Despre pace și război, cu noi și cu ceilalți.
Probabil nu există om pe lume care să-și dorească un trai în nesiguranță. Majoritatea caută să trăiască în armonie cu cei din jur, caută un loc guvernat de pace în care să se așeze spre a-și duce zilele. Cu toate astea, privind în zare, lumea pare mai agitată și mai dezbinată. Unde este pacea mult vistată? De ce ne este greu să trăim împreună sub același cer? Iată o scurtă poveste în versuri, ce dezvăluie răspunsul la enigma păcii:
E ştiut de toată lumea
că sub soare şi sub stele
animalele pădurii
– pline de veninul urii –
se sfâşie între ele.
Cerbul spune, că’ntr’o vreme,
nu pot şti prin ce mijloc,
reuşi precum se spune
să le-adune la un loc.
Ba dorind, cu gânduri bune,
să le mai amestece
a adus printre jivine
si-unele domestice.
Şi-adunate astfel, horă,
într’o tainică poiană,
cerbul, nobil în simţire
şi cu lacrima în geană,
a luat atunci cuvântul:
– Haideţi fraţilor, fiţi nobili,
de la leu şi pân’la oaie
dela lupi până la miel,
să uităm de-acum încolo
pe vecie de războaie,
să lăsăm să se sfâşie
numai oamenii’ntre ei.
Vreţi? – le spuse cerbu-atuncea
vreau răspunsul tuturor.
– Da! Răspunseră ferice
animalele în cor.
Şi făcură astfel roată
la umbra unui platan;
toţi semnară pactul păcii
pe o foaie de lipan.
După ce semnară pactul
pleacă toţi spre casa lor,
pe sub bolţi de fagi şi tei:
ursul cu vreo patru miei,
lupul cu vreo două oi,
un biet sarpe cu’n răţoi,
uliul cu’n cintezoi…
Însă n’au ajuns departe
şi din bietele-animale,
pân’ s’apună soarele,
n’a rămas decât blăniţa,
fulgii şi oscioarele.
Cred că tâlcul celor spuse
îl ghicesc popoarele:
Cine face
aşa pace,
sigur o să-i steie capul
unde-i stau picioarele.
(Pacea lumii – Vasile Militaru)
Asta nu e pace! Asta e acum. Ăștia suntem noi, simpli monștri în vreme de război!
Pacea este o stare de armonie, lipsă de conflicte și violență atât între semeni, cât și între propriile gânduri, sentimente și emoții. În lumea de astăzi, inundată parcă în tensiune și conflict, cu războaie declarate sau subtile, întrebarea pe care ar trebui de fapt să ne-o punem este:
Nu cumva cea mai mare barieră în calea păcii este rezistența individuală la aceasta?
Așa cum am spus mai sus, majoritatea dintre noi căutăm un trai fain și simplu, în liniște și pace. Cu toate acestea pare că omul, asemeni animalelor, are în gene războiul. Fiecare în parte ascunde în el un monstru gata oricând să răvășească lumea exterioară, precum și lumea interioară.
Poate că asta este prima inițiativă de luat în instaurarea păcii – liniștirea propriilor monștri.
Este esențial de menționat totodată că încercarea unora de a instaura pacea colectivă nu este suficientă. Uneori, efortul și bunele intenții de a instaura armonia poate avea rezultate nedorite, căci pacea, în forma ei cea mai pură, este extrem de fragilă. Ea trebuie tratată cu grijă și blândețe la fiecare pas. Pacea este un echilibru fragil, vulnerabil la influențe negative. Orice încercare mai brutală de a o manevra duce la eșec. Oricine încearcă să impună pacea, având la bază cele mai bune intenții, eșuează și devine părtaș la război.
Citește și: Înțelepciunea liniștii interioare: Cum să găsești pacea în turbulențele vieții
Este timpul să ne asumăm responabilitatea alegerilor noastre de zi cu zi!
Pacea este un efort continuu și susținut din partea tuturor, pe toate planurile. Fie că vorbim de a ne educa spre a accepta diferențele dintre noi, de a ne iubii semeni dincolo de aparențe, fie că vorbim de a ne vindeca pe noi înșine, de a ne împrietenii cu propriul monstru din dulap, orice mic pas asumat astăzi, duce la un mâine mai bun, la o viață trăită în liniște și armonie.
Mădălina Costache