ:

Unde ați întâlnit oameni cu adevărat calzi și primitori?

Cea mai overrated destinație pe care ați vizitat-o și pe care n-ați recomanda-o?

Care-i cel mai ciudat sau neconvențional loc pe care l-ați vizitat voi?

Ați putea să trăiți în Argentina?

Cea mai scumpă cazare pe care ați plătit-o vreodată care a fost și de ce ați făcut asta?

Cum reușesc chinezii să controleze o populație atât de mare?

Ați întâlnit oameni care sunt cu adevărat săraci și fericiți, cum se spune despre multe locuri exotice?

Care a fost cea mai scumpă cazare în care ați stat vreodată și de ce ați ales-o?

Aveți în plan să scrieți o carte despre experiențele voastre?

Cum arată pentru voi o zi obișnuită atunci când nu călătoriți și sunteți acasă?

Urmăriți întregul episod aici:

Varianta audio a podcastului Fain și Simplu o poți asculta și pe Spotify.