La întrebarea „de ce oamenii au vicii?” există doar două răspunsuri: stresul și plictiseala. Unii vor fi sinceri cu ei, cu ceilalți și vor recunoaște că au un obicei prost. Alți în schimb, vor ascunde sau vor minții.
Când te gândești la vicii probabil îți vine în minte fumatul și consumul de alcool. Cu toate acestea, sunt mult mai multe obiceiuri nesănătoase pe care oamenii le au.
Ce face diferența dintre un obicei sănătos și unul nesănătos?
Viciul este un comportament considerat de ceilalți păcătos, imoral sau tabu. Totuși, un lucru poate fi în ochii celorlalți rău, însă în realitate, să nu afecteze viața nimănui. De exemplu, cumpărăturile la mâna a doua este un subiect sensibil, însă nu este un viciu. Unii sunt dependenți de asta, însă nu deranjează viața nimănui.
Un viciu este mai degrabă un obicei care provoacă stări de rău, fie imediat, fie în timp. De exemplu, fumatul îți face rău pe termen lung atât ție, cât și celor ce stau în preajma ta.
De ce oamenii au vicii și de ce nu recunosc?
Precum am spus la început, stresul de zi cu zi sau în urma unor evenimente nefericite poate duce la vicii. Plictiseala, de asemenea, este un alt lucru care îl împinge pe om să se agațe de obiceiuri mai puțin bune.
Să ne gândim la rosul unghiilor sau la pierderea timpului pe internet, ambele sunt vicii. Te-ai gândit la asta până acum? Probabil că nu. Până la urmă, nu par să te afecteze prea tare. Cu toate acestea, intră în categoria viciilor pentru că sunt folosite ca o metodă de evadare dintr-o situație stresantă. Cauți să ieși din realitate, făcând ceva aparent inocent.
Dar nu trebuie să fie așa. Poți învăța singur noi moduri prin care să răspunzi la situațiile stresante sau plictisitoare. Poți înlocui aceste obiceiuri cu unele noi, mai productive, care să te ajute să crești ca om. Nu trebuie să fugi de realitate. Indiferent cum ți se pare că este acum, sigur este o latură pe care nu ai apucat să o vezi. O parte care este foarte probabil să-ți placă.
„E foarte ușor, dar și greșit să trăiești cu gândul că ai doar o tendință. Eu nu am vicii, eu nu am neajunsuri, eu nu am imperfecțiuni, mai ales dacă te raportezi la alți oameni. Trebuie să le accepți! Încearcă să le rezolvi sau pur și simplu să trăiești cu ele și să fii mai bun.” – Carla’s Dreams
Ai nevoie doar să fii sincer cu tine pentru a depăși aceste mici obstacole. Majoritatea nu suntem sinceri față de noi. Foarte puțini sunt cei care recunosc că există o problemă. Uneori este mai ușor să spui că este doar o tendință, așa cum a spus Carla’s Dreams în podcastul Fain&Simplu. De ce se întâmplă asta? Pentru că este calea ușoră. Să recunoști față de tine în primul rând că ceva nu este la locul lui este dificil. Să-ți asumi asta în fața celorlalți este cu atât mai greu. Prin urmare, ascundem totul sub preș.
Teama de judecată, de respingere, de eșec, de a nu fi acceptat sau iubit este prea mare. Mulți poate vor o schimbare însă asta înseamnă să accepți problema, fapt ce duce la și mai multă teamă. Amintește-ți că: Barierele sunt doar în mintea ta!
Dacă vrei să faci sau din contră să nu faci ceva, pur și simplu mergi în direcția aia. Fii tu, real și sincer, iar lumea va accepta în cele din urmă. Vorba aia, cine te iubește, te iubește oricum, indiferent ce faci, ce spui, ce simți sau gândești. Cine nu face asta, este lipede că nu sunt oamenii potriviți pentru tine. Nu trebuie să stai lângă ei, doar din frica de a fi singur sau marginalizat.
Desigur, nu vorbim de oamenii care îți spun:
“Nu bea alcool, nu-ți face bine!”
“Nu fuma, nu e sănătos!”
Ei îți vor doar binele, însă nu știu cum să te ajute. Tu fii răbdător, ascultă și culege ce îți este de folos. Doar tu poți alege pentru tine, doar tu ești responsabil pentru viața ta. Dacă vrei schimbare, ea poate apărea doar de la tine, nimeni nu o să te scoată de acolo. Indiferent de metodele folosite, puterea este la tine!