Cum să amenajezi biroul cât mai simplu și util

sursă foto: Unsplash

Regimul de lucru remote, tot mai popular odată cu pandemia de coronavirus, ne-a determinat să regândim relația pe care o avem cu propria locuință, ba chiar să facem reorganizări serioase, astfel încât să putem dedica, fără prea mare efort, o zonă specială biroului. 

Dacă lucrezi exclusiv de acasă, în sistem hibrid sau dacă ești freelancer și ești în căutarea unor sfaturi de amenajare a unui birou simplu și funcțional, ai ajuns unde trebuie. În articolul de azi am adunat o serie de tips & tricks pe care le poți pune ușor în practică și care te vor ajuta să-ți amenajezi biroul chiar și într-un spațiu de dimensiuni mai puțin generoase.

Poți avea un birou amenajat simplu, dar care să fie util

Tot ce ai găsit până acum au fost idei de proiecte complicate de amenajare, consumatoare de timp și potrivite doar pentru spații foarte mari, de care tu nu dispui? Ei bine, află că amenajarea ingenioasă a unui birou nu implică musai să ai o cameră dedicată. Cu o bună organizare, poți să creezi o zonă practică de lucru chiar și într-o garsonieră.

Secretul constă în simplitate. Și nu, nu e obligatoriu să mizezi pe stilul minimalist, dacă nu simți că e pentru tine. Ce poți face este să te inspiri din principiul fundamental al acestui stil de design atât de popular în zilele noastre: less is more

Cu alte cuvinte, alege un model de birou basic, dar dotat cu suficiente spații de depozitare – fii fără grijă: le-am dedicat un subcapitol special, ca să înțelegi cât de importante sunt. 

Orientează-te către un model de scaun ergonomic, prietenos cu sănătatea spatelui tău – acest lucru este esențial mai ales dacă locul tău de muncă presupune să petreci o bună parte din timp în fața calculatorului. Până la urmă, investiția în confortul tău este o investiție, pe termen lung, în sănătatea ta. 

Practic, dacă ai un birou cu un design inteligent și un scaun confortabil, ai baza viitorului proiect de amenajare.

Idei de amenajare a biroului de acasă

Lumina

Amenajează biroul într-o încăpere unde pătrunde suficientă lumină naturală, dar asigură-te că îl amplasezi în așa fel încât să nu te deranjeze razele soarelui în timp ce lucrezi. 

De asemenea, alege cu grijă corpurile de iluminat, astfel încât să poți lucra în voie (și fără să obosești) când nu beneficiezi de suficientă lumină naturală sau când trebuie să acorzi o atenție sporită anumitor detalii (precum sunt unele schițe în cazul proiectelor de arhitectură sau design interior).

Deși s-ar putea să ți se pară suficientă o singură lampă, amplasată strategic pe birou, în realitate se recomandă utilizarea mai multor surse de lumină artificială: în acest sens, te-ai putea orienta către un lampadar și către câteva aplice de perete, care să vină în completarea luminii generate de lampa de birou. 

Mobilierul

Un spațiu cu dimensiuni generoase îți oferă mai multă flexibilitate, în sensul că îți permite să alegi chiar și un model de birou pe colț.

În spațiile de dimensiuni reduse, un birou simplu și un scaun ergonomic, de preferat în culori neutre, pot fi mai mult decât suficiente. Sigur, acest lucru depinde și de stilul tău de lucru, dar și de eventualele obiecte pe care trebuie să le ai în permanență la îndemână (cărți, caiete, agende, imprimantă etc.) 

Tocmai de aceea, este esențial să mizezi pe spațiile de depozitare, inclusiv pe rafturi, dulapuri suspendate, etajere, care te ajută să valorifici spațiul pe verticală și, implicit, să economisești spațiu pe orizontală. 

Spațiile de depozitare 

Un număr suficient de spații de depozitare te ajută să organizezi lucrurile mult mai bine și, astfel, să eliberezi zona de lucru. Gândește-te că poate fi mai practic să ai cărțile așezate pe etajere decât să le ții tot timpul pe spațiul de lucru – mai ales dacă acesta este îngust.

Astfel, un spațiu aerisit îți poate da o stare de bine și poate chiar contribui la creșterea productivității.  

Cum să separi zona de lucru de cea de relaxare

În general, dormitorul și livingul sunt principalele spații destinate relaxării și odihnei, însă, atunci când vine vorba despre alegerea unei încăperi pentru amenajarea biroului, ar fi bine să te orientezi către sufragerie – adică să scoți dormitorul din schemă, pentru că acesta ar trebui să rămână exclusiv loc de dormit, de relaxare, de deconectare de la gândurile de peste zi și, implicit, de la sarcinile profesionale.

În ceea ce privește delimitarea biroului de restul încăperii, poți folosi un covor pe post de element de separare. La fel de bine te-ai putea orienta și către un perete separator.

Ghidează-te după direcțiile din acest articol și vei reuși să-ți amenajezi o zonă de lucru simplă și perfect funcțională – chiar și într-un spațiu mai mic.

Adelina Bălan